Bucuresti - John - 24 ani

[Cris]

Principii de antrenament



Cand spun principii de antrenament, ma refer la acele reguli pe care le urmez in orice antrenament pe care il fac, mai mult decat reguli ? idei care pentru mine sunt de la sine intelese, de unele mi-am dat seama singur, de altele am fost ajutat. In alte cuvinte, principiile mele de antrenament se rezuma la fundamentele mentale pe care le folosesc pentru a sustine un sistem de antrenament, conceptia mea despre cum ar trebui sa fie un antrenament acum.

Sunt lucruri pe care le fac si lucruri pe care nu le fac , lucruri pe care le-as face si lucruri pe care nu le-as face , fara exceptii, fara nuante de gri, fara ? hai ca nu ma vede nimeni ?. Unele lucruri se fac, altele nu. (punct)

Inca din primele luni mi-am dat seama ca antrenamentele nu vor fi prea curand ? distractive ? , ? fun ? , ? cool ? ci vor fi intense, grele, din toate punctele de vedere.
Si asa a fost. Febre, intinderi, julituri, zgarieturi, sange, bataturi, fasii de piele lipsa, etc ? stiu cum e . Si mi-am dat seama (curand, nu de la inceput) ca durerea este o parte din Parkour, cel putin la inceput. ? O viata plina de durere ? cum spuneam la inceput , imi aduc aminte ca dupa fiecare antrenament eram mort de oboseala, ocazional cu cateva vanatai sau julituri pe mine, si ma intrebam, ca in desenele animate ? cand se va termina ? cand voi scapa de durere ? ? Raspuns : imediat ce o voi accepta.
Pur si simplu m-am obisnuit cu gandul ca o doza de durere va exista intotdeauna, uneori este chiar necesara pentru a simti ceva, pentru a stii ca ceea ce fac este REAL si ca rar apare ? a doua sansa ?.

De atunci unul dintre principiile mele de antrenament este sa ma situez cat mai des posibil in acea zona de disconfort, sa jonglez cu durerea, sa nu mai las corpul sa se obisnuiasca cu acea senzatie de lene si ? lasa-ma frate ca nu mai pot ?.
Totul, TOTUL, pentru mine, se rezuma la un singur lucru : a fi pregatit. Oricand, de orice. Si cand mi-e bine, si cand nu, si cand sunt odihnit si cand nu. Oricand, in orice situatie, pregatit. Sa pot.
Deja constat progrese in acest sens.

Un alt principiu de antrenament ii zic eu principiul controlului. Indiferent de cat de simpla este o miscare, sau mica, sau oricum, trebuie ? neaparat ? sa fie controlata.
Sa nu las nimic la intamplare, corpul meu sa fac exact ce vreau eu, nu invers.
O precizie de 1m este mai dificila decat pare, pentru controlul perfect ajung sa cred ca este nevoie de o intelegere profunda a felului in care functioneaza corpul si o minima cunoastere a legilor fizicii.
Incerc sa inteleg cat mai mult cum functioneaza corpul in diverse situatii, cum reactioneaza si de ce. Si asta ajuta foarte mult la intelegerea motivelor pentru care te antrenezi. Asta bineinteles daca macar s-a pus problema.... :fericit:
Pentru un control desavarsit se folosesc foarte multi muschi, FOARTE multi. Care muschi ? aia care se fac in urma conditionarii  :har:

Principiul favorit al multora : SIGURANTA INAINTE DE TOATE .

Orice as face, in orice situatie, trebuie sa fiu sigur ca nu mi se va intampla nimic rau. La orice miscare sunt pregatit dinainte sa cad, imi asum riscurile, creierul meu deja a acceptat situatia. Singurul lucru care ma face sa uit de consecinte este acel moment flash, acea fractiune de secunda in care creierul nu mai are treaba ? esti doar tu, in aer, pregatindu-te de aterizare.

Nu testez. Nu incerc miscari noi daca nu sunt absolut sigur ca pot. Poate nu din prima, dar sa stiu ca sunt capabil - fizic, ca nu este peste posibilitatile mele. Sa simt ca pot .
Despre siguranta stiti mai multe din ce s-a discutat pana acum pe forum si din articolele disponibile. Nu insist pentru ca mi se pare clar.
Atat e de retinut : nu degeaba siguranta este pe primul loc , si nu viteza, sau flow-ul.

Un principiu descoperit de mine doar de curand i-am spus eu ? Nu pleca niciodata de la antrenament mort de oboseala ?. 

Cum functioneaza : antrenament pana gafai , pauza, antrenament usor, pauza, wormdown, stretching ? plecare acasa.
In alte cuvinte, chiar daca exista un moment al antrenamentului de intensitate maxima, cand termin, imi pastrez destula energie pentru orice situatie. De obicei, dupa antrenament, ma intreb daca as putea alerga pana acasa, daca ar fi nevoie. Daca ma simt in stare, inseamna ca e bine, daca sunt prea obosit inseamna ca trebuie sa o iau mai incet.
Si de multe ori mi se intampla sa mai gasesc mici exercitii in drum spre casa, iar faptul ca inca pot sa alerg, sar, catar, pana la usa blocului....pentru mine este un lucru important. Din nou - sa fiu pregatit pentru orice - oricand.

Preferatul meu, si pe cuvant ca este inventat de mine : Intentionalitatea miscarii : fiecare miscare trebuie facuta cu un scop, cu o intentie, trebuie sa aiba un rost. ? Pentru ca pot ? nu se pune.
Inaintea executarii miscarii ma gandesc - la ce ma ajuta daca o fac ? In ce situatie as folosi-o ? Chiar este o miscare utila ?
Intentia ? asta ar fi cuvantul cheie. Sa stii ce faci, si mai ales de ce.

Acestea nu sunt toate principiile mele de antrenament dar sunt cele mai importante, cele care merita o secunda de gandire.

Poate chiar mai multe... :dry:

[Cris]

Inceputuri



De fiecare data cand scriu pe forum, cand vreau sa transmit un mesaj unor oameni care nu ma cunosc, ma simt ca la inceput ? nesigur, stangaci, , multe idei navalesc, se amesteca, nu iese nimic bine...

Cum pot sa impartasesc ceea ce stiu cu cei care au nevoie sa stie ?
Pe marginea orcarui topic despre Parkour, eu inteleg lucrurile altfel. Altfel decat oricine. Cred ca fiecare le intelege diferit....daca le intelege.

Asa ca pot doar sa sper ca veti intelege, in felul vostru diferit, sau poate nu chiar atat de diferit precum ar vrea unii.


Am constatat ca oricat de diferiti am fi, unele lucruri le avem cu totii in comun.
Cum ar fi expresia ?a da un kong?. Pentru un ?X-ulescu? nu are nici un sens, dar pentru un grup restrans, este o fraza de cateva randuri rezumata in cateva cuvinte.
Underbar ? traseu ? conditionare ? miscari ? tehnica ? da....cu totii stiti despre ce vorbesc. Unele lucruri le avem in comun chiar daca vrem chiar daca nu vrem.
M-am referit la cateva cuvinte, expresii, insa asemanari exista si in initierea in Parkour, in evolutie, stagnare si chiar regres.
Exemplu : cu totii am avut (respectiv avem, in cazul unora) acea teama de ? a sari in kong ? , acea pozitie orizontala fata de obstacol , acea pozitie de Superman. Cu totii am fost acolo, cu totii am avut obsesii in legatura cu julirea genunchilor, etc. Sunt anumite faze prin care trecem cu totii.

Cei care au acum o experienta de cativa ani, pot confirma ca au avut si ei, ca toata lumea, inceputuri umile, stangace, dificile, cu multi pasi inapoi, putini inainte, momente de progres spectaculos alternat cu momente de stagnare.

Indraznesc chair sa spun ca suntem inca la inceput, unde o sa ramanem, intr-un fel mereu.
De fiecare data cand veti repeta acele miscari simple ? va intoarceti la inceputuri, numai ca acum o faceti mai bine, mai siguri, mai usor.

Asadar, pentru toti cei care descopera Parkour-ul si au avut rabdarea sa citeasca pana aici (  :D ) - stati linistiti, nu sunteti atat de speciali, inaintea voastra au fost multi si va vor urma si mai multi, care au trecut prin aceleasi lucruri.

Nimeni nu s-a nascut invatat, majoritatea dintre noi au inceput antrenamentele de la stadiul de ? leguma de canapea ? sau ? gamer ?. Multi au revenit la aceste stadii dupa cateva antrenamente, putini au ramas si s-au tinut de treaba. Acestia din urma sunt ?  aia marii ? , expertii priviti cu atat respect si invidie.

Imi amintesc ca la inceput, acum 1 an si un strop, nu aveam un scop, nu stiam ce vreau sa fac mai departe, nu vroiam sa ajung nicaieri, important era doar sa ma misc. Nu am inceput cu konguri, precizii sau cat-leap-uri. Am inceput cu alergari de rezistenta pana la febra , urcari si coborari de trepte tot pana la febra musculara...si cam atat. Cand nu alergam, urcam trepte. Nu ajungeam nicaieri, dar stiam eu ca e bine sa ai corpul pregatit...chiar daca nu stiam si pentru ce.

Si aici cam incep diferentierile. Gandidu-ma la inceputuri, sunt obligat sa fac diferenta intre ? generatia dinaintea mea ? , ? generatia mea ? si ? generatia de acum ? .

Insasi inceputurile difera. Iar ele sunt cele care au facut diferenta pe termen lung.

Eu stiu cat am indurat, cu cata pasiune m-am antrenat, de cate ori am strans din dinti, de cate ori am continuat cand tot corpul imi spunea sa ma opresc, si stiu si ce am realizat.
Stiu ca sunt unii care au reusit mai mult decat mine, deci, inseamna ca au muncit si mai mult. Proportional mai mult.
Un singur lucru am de punctat aici : tehnica se transmite, expresiile se transmit, comportamentul se transmite, exercitiile se transmit, pasiunea nu .
Se poate simti ? asa cum am simtit pasiunea lui Cristi (SaTan) cand am vorbit prima oara cu el despre Parkour, dar fara sa aiba un inteles personal pentru mine, cuvintele raman goale.

Offtopic ? nu prea. Bine bine, doar un pic ...

Vreau sa arat ca unul dintre punctele comune pe care il avem, TOTI, este inceputul.
Ganditi-va la cel mai experimentat practicant (local) pe care il cunoasteti si va garantez ca a avut aceleasi dificultati si intrebari ca si cei care incep acum antrenamentul.
Diferenta consta in pasiune, in dorinta de a fi mai bun, pur si simplu in cat de mult iti place. In rest este doar antrenament ? ore, zile, saptamani, luni, de eforturi continue, sustinute.

Asta cel putin in teorie. Asa ar trebui sa fie , asa a fost pentru mine.

De curand am observat ca totul ia o intorsura superficiala. Mult prea superficiala.

Konguri, nu din prima zi, din prima ora, imitarea celor mai experimentati ? cu orice pret, mergand pana la riscarea unei accidentari oribile. Dezinteresul total pentru partea filosofica/mentala ; concentrarea doar pe partea fizica , interesul pentru miscarile individuale, scoase din contextul eficientei si a disciplinei. Tot ce conteaza este sa poti sa faci kong. Dublu kong este deja nivelul 2 ? asta intra la experti. Cu ce scop ? "D'aia, ca sunt smeker si tu nu poti bai varzo, ca eu sunt traseor si asta este stilul meu de viata si PK4life ! care este !"

Incep sa am un gust amar, sa inteleg poate prea bine cum se simt traceurii originali, in special David Belle.

In aceste conditii si vremuri, prefer, si aleg, sa nu ies in fata, sa stau in anonimat, departe de conflictele care apar pe tricouri, emisiuni TV, articole in presa, etc. Nu am pentru ce, sau pentru cine. Ceea ce stiu si inteleg, nu se pune in cuvinte, se traieste. Nimeni nu mai este dispus sa traiasca, toti vor doar sa reproduca, sa imite, sa faca si ei, sa nu ramana in urma.

Ma intreb oare ce s-ar intampla daca ? astia marii ? s-ar oprii cumva din evolutie si ar permite sa fie prinsi de la urma de cei noi ? Parca si vad, ca in trafic ?  Hai ma ? du-te ! ne vedem la primul stalp ?

Exista un motiv pentru care David Belle e tata lor, pentru care ? aia marii ? inca sunt pe aici sa povesteasca ce se intampla acum 2-3 ani.
Nu s-au grabit.
Nu au avut de ce. Nu era nici o competitie, pentru ca nici nu exista un nivel la care trebuia sa se ajunga.

Totul facut din pasiune, cu drag, cu cap. Restul vine pe parcurs.
Nu degeaba rabdarea este o virtute. Cineva spunea ca Parkour-ul este pentru toti ? pardon, indraznesc sa contrazic afirmatia ? Parkour-ul este pentru cei care au rabdare, cu ei si cu cei din jurul lor. Pentru cei care asculta sfaturile celor care au trecut prin mai multe.

Ca si in viata ? inceputul face diferenta.
 

[Cris]

In casa



Azi nu am timp sa ies sa fac un antrenament asa cum as vrea. Trebuie sa fiu la munca la pranz, deci nu am decat dimineata la dispozitie.

Surprinzator, ma simt odihnit dupa 7 ore de somn...sa aiba oare vreo legatura cu antrenamentul de ieri ? hmmm...

Bun, deci trezit la ora 9. Mort de foame ? am uitat sa mananc ieri seara.
Ce fac primul lucru ? dau drumu la apa rece si bag capul sub dus. Interzis persoanelor slabe de inima. Evident ca intru in cada si pun dusul pe mine...rece !
Fac asta cam de 3 luni, in fiecare zi. Nu pot sa spun nici ca in prima zi a fost tragic, nici usor. Pentru mine a fost mai mult un test de vointa si enduranta, test care credeam ca l-am trecut din prima zi. Adevarul este ca inca il dau ? in fiecare zi.
M-am obisnuit cu dusurile reci, nu mai imi par reci, nu le mai simt pe moment.
La inceput imi amintesc ca nu mai simteam o parte din picioare si degetele de la maini din cauza frigului, acum tocmai acele zone parca sunt mai calde decat tot restul corpului.
Mare afacere asta cu dusurile reci....cine le suporta va avea de castigat foarte mult.

Dupa dus continui cu exercitii de conditionare in casa. Daca ies afara nu mai intru in casa pana dupa-masa, asa ca stau linistit si cu ochii pe ceas. Am 2 ore la dispozitie.
Incep cu ? Ala Micu ? - un colac de cauciuc pe care il strang in mana pentru a exersa muschii antebratului. Jumatate de ora pentru ambele maini (15 min/mana). Dupa acest timp, garantat am antebratele amortite, muschii umflati, venele iesite si un muschi care il vad cum pulseaza.
Next ? gantere.
Le folosesc mai ales pentru bicepsi, desi de curand am inceput sa fac niste exercitii si pentru incheieturi. Repetari pana la cedarea muschiului. La fel si cu Ala Micu. Dupa ce nu mai pot, iau o pauza de o melodie pe MTV si mai fac o tura cu ganterele pana nu mai pot sa le ridic de jos. Literalmente nu mai pot.
Dupa alta pauza si alta melodie pe MTV, incep sa caut Powerball-ul.
Azi am reusit, din nou, sa ajung la 12.000 de revolutii. 12.038....iar recordul personal este de 12.097.
Il tin la vreo 9.000 de rotatii pana simt ca nu mai pot, deobicei cedeaza antebratul ? si pentru ca acolo imi folosesc cei mai multi muschi dar probabil si pentru ca lucrez foarte mult cu Ala Micu. 20 de minute de Powerballing si gata, simt ca imi cad mainile. Dupa 2 minute simt cum toata mana, de la incheietura pana la umar inclusiv este obosita ? uniform.
Trecand de partea de brate, ajung la abdomene ? 30 este obiectivul pe zi. Ma screm, ma indoi, urlu, gem si ajung sa fac 30, in fiecare zi, fara exceptii. Azi am facut 33.
Urmeaza genoflexiunile, tot 30. Aici insa sunt ceva mai riguros, nu am un obiectiv decat corectitudinea. Mainile in fata fara sa se atinga, miscare pana jos + spatele drept. Intre 25 si 30 se da deobicei lupta, cam pe acolo e limita...deocamdata.
Dupa o pauza de 10 minute refac abdomenele cu ganterele pe piept. Pana nu mai pot.
Azi am ajuns la 6. Saptamana viitoare sper sa ajung la 8.

Si cam astea sunt exercitiile de dimineata. Nu le fac pe toate in fiecare dimineata, sau la fel de intens, dar in functie de dispozitia pe care o am, trag pana nu mai pot.

Si dupa toate astea, nu mi se pare ca as face ceva util pentru corpul meu, nu il antrenez cum ar trebui ? afara, in situatii cat mai reale. Doar il mentin la un grad de pregatire. Il tin in stand-by pana gasesc o ocazie sa ma antrenez afara vreo 2-3 ore.
Probabil maine o sa ies....trebuie, vreau. Oricum as lucra, imi fac timp 2 ore sa trec prin Carol (parcul Carol) sa fac niste seturi de trepte.

Oricat de mult as exersa in casa, sau in sala de forta, sau in orice alt spatiu inchis , simt ca ceva nu e in regula, ca ceva este superficial, exersat doar partial. Si ma grabesc sa ajung afara, in natura, unde totul este asa cum il stiu.

[Cris]

Pregatit ? oricand, oriunde, oricum


Mi-a placut de cum am aflat de ideea de ?Parkour ca sport utilitar?

Parca ii da Parkour-ului un inteles, un sens, o directie.
Directie care, poate o avea dintotdeauna, de la Raymond Belle in jos, dar care, incetul cu incetul s-a pierdut in timp, printre amanunte.
Sport utilitar, sau disciplina utilitara cum cred ca ar fi mai corect spus, deriva din ideea de utilitate, de a putea ajuta, de a fi util, de a folosii ce stii si ce poti in folosul tau si al altora.

Surprinzator, toate acestea au fost ?trecute sub pres?, marginalizate, uneori de-a dreptul ignorate.
Pentru mine, aceste lucruri sunt insasi esenta, scopul antrenamentelor si motivatia.

Departe de a cauta sa fac cel mai mare Kong, cel mai impresionant reverse sau sa sar nu stiu cati metrii de la etajul X, departe de toate acestea, caut ca ceea ce fac sa aiba o utilitate, o aplicabilitate in situatii reale, acolo unde stiu ca nu vor mai exista aceleasi conditii ideale in care ma antrenez.

In alte cuvinte, caut eficienta.

Siguranta+consum de energie + viteza = eficienta . Pentru mine.

Pentru ca o miscare sa fie eficienta, ea trebuie sa fie sigura, sa necesite cat mai putina energie, si da, sa fie facuta in viteza, doar daca situatia o cere.

Acum poate cei care ma cunosc isi vor da seama de ce nu sunt multumit de mine, de ce vreau mai mult de la mine ? pentru ca se poate si pentru ca trebuie mai mult, pentru ca nu sunt inca efficient ; doar in siguranta ? de asta am avut grija.

Poate prin aceste antrenamente cu accent pe conditionare pe care am inceput sa le fac, voi ajunge sa am forta si rezistenta globala prin care imi va scadea considerabil consumul de energie.
Cu viteza e mai complicat? :-D

Consider ca scopul initial al Parkour-ului s-a pierdut undeva pe drum, intre generatiile de traceuri. Din fericire, primele generatii de traceuri inca mai traiesc si pot vorbi despre ce inseamna eficienta, despre sensul si scopul Parkour-ului , despre spiritul in care a fost facut Parkour.

Cele care au contat inca de la inceput au fost miscarile simple, instinctive. Frumusetea simplitatii si corectitudinea unei miscari controlate perfect va impresiona (neintentionat) mult mai mult decat un flip sau orice alt trick. Nu kongurile duble, nu reverse 360-surub pe spate cu aterizare in X si altele.
Parkour nu este complex in miscari, nu are subintelesuri sau metode secrete de antrenament. Totul sta in simplitate, in cea mai directa cale, dar pentru mine, mai presus de toate, in abilitatea de a te misca liber, oricand, in orice moment, in orice mediu.

Nu ma ajuta cu nimic daca pot face o miscare anume intr-un loc anume. O voi putea face doar in acel loc si doar in conditii controlate, cunoscute in avans si verificate.
In schimb, ma ajuta foarte mult daca pot face o rostogolire din picioare (deci la nivelul solului) dar in orice moment, in orice conditii, pe orice tip de teren.

O miscare reusita o data nu se pune , o miscare reusita o data din 10 incercari sau reusita doar intr-un anume loc, nu este eficienta, nici macar utila. Pot spune chiar ca este contra-productiva, obisnuind corpul sa se miste fals, superficial.

Din acest motiv, sunt impotriva antrenamentului in sala de gimnastica sau de forta, sau in orice alt mediu special amenajat.

Orice miscare pe care o fac incerc sa o adaptez oricarui mediu, o incerc din pozitii diferite, ma pun in situatii neobisnuite, tocmai pentru a invata si a stii cum sa reactionez in neprevazut.

Asa vad eu o miscare utila, eficienta. O miscare adaptabila in orice situatie , in orice mediu, in orice conditii.


Asa ca fiti pregatiti ? oricand, oriunde, oricum .

[Cris]

Proces




Asa cum am promis in primul meu mesaj din acest topic, revin asupra ideii de miscare invatata intr-un proces.

Ceea ce incepusem sa spun in primul mesaj, este ca eu, si nimeni in aceasta privinta, nu se trezeste intr-o zi si poate face miscari specifice Parkour (sa zic kong sau dash?).

Toate miscarile specifice se invata, printr-un proces anevoios si indelungat.

Miscarile se invata in timp, in urma unui proces de invatare, acomodare cu miscarile si incrementare a acestora in rutina zilnica.

Biologic, corpul se naste auto-suficient, nu are nevoie de imbunatatiri. Singurul scop este supravietuirea, nu evolutia, doar supravietuirea. In mod natural, corpul se naste perfect, nu are nevoie de schimbari fiziologice, este de ajuns doar sa se dezvolte in mod natural.

In consecinta, orice actiune pe care o intreprindem pentru a ne imbunatatii corpul, va intampina rezistenta din partea corpului, acesta refuzand sa schimbe o structura si organizare mostenita genetic. Altfel spus, nu vrea sa se schimbe pentru ca deja are tot ce trebuie pentru a supravietui ? si asta este sufficient. Orice surplus este inlaturat, nimic nu se adauga, nimic nu se scade.

Din acest motiv, actiunile pe care le facem trebuie repetate, pentru ca organismul sa se obisnuiasca cu ele si pentru a nu mai opune rezistenta.
Asa cum este si logic, o actiune repetata este invatata. Orice exercitiu repetat sufficient este memorat de corp si acceptat ca atare.

IMPORTANT : Corpul nu face diferenta dintre o miscare invatata gresit si una invatata corect. Avand in vedere ca aceste schimbari ii sunt impuse, fie ca este o miscare invatata gresit sau nu, este acelasi lucru. Corpul doar se conformeaza.
Asadar, atentie la ce va doriti ? va puteti schimba, dar nu doar in bine .

Odata un exercitiu repetat si invatat, corpul integreaza miscarea sau secventele de miscari in sistemul propriu de raspunsuri in diverse situatii. In limba romana : atunci cand va fi nevoie sa va miscati intr-un fel, corpul vostru va stii ce sa faca, pentru ca a retinut acel exercitiu repetat.  Cu conditia sa fi fost repetat destul. Nu de zeci de ori, nu de sute de ori, de la mii de ori in sus.

Deci, orice miscare cu care corpul nu este obisnuit este considerata in exces si deci se opune rezistenta in invatarea acesteia. Orice miscare impusa , spre a fi invatata, odata ce este acceptata de catre corp, produce modificari intr-un sistem deja foarte bine pus la punct.

Numai ca asta nu este tot. O miscare odata invatata nu va ramane in aceeasi stare.
Asa cum probabil deja ati observat, o miscare se uita daca nu este exersata.

In timp ce mersul qvadruped sau saltul de detenta nu se uita, pentru ca sunt miscari naturale care au fost invatate in decursul a mii de ani, si transmise genetic, alte miscari, mai complexe, sau care nu sunt naturale, se pot, si se vor uita. Fiind considerate ?in exces? , corpul va incerca in continuare sa revina la starea initiala si sa le elimine.

De unde si importanta repetitiei si a unui antrenament regulat.

Practice practice practice?   O:)

[Cris]

Solutia universala


Ma gandeam de mai mult timp, cum Parkour-ul este privit ca solutia universala la toate problemele.
Toti pustii fara viitor ar avea o viata mai buna daca ar face Parkour , cu totii am trai mai mult daca facem Parkour, suntem mai sanatosi, mai intelepti, mai buni, mai frumosi, mai de toate.
Am auzit de multe ori ca Parkour-ul schimba vieti, da un sens vietii. Intreaga viata se poate imparti in doua faze : inainte de Parkour si dupa Parkour. Pre-Parkour si post-Parkour. Inainte de Parkour nu exista viata, era doar un stadiu vegetativ, timp mort. Dupa Parkour?totul bine si frumos, viata buna, sanatate, iluminare, mai ceva ca in Tanar si Nelinistit.

Si totusi?.oare ? Sa aiba Parkour-ul un impact atat de mare asupra vietilor noastre ? atat de repede ?
Ca tot vorbeam intr-un mesaj de mai sus de ?faze commune prin care trecem cu totii? ? aceasta este una dintre ele. Cu totii simtim ca Parkour-ul ne-a schimbat viata. Si o face in continuare. Si va continua sa o faca atat timp cat ne tinem de treaba.

?..mmmmm?..nu. Nu sunt in totalitate de acord.

Acum ceva timp, cand erau 3-4 practicanti in Bucuresti, si se cunosteau intre ei, si erau prieteni, si nu existau atatea ?pareri?, discutii si nelamuriri , daca spuneai ca Parkour-ul ti-a schimbat viata, se intelegea ce vrei sa spui. Nu era o revelatie, nu te trezeai peste noapte schimbat, nu deveneai altcineva. Erau schimbari aparute in timp, mici schimbari care s-au unit in schimbari mai mari, care in final s-au facut simtite.

Asa da, cu asta sunt de acord.

Insa, pana si aceste schimbari, au ajuns sa fie falsificate.
Imitarea merge pana in panzele albe, se ajunge la imitarea gesturilor, miscarilor, ideilor, explicatiilor, dar ?la naiba cu ea de furnica? numai la imitarea mentalitatii nu se ajunge. In sensul bun al cuvantului, nu ma refer aici la imitarea mentalitatii de om prost - asta e din belsug.

Si de ce nu, si la imitarea ?schimbarii vietii prin Parkour? ? Acum ceva vreme cand spuneai asta, era intr-un fel frumos, acum cand aud asta mi se pare ca se vorbeste de un cult religios ?Veniti cu totii sa vedeti cum va va schimba Parkour-ul viata?

?mmmmda?.bine?

Ideea mea, personala, originala, posibil gresita, pe care mi-a asum , sustin si argumentez, este ca NU Parkour-ul ne schimba , ci NOI ne schimbam pentru Parkour.
Ca printr-un miracol, nu s-a pierdut ideea ca Parkour-ul este ceva serios, care iti cere multe. Este solicitant, nu exista variatii ale Parkour-ului, nu este de nivelul 1, 2, etc. Este unul singur, si nu se schimba pentru nimeni.
Nu Parkour-ul se schimba pentru noi, NOI ne schimbam pentru Parkour.

Fiecare antrenament pe care il facem, toate actiunile pe care le intreprindem cu un scop bine definit ? acela de a fi mai eficienti , sunt schimbari pe care le facem pentru a ne apropia mai mult de acel ideal de eficienta, ideal care nu va fi niciodata atins, pentru ca intotdeauna se va putea mai bine. Dar pe de alta parte, nu destinatia este cea mai importanta, ci drumul parcurs.

Da, schimbari se produc, odata cu fiecare antrenament pe care il facem, mici ajustari, perfectionari, dar NOI le facem, observand cum se misca corpul, cum gandim, cum ne simtim, si reducand erorile cat mai mult.
Parkour-ul este doar motivatia pentru a produce aceste schimbari, este doar un 5% din total. Restul, depinde de fiecare. Orice avansare, ?nivelul skill-ului? , este meritul fiecaruia, pe munca fiecaruia, si ce nu inteleg multi , pe vointa fiecaruia.

Parkour-ul nu vine cu solutii de-a gata, asteptand sa fie luate, este doar motivatia, forta care va ghida celelalte actiuni pe care le vom face. Nu miracolul care vindeca cancerul.

Banuiesc ca lucrurile se vor inrautatii pe scena Parkour-ului, inainte de a se imbunatatii.
Asistam deja la o tarare a Parkour-ului prin noroi, si vom apuca sa il vedem si bagat calumea la fund, pana ce (speram cu totii) va iesi la suprafata.

Si ma intreb, ce se va intampla cu motivatia multora atunci cand Parkour-ul va fi si mai injosit, si mai batjocorit, si mai falsificat, si se vor gandi ca se antreneaza pentru ceva neapreciat, neinteles, nepermis si in cele din urma nesatisfacator.

Poate imi era mai bine sa nu ma gandesc atat de mult , la atat de multe, dar stiti cum se spune ? cunoaste-ti inamicul  :fericit:

Oare cati stiu cu adevarat pentru ce se antreneaza, de ce, cu ce scop ? Multi ar reproduce aceleasi idei auzite de la altii : ?pentru ca e sanatos? , ?ca sa fiu mai bun? , ?pentru ca e un stil de viata? etc. Deja miros umpluturile astea de la o posta, si incepe sa devina penibil, vazand oameni care indruga orice, si reusesc sa stea si seriosi.

Multi au sarit direct in ? a face? , sarind peste primii pasi ?ce fac? ?de ce? ?cum se face? .

Dar, din nefericire, asta nu e o problema care sa ii preocupe pe multi, pentru ca deja exista o solutie universala ? faci Parkour. Si gata, esti sub umbrela.  :dry:

[Cris]

Indrumare

Cu dedicatie speciala pentru SCriBu






Intr-un mesaj recent, unul dintre utilizatorii acestui forum (sa-I spunem "ScriBu" deocamdata), a ridicat o problema interesanta ? indrumarea primita in Parkour.

Pentru cine nu stie (exact) ce inseamna ?indrumare? , este actiunea de indreptare, dirijare, calauzire. Conform site-ului dexonline.ro , poate avea si sensul de indica?ie, directiv?, sfat.

Ok, si ce e cu indrumarea asta ? unii au avut-o, multi ar fi trebuit sa o aiba ( ?).

Cred ca pentru majoritatea, este clar ce este indrumarea ? acele sfaturi pe care le primesti la inceput, acele miscari care iti sunt aratate. Si cam punct, cam la asta se rezuma indrumarea de care au avut multi parte, ma gandesc eu ca este si mai diluata odata cu timpul.

Eu ? indrumarea ? o vad ca pe un proces continuu, in care cineva cu mult mai multa experienta decat tine, vine si iti vorbeste despre Parkour, iti spune ce si cum, iti spune ce si ce nu, de ce si de ce nu, iti spune ce gandeste el, cum ar trebui sa fie si mai ales de ce Parkour.

In alte cuvinte, sa transmita spiritul, nu altceva, nu mai mult.

Spun ? proces continuu ? pentru ca nu inteleg (vorba vine, eu intelege orice  :P ) de ce aceasta indrumare se opreste dupa faza de inceput ? Adica, te indruma nenea cateva zile, o saptamana, o luna, dupa care, gata, puiul isi ia zborul, isi vede singur de treaba, nici  cel care a indrumat , nici indrumatul nu continua relatia. Fiecare cu ....treaba lui. De fapt, sunt sigur ca exista si unii ingrati care ii iau la misto pe cei care i-au indrumat, de avansati ce sunt ei si de praf sunt oamenii aia care le-au aratat ce si cum.

Motivul in acest caz este simplu si evident : s-a transmis doar cum sa faci miscarea, cum sa pui mainile, cum sa alergi (da...lol) , cum sa faci practic. Nu cum sa gandesti, care sa fie atitudinea, care sunt acele reguli nescrise respectate de toti fara exceptie (de genul  nu dai grafuri, nu fugi de politie, nu sari la bataie cu punkeri sau skateri, etc ).

Este adevarat ca se transmite si un pic din ce ar trebui, dar prea putin, mai ales acum, in prezent...cred ca totul se rezuma la ? bai, fii atent la ce fac eu si incerci si tu, da ? ?. Punct.
De restul, daca ai noroc, iti dai seama pe parcurs. Si de obicei nu ai acest lux. Si ajungi pokemon cu harfe de traceur respectat acolo la tine in comuna, unde esti cel mai bun si primul, pentru ca intradevar esti primul, si nu mai e nimeni altcineva, nici sa practice nici sa inteleaga....in fine...o dau in offtopic si aici  .

Eu, si alti cativa, putini la numar, am avut in jurul nostru persoane care au vorbit, si vorbesc cu pasiune despre Parkour si iau disciplina in serios. De la astfel de persoane sa tot inveti, cu drag.

De la astfel de persoane, inveti mereu, nu doar in primele saptamani/luni, ci pe tot parcursul antrenamentelor, ajung sa-ti fie prieteni, cu o legatura speciala creata in urma antrenamentelor, aproape frateasca.

Indrumarea...alta idee aparent simpla, la care am gasit eu destule complicatii  :fericit:

Pentru multi, indrumarea este ? sa-ti arat ? , pentru putini indrumarea este ? sa-ti explic ?.  Observati diferenta ?

Mereu s-a tinut la ideea de miscare libera, la libertate, la ? eliberarea din constrangeri ? , dar de cata libertate este vorba in conditiile in care cineva iti spune cum sa te misti si ce sa faci ?

Oare lucrurile astea nu ar trebui sa le descoperi singur ? nu sa iti fie impuse. Nici macar sugerate.

Indrumarea vine din alta directie, una mai grea, aceea de a explica ? de ce-ul ?, de a transmite niste valori, un fel de a vedea lucrurile, complet nou, pe care il accepti, sau nu, in functie de propria personalitate. Ex : un manelist nu este compatibil cu Parkour-ul, din motive evidente.

De aceea sunt de acord cu ScriBu cand spune ca ? cine se vrea ?ndrum?tor pentru al?ii ?n aceast? disciplin? trebuie s?-?i asume o mare responsabilitate. ?

Da, se asuma o responsabilitate enorma, pe care personal nu mi-o doresc deocamdata.
In acelasi timp, nu oricine poate indruma. Trebuie sa stii ce sa transmiti, cum sa ajungi la persoana cu care vorbesti, sa stii ce sa spui, cum sa o spui, dar sa si poti demonstra. Pe scurt, sa fii un exemplu, si in teorie si in practica, sa stii sa faci, dar sa si explici. Combinatie rara...

Sunt doar cateva idei, va las pe voi sa va ganditi mai mult...daca simtiti nevoia.

[Cris]

Nu, nu am abandonat proiectul, doar ca am luat o pauza de la antrenamente, iar despre articole - cum apare o idee, cum o voi nota  ;)

Deabia astept antrenamentul de maine, si mai ales pe cel din week-end  :bravo:

[Cris]

"Antrenamentul de maine" a venit, si a trecut.

Nu a fost o zi cum ma asteptam...deloc.

Dupa o saptamana de pauza, plin de energie, fara griji sau probleme - hop - antrenament la ora 10 dimineata.

Super senzatii ce am avut dupa ce am stat atata timp, in sfarsit ma miscam ! Yeeees !

Si toata treaba a durat vreo juma de ora....pana cand un prieten s-a accidentat. Nu foarte grav, dar totusi..accidentare. Cu durere, sange si tot tacamul.
Nasol moment... sunt sigur ca pentru el a fost FOARTE nasol, dar nici pentru cei care eram langa el nu a fost placut.

Un moment ca asta iti taie tot cheful, te linisteste imediat, incepi sa pasesti cu grija si sa te rogi ca macar tu sa ajungi intreg acasa. Dar cea mai nefasta consecinta este ca pe moment te demoralizeaza si te face sa te simti...inutil .

Eu, care ma antrenez ca sa fiu util, ca sa pot ajuta pe altii la nevoie, stateam in fata unui om accidentat si nu puteam sa fac nimic. Ciuciu... sa nu te simti ca ultimu vierme ? complet inutil si depasit de situatie.
Nasol moment....

Si ca sa fie totul perfect - in aceeasi zi, dupa 2 ore de la "eveniment" , hop, ma accidentez si eu. Pe scurt, fac un turn vault banal la o bara si aterizez pe tibii. Ambele, in acelasi timp. Eh...macar am aflat cu siguranta ca am coordonare simetrica si ca nu imi ramane nici unul dintre picioare in urma  :dry:
Si culmea, m-am lovit cu doar 1-2 centimetrii mai jos decat prietenul de care ziceam.

Surprinzator, am inceput sa rad de cat de idiot pot sa fiu si de o ratare nepermisa. Durea ca naiba, evident, dar uite-ma pe mine razand de cat de mult am progresat *ironic* .

In fine, mai tarziu aveam sa-mi dau seama ca reactia de ras, in locul la cazut pe jos de durere si injurat bara....a fost totusi o reactie cu care ma mandresc acum, si oarecum, imi demonstreaza ca cel putin psihic, sunt pe drumul cel bun.

Dupa ce constat ca locurile in care m-am lovit incep sa se umfle, scurtez antrenamentul si ma indrept spre casa.

Si ajung acasa cu 4 genunchi... marfa rau...

Acum dupa ce m-am gandit la ce s-a intamplat, nu mai vad acea zi ca o zi proasta, sau irosita.
Din contra, am invatat mai multe in acea zi, decat din 2 saptamani de antrenament "normal" . Uimitor cate lucruri aflii despre tine dupa o accidentare, cum iti sare adevarul in fata, si nu mai poti sa te ascunzi, si te vezi asa cum esti.

Nu de astfel de accidentari mi-e frica, ci de acele mai grave, gen maini sau picioare rupte.

Astfel de zgarieturi, vanatai, taieturi, oricat de mult ar durea la inceput, si oricat de inoportune ar fi, pe viitor, le astept cu nerabdare.

Am ajuns sa ma impac cu ideea ca astfel de accidentari voi mai avea, oricat de mult m-as antrena, oricat de bun as fi, orice as face.
Cum spunea nea' Belle : a cadea este natural. Cata dreptate are....

So bring it on !

[Cris]

"E bine sa fac asa ?"


Intrebarea asta am auzit-o de mai multe ori decat as fi vrut. Multi intreaba daca e bine sa faca nu-stiu-ce. Daca e bine sa faca 100 de genoflexiuni pe zi, daca e bine sa sara de la o inaltime de 2 m, daca e bine sa bea apa rece, daca e bine sa faca Parkour cu manusi?tot felul de intrebari, care de care mai ciudate, ca la unele chiar stau si ma gandesc : ?de unde le scoti frate ??? .

Pentru toate intrebarile care incep cu ? E bine daca fac xxxxx? raspunsul este invariabil ?Probabil NU?.

Intotdeauna mi-a placut sa spun ca, daca trebuie sa intrebi?raspunsul nu o sa te ajute prea mult.

Stiti cum e cand va spun parintii sa mancati nu-stiu-ce legume si nu va lasa pana nu le incercati ? Si voi intrebati daca chiar trebuie ? Raspunsul e mereu acelasi : ?Mananca, iti fac bine.?

Hmda?bine.

Daca mananci legumele alea, o faci doar pentru ca ti s-a spus ca iti fac bine. Din pacate, o faci fortat, inima ta este in alta parte. Ai luat o decizie mentala, bazata pe perceptia altora, cum ca ?legumele iti fac bine?.

Si acesta este doar un exemplu banal, dar cred ca ati inteles ce vreau sa spun.

Daca trebuie sa intrebi?degeaba raspund, vor fi doar cuvinte, nu vor avea rezonanta, nu vor insemna nimic, decat ?fa asa pentru ca asa spun eu?.


Asta se aplica in multe domenii, dar ma gandesc ca din ce in ce mai multi pun astfel de intrebari in domeniul Parkour-ului. Si asta pentru mine este un semnal de alarma.

Cu totii stim ca in Parkour trebuie sa o iei usor, in ritmul tau, sa nu grabesti nici o etapa, ca fiecare experienta isi are locul ei intr-un plan mai mare si de lunga durata.

Si totusi, multi nu inteleg acest concept simplu de ?in ritmul tau?. Oare sa nu stie ce e ala ritm ? sau poate se intreaba care este ritmul lor personal ? sa caute oare o valoare quantificabila ? sa fie oare nevoie sa intervina altcineva si sa spuna ? ritmul tau este de 300 de rotatii pe minut? sau ceva in genul asta ?

Am observat ca de foarte multe ori apar astfel de intrebari : ?Cum faci asta ?? ?E bine daca fac asa ?? ?Deci daca fac asta, o sa se intample asta ??

Intrebari inutile dealtfel, raspunsul difera in functie de fiecare om, cum spune deja binecunoscuta vorba : ?ce functioneaza pentru mine, poate sa functioneze DOAR pentru mine?.

Daaar, de ce sa cauti singur raspunsul ? agita-te si fa pe draq in 4 sa iti spuna cineva raspunsul direct, ca tu nu ai timp de cautari aiurea pentru niste raspunsuri pe care oricum poti sa le obtii de la altcineva de-a gata.

Si uite asa apare tendinta de a ?fura meserie? se spune acum, de a lua totul de-a gata, de a accepta unele lucruri doar pentru ca pentru altcineva a functionat.

Uneori ma amuz, cand cineva ma intreaba ?cum sari atata ?? sau o intrebare de genul, ii arat ? practic : ?pai uite asa ? hop? si ma vezi 3 metrii mai incolo J si omu nu intelege?ca domne? ? ce raspuns e asta ? unde e explicatia aia tehnica, cu scheme si explicatii, si la o adica daca se poate si un ?hai sa iti arat cum poti sa faci asta mai usor, da sa nu mai zici la nimeni ca e tehnica mea secreta asta?.

Bottom line : multi vor totul de-a gata.

Vrei Parkour ? iei lectii. Te intalnesti cu unii care isi spun traceuri si au impresia ca stiu ce e Parkour, iti arata cum si unde sa pui mainile pentru nu-stiu-ce miscare (deobicei kong) si pe urma, in lipsa de alte repere, vine incheierea : ?acum exerseaza singur, pana iti iese bine? .

Hmda?.bine.

Nu ma surprinde ca unii au idei cum ca in Parkour ar exista 26 de ?voulturi? , ba nu, nu 26, 50 mai degraba, daca le numaram si pe alea cu ?360? la coada.
Sau ca apar intrebari ca ?tu ce miscari stii ?? ?da tu ce stii sa faci ?? .

Si ce este cel mai ironic ? intr-o disciplina in care se presupune ca exista libertate - atat in miscare cat si in gandire, constat o conformare la standarde mai mult decat in sporturile oficiale.

Si revin la intrebarea initiala : ?E bine daca fac asa ??

NU, daca trebuie sa intrebi, cel mai probabil o faci din motivele gresite.

[Cris]

Incet incet ?


Ati fi surprinsi cate site-uri au fost publicate pe internet, articole, clipuri video, forumuri, interviuri, bloguri, etc ? toate avand ca subiect Parkour-ul .

Oficial, scopul lor este de a ?raspandi? Parkour-ul , de a informa, de a il face cunoscut, de a atrage practicanti, ca intr-o secta.
Neoficial ? locuri de a posta pe internet ultimele ispravi (filmate) de la antrenamente, compararea clipurilor, organizarea de battle-uri (?lol) si in mare , ocuparea timpului liber, care oricum este in exces.

Dar nu despre asta vroiam sa vorbesc, asta e oarecum alta problema, pe care o voi aborda, poate, altadata, cand nu voi mai fi asa de enervate de ipocrizia si prostia unora.


Ceea ce este mai important in acest context, este tendinta de a mediatiza Parkour-ul, de a-l comercializa, de a-l face cunoscut tuturor, in speranta ca va fi privit mai bine. Eu personal nu vad legatura dintre cele doua.

Multi cred ca fac un bine, ca ajuta la dezvoltarea Parkour-ului daca il fac cunoscut, daca publica cat mai multe clipuri cu ei, daca vorbesc cat mai mult despre Parkour. Daca ar vorbi despre Parkour ar fi ceva, poate si-ar da seama de unele lucruri, dar atunci cand dorinta de afirmare primeaza , nu mai conteaza disciplina, doar cat de bine a iesit filmul, cine e cel mai bun, si cine se mai poate lauda cu titlul de ?primul care a facut nu-stiu-ce?.

Multi vor sa fie pionieri, crezand ca asta o sa-I faca cineva.

Aceasta zarva, toata agitatia asta pe seama Parkour-ului a atras in cele din urma atentia media.
Lucru inevitabil dupa parerea mea, oricat de impotriva as fi, Parkour-ul are un aspect senzational, care va fi exploatat mai devreme sau mai tarziu. Numai ca as fi preferat mai tarziu, in conditiile noastre (a practicantilor) , nu oricum, in conditiile reporterilor.

Se pare ca aceasta ?campanie media? este deja in plina desfasurare, observ asta pe plan mondial , toate forumurile sunt asaltate de reporteri care vor sa faca reportaje, diversi indivizi sunt invitati la aparitii pentru diverse firme, etc.

Revenind la Romania, calitatea articolelor de pana acum au aratat clar care este situatia actuala.

In loc sa fi facut lucrurile mai tarziu, dar asa cum trebuie, iata ca mass-media intra in contact cu oricine se ofera sa vorbeasca putin si orice despre aceasta mistica arta pierduta si secreta care este Parkour-ul.
Ce iese, am vazut cu totii. Pana si autorii articolelor de pana acum, odata ce au facut articolul, au regretat, s-au pocait, s-au retras, sau au negat ca ceea ce a iesit a fost ce au vrut ei sa spuna.

Sunt sigur ca astfel de articole vor continua, cel putin in viitorul apropiat, autorii vor fi de acelasi fel, reporterii vor avea aceleasi interese, iar mocirla doar se va adanci.
Daca cei care dau interviuri dispar imediat dupa ce le dau, din partea mea sa ramana disparuti, dar efectele raman, si sunt retinute, si date ca exemplu.


Stiu ca multi nu sunt interesati de filosofia Parkour, nu ii vad rostul si prefera sa se antreneze fizic, in fiecare zi, stiind ei mai bine.
Poate daca s-ar interesa mai mult si de partea mai putin vizibila si palpabila ? filosofia si felul de a gandi situatiile , poate si-ar da seama de ce unele lucruri nu se fac, si de ce .

Parkour-ul este un subiect nou, ne-exploatat, cu potential. Mass-media va profita de orice ocazie sa il foloseasca.

Ma gandesc la cate trucuri si siretlicuri au unii oameni pentru care singurul scop este ? sa scoata un articol de la niste pusti? , si cam ce sanse au acesti pusti in fata unor oferte greu de refuzat.

Nu cred ca totul se rezuma la oferte greu de refuzat sau pacalirea practicantilor doar pentru a spune ceva pentru un articol. Banuiesc ca unii au ca si ultim scop sa ajunga in ziare, la Tv, oriunde, doar sa ii vada sau ii citeasca lumea, sa stie si sa auda de ei.
Deci nu cred ca opun prea multa rezistenta cand sunt abordati, si invitati sa vorbeasca despre ce fac.
Ar fi super daca ar stii si ei ce fac.  :-D

[Cris]

Utilitas extremis


La jumatatea lunii august (2007  :P) am facut o excursie la munte, la Busteni, cu cativa prieteni, de pe forum.

Deabia asteptam un antrenament la munte, ma gandeam la toate posibilitatile pe care o sa le am , sa fac si aia, si aia, si aia, si dupa aia  :timid: ce sa mai, aveam planul facut de acasa, cu cateva zile inainte de plecare chiar.

Nu stiu daca a contat chiar atat de mult, dar cand am plecat, eram pus pe fapte mari, aveam o atitudine pozitiva, iar pe langa faptul ca preconizam ploi torentiale, totul speram sa fie perfect si sa avem o aventura de neuitat.

Odata ajunsi la munte, apare problema cazarii. Nu aveam rezervare nicaieri, nu cunoasteam Busteniul, nu stiam unde sa ne cazam. Si deci o luam la picior si cautam o pensiune cu preturi rezonabile, daca se poate cat mai aproape de padure. Bineinteles ca am gasit exact ce vroiam, insa aceasta pensiune era undeva mai sus de strada principala a Busteniului.

Deci pot sa spun ca primul contact cu batranul munte l-am avut urcand o panta foarte mica (inclinare doar cateva grade) dar pe vreo 2 kilometrii. Dupa ~ 600 de metrii gambele erau bine incalzite si simteam ca lucreaza ele acolo de zor. Bagajul pe care il caram dupa mine nu ma ajuta cu nimic, evident ca facea tocmai contrariul, ma ingreuna si uneori incomoda.
Dupa 1 km deja nu mai era amuzant, eram in mijlocul Nicaierului, fara absolut nici o idee unde sa ne cazam. Si cum mergeam noi undeva spre padure, tot urcand pe o strada care parea ca nu se mai termina, am avut norocul de a intalni un proprietar de pensiune care ne-a vazut, ne-a intrebat de sanatate si de cazare, am mers cu dansul si ne-am cazat la o super-marfa, mega cool, trendy si prea adevarata pensiune.

Daca prima zi a fost un relax total, vizitare Busteni si explorare, a doua zi a inceput aventura.

Ziua 2 : zic eu, hai pe munte sa vedem ce putem  :har: Nu, nu va ganditi ca a fost bravura sau ca am facut pe Rambo, totul a fost facut in siguranta si cu cap (cu cateva mici exceptii regretabille  :plictisit: )

Am urcat pe munte regulamentar, pe traseu marcat, carare batatorita si umblata. Si urcam....urcam...urcam..urcam...la un moment dat imi amintesc ca in stanga era perete vertical si in dreapta prapastia de nu se vedea unde se termina. Si o carare de un metru latime. Cine zice ca nu a avut morcovu infipt cu tot cu frunze, minte.

La inceput nu intelegeam de ce se rareste lumea pe traseu, adica, la plecare eram in pluton, mergeam cu mai multi, era un fel de aglomeratie de oameni care urcau, dar dupa vreo 45 de minute de urcat, deja se rarisera considerabil. "Baietasii" cu semintele si cu bere care iesira sa se dezmorteasca, si cei in varsta, ori se oprisera mai jos pentru a se intoare, ori erau prea in spate ca sa ii mai vedem.

Prima ora pe traseu, tot urcand pe o carare deloc abrupta dar, la fel ca strada pana la pensiune - inclinare usoara si drum lung, nu a fost foarte grea. Acum daca stau sa imi aduc aminte, imi iau o nota ca sa imi aduc aminte sa lucrez la rezistenta si enduranta. Nu a fost un efort brusc si intens, mai degraba o stoarcere de vlaga in continuu timp de o ora ( ~ ). Deci de aici, imi aduc aminte, inca o data, ca de cele mai multe ori, cel mai greu obstacol este distanta insasi.

Prima ora pe traseu a fost ...acceptabila. Efort de intensitate redusa dar constanta, antrenament perfect pentru rezistenta si intr-o oarecare masura si a mentalului.
A doua portiune a traseului (asa cum le-am structurat eu in mintea mea) a inceput cu o panta mai abrupta, o carare la fel de ingusta , si, surpriza, vreo 20 de metrii in care carare era de.... mai putin de juma de metru, motiv pentru care pe partea dreapta (unde era perete vertical) era ancorat bine un lant. Si tine-te de lant si mergi pe felia aia de carare, fara sa te uiti in jos daca ai rau de inaltime  O.O . Eh, eu m-am uitat, si instant am strans acel lant de nu mai puteam.

Asadar a doua parte a traseului a fost ceva mai intersanta, cu portiuni mai dificile in unele locuri, peisaje de nedescris in cuvinte, si in general un sentiment de natura pura, virgina, in care tu, ala micu, erai oaspete. Imi aduc aminte ca la un moment dat m-am oprit sa ma uit in jur la peisaj (se vedeau 2 versanti + Busteni foarte foarte mic) si imi aduc aminte ca ma gandeam ca de aici in sus, muntele face practic ce vrea din oameni. Orice s-ar fi intamplat cu tine acolo, pe munte, slabe sanse sa mai conteze ca esti "specia dominanta" sau ca esti nu stiu ce destept. Cand vezi un brad de 10 metrii atat de mic in comparatie cu tot muntele, incepi sa te intrebi, oare tu cat de mic esti si cam cat de mult insemni TU pentru munte. M-am simtit ca un oaspete intr-un loc de care nu apartineam, si un privilegiu de a fi in siguranta.

La sfarsitul celei de-a doua ora, deja se resimtea tot corpul. Toti muschii lucrasera ca sa ajungi pana acolo, mai ales plamanul. A doua nota pentru mine : capacitate cardio-respiratorie : prioritara o vreme de acum in colo.
Deja nu mai era "cool si trendy" , incepusera sa apara semne de slabire a organismului, iar muschii incepeau sa se zbata sa faca fata efortului. Consum de energie foarte mare. Cel putin pentru un grup de oraseni neobisnuiti. Pun un asterix aici, orasenii aia neobisnuiti aparent am fost decat eu cu Silent, pentru ca Skypici si cu Spider, ceva mai tarziu, au grabit pasul si s-au dus de nu i-am mai vazut. Fac referire la ei putin mai tarziu....

Undeva dupa 2 ore de urcat (sau 3....) ne oprim sa facem o pauza (eram toti...inca) si il vad pe Skypici cu niste...zmeura in mana, mancand linistit la umbra unei tufe de zmeura. Recunosc ca i-am zis initial sa nu bage in gura, ca s-ar putea sa nu fie bune, sau stropite, sau otravitoare, etc, daar, ce sa-i faci, uitasem ca sunt in mijlocul naturii, unde FRUCTELE NU SUNT STROPITE CU PESTICIDE. In fine....m-am uitat in jur si am vazut vreo cateva sute de tufe de zmeura, practic o plantatie, o zona unde cresteau astea in toata veselia. Evident ca am stat vreo juma de ora si ne-am indopat de zmeura, inaintand in tufele de zmeura ca ursu la vanatoare, pe vine si curatand totul  :D Bune....bune rau  :dribble:

Cam dupa zmeura Spider s-a dus mai in fata, a grabit pasul si nu l-am mai vazut....vreo 2 ore  :D ... Si-au mai ramas doar 3 

Traseul devenise deja dificil, eram deja obositi, cararea era pietruita (ce bine ca aveam toti adidasi... :disgust: ) si finalul traseului era inca departe.
Dupa o anumita altitudine, aerul este mai proaspat, oxigenul mai rarefiat, practic e alt aer, mai tare. Fiind aerul mai pur, plamanul cerea aceeasi cantitate de oxigen, dar din motive pe care nu stiu sa le explic exact, obosesti imediat. Asa se face ca ajunsesem sa urcam 20-30 de metrii si trebuia sa ne odihnim DIN NOU.

Skypici se pare ca nu avea nevoie de prea multa odihna, fiind mai fresh, a luat-o pe urmele lui Spider si s-a dus si el tare de nici pe el nu l-am mai vazut. Si-au mai ramas doar 2    :bravo: Eu cu Silent, impreuna pana la moarte...a unuia dintre noi mancat de urs 

Dupa vreo 5-6 pauze, imi aduc aminte ca m-am uitat in sus sa vad cat mai e pana la sfarsitul traseului - traseul se termina la o cabana, cabana era undeva suuuus.
Macar ne vedeam obiectivul  ;)

Surpriza, trece pe langa noi un batranel de vreo 50 de ani, localnic se pare, dupa gambele pe care le avea si cat de sprinten era, si ne explica domnul ca cele 4 ore care le-am urcat pana acum au fost plimbarica pe langa ce urmeaza. Eu eram intins pe un petic de iarba tragandu-mi respiratia cu Silent langa mine care isi facea poze singur  :D (na ca te-am dat in gat  :P ). Si ne spune domnul localnic, ca mai avem doar vreo 45 de minute pana la cabana, dar ca de aici in colo este "o nebunie verticala" , am citat.

Asta s-a tradus in panta de urcare la 45%, in unele locuri mai mult, pauze de tragere a sufletului dupa fiecare 15-20 de metrii, ameteli de la aerul schimbat, si practic dupa 20 de minute de odihna, dupa cativa pasi erai la fel de obosit, ca si cum nu ai fi facut pauza.

Am ajuns in cele din urma la cabana, acele 45 de minute facandu-le cam intr-o ora si un pic, incluzand somnul meu de juma de ora  :D ca deh....asta e...

Am ajuns la cabana, si am coborat cu telecabina, ca nu mai vedeam in fata ochilor nici de foame nici de sete.

Imi aduc aminte clar , ca in acea portiune de 45 de minute, a fost un cosmar, muschi fortati pana la cedare, plaman lipit de sira spinarii, pierderea concentrarii si a coordonarii mana ochi.
A fost fara indoiala cea mai grea proba de enduranta din viata mea (si Silent poate sa confirme).

Ma gandesc acum, daca pe acea portiune dificila de urcat, daca trebuia sa ma misc repede, daca trebuia sa-l car pe Silent, daca ploua, daca mai aveam inca 2 ore, nu 45 de minute de "nebunie verticala" , oare puteam ?

Nu. Cu siguranta m-as fi prabusit, extenuat, refuzand sa mai fac inca un pas, preferand sa cobor cu prima alunecare de teren decat sa mai depun o picatura de efort.
Stiu ca suna ciudat, dar cine nu a fost acolo, nu poate intelege exact cati factori s-au adunat si s-au combinat pentru a reda o stare de oboseala absoluta, aproape narcotica. Practic tot corpul meu se lupta pentru a se opri, de a se intinde la orizontala si de a ramane asa cat mai mult timp.
Na atractia naturii 


In urma acestei excursii, mi-am dat seama ce inseamna "situatie de urgenta" , ce conteaza cu adevarat intr-o astfel de situatie, ce am de facut pentru a ma dezvolta in continuare fizic si mental, si cat de mult vreau sa fiu in mijlocul naturii, unde simt deja ca apartin, si ca defapt, toti acesti ani petrecuti intre ziduri de beton si pe drumuri de asfalt au fost o amagire, au fost calea usoara spre o viata traita in lux si comfort.

Imi aduc aminte ca cineva mi-a spus candva ca lucrurile sunt complicate doar daca oamenii le fac asa.

De fapt, lucrurile (viata in general) sunt simple, exista reguli si legi pe care cu totii trebuie le respectam, exista o simplitate si un mod simplu si direct de a trata fiecare situatie, atat de simplu incat inca nu imi vine sa cred cum poate fi atat de simplu, si cum unii oameni se pot complica inutil in situatii inutile, pentru motive inutile, practic fara nici un scop.

Ma bucur insa ca eu am deschis ochii, si ca am ocazia in aceasta viata, de a trai o viata mai...adevarata, mai onesta si mai simpla.

 :cheers:

[Cris]

Libertate


Un concept, o idee care intr-un fel a inceput sa-mi fie draga.

Nu vorbesc de libertate in acel fel patriotic sau fanatic, ci de libertatea inteleasa (sau mai degraba neinteleasa) de practicantii de Parkour.
De fapt, despre asta e vorba, de cat de neinteleasa este aceasta ?libertate?.

Sa analizez putin ?libertatea? asta :

Se spune asa : ? Parkour-ul inseamna libertate. Libertate sa te misti cum vrei, cum crezi tu mai bine, cum simti tu obstacolul. Esti liber sa te misti pur si simplu. Aceasta libertate se extinde in toate domeniile vietii, si astfel, traiesti liber.?

Suna bine nu ?
Da, dar atat. Dincolo de aparenta, de jocuri de cuvinte, de idei marete, esenta este falsa.
Cine are putina cultura, va observa imediat cat de ?lame? este ce am scris mai sus in ghilimele.

Libertate ? Da. Dar nu sa te misti cum vrei, pentru ca asta facem cu totii.
Nimeni nu se misca ?fortat? sau impotriva propriei vointe.
Oare cand mergem pe trotuar, sau cu iubita in parc, sau la scoala, sau la munca, atunci nu suntem liberi ? Nu ne miscam liberi ? Eu personal nu vad sa fiu constrans de ceva?

In termeni de eficienta, ?libertatea? este si mai restrictiva.
Este adevarat ca ai tot dreptul, si deci libertatea, sa te misti cum vrei, dar asta nu inseamna automat ca o vei face si eficient.

Am observat ca se pune foarte mult accent pe aceasta libertate de miscare, de expresie personala, decat pe eficienta si pe miscarea simpla.
Va las sa va ganditi singuri unde poate duce asta.

Nu este locul meu, sau responsabilitatea, de a educa si de a atrage oameni spre Parkour, dar cei care sunt interesati, cei care s-au aruncat atat de repede cu capul inainte, ar trebui sa stie ce inseamna cuvintele pe care le folosesc. Si aici nu ma (mai) refer doar la libertate, ci la multe altele, la fel de neintelese, si la fel de des folosite, doar pentru ca ?asa zic aia marii?.

Nu am de gand sa explic ce este libertatea, doar sa clarific ca NU este ceea ce aud din toate directiile.
Este adevarat ca libertatea este inteleasa altfel de fiecare, dar poate fi si neinteleasa (de multi).
Iar cand o idee proasta se raspandeste doar pentru ca nu e nimeni care sa stie mai bine, atunci ma doare sa vad cat de influentabili sunt unii, si cat de usor de convins de orice.

Pana la urma, cu totii suntem liberi. Sa facem ce vrem.
Numai ca unii fac bine, altii rau.


Libertatea de care se tot vorbeste, nu este una absoluta.
De prea multe ori am auzit acest argument ca unul final ?nu-mi pasa ce crezi, chiar daca nu fac bine, sunt liber sa ma misc cum vreau?.
Clasicul exemplu de libertate prost inteleasa.

De foarte putine ori libertatea se refera la miscare.
De cele mai multe ori, libertatea se refera la deciziile pe care le ia fiecare. Si suporta consecintele, favorabile sau nefavorabile. 

Libertatea nu este sinonima cu eficienta.
Te poti misca liber, dar ineficient, sau eficient dar respectand unele reguli.


Uite, chiar acum mi-a venit idea : poate ca aceasta libertate absoluta, atat de adorata de toti si invocata mereu, provine dintr-un simt de nonconformism, o libertate rezervata pentru cei care vor sa fie speciali. O libertate care iti ofera imunitate la toate regulile, oricare ar fi.
Asa s-ar explica de ce atat de multi spun ca fac Parkour cand fug de politie, sau dau un graff si fug repede (chipurile sa nu-i prinda nimeni). Este parca o libertate care te scuteste de reguli (sociale, morale si de toate tipurile)


Oooori, asa cum deja stim cu totii, Parkour-ul nu este fara reguli.
Nu poti sa te misti cum vrei tu si sa spui ca faci Parkour. Altfel, orice jackass ar face Parkour.
Isi mai aminteste cineva de ?eficienta? , ?utilitate? , ?continuitate in miscare? ?
Toate acestea trebuie respectate, nu pot fi bagate sub pres spunand ca ?esti liber?.

Libertatea poate exista foarte bine si in prezenta unor reguli.
Luati exemplul democratiei, in care libertatea exista, in acelasi timp cu legile in vigoare.
Nimeni nu poate spune ca nu este liber pentru ca trebuie sa respecte legile.
Pentru ca legile, ca si acele reguli din Parkour, sunt acolo cu un scop precis, cu un motiv bun, nu doar de florile marului.


In cel mai frivol mod posibil, si mai pe intelesul omului de 13 ani , ai libertatea de a alege miscarea pe care o vei folosi pentru a trece de ceva, dar acea miscare trebuie sa fie eficienta. Pentru ca in momentul in care nu mai este eficienta?degeaba ai libertatea.


Oricum, pana acum, libertatea este cu muuult supra-apreciata.
Multi vor sa fie mai mult liberi decat utili. Nu conteaza daca esti eficient, dar este extreme de important sa fi liber. (ironic)

Si deci revin la o idee pe care am mai spus-o : pana la urma, cu totii suntem liberi. Sa facem ce vrem. Unii cu libertatea, altii cu eficienta.

Fiecare cu ?calea lui?   (<= alta expresie supra-apreciata)

[Cris]

3 principii pentru un antrenament corect




Distractiv, metodic si fundamental. Acestea 3 principii sunt bazele unui antrenament de lunga durata, fie ca este pentru un antrenament natural, Parkour, Tricking, sau orice alta disciplina in care este implicata miscarea umana.

De ce acestea 3 ?

In primul rand, joaca este cea mai elementara metoda a omului de a descoperi si de a isi dezvolta corpul. Joaca este universala printre multe alte specii de animale, este un mijloc de a-si dezvolta corpurile si abilitatile naturale.
Anumite animale se joaca in anumite feluri, pentru ca acele ?jocuri? s-au dovedit a fi cele mai eficiente de-a lungul evolutiei, s-au dovedit a fi exact ceea ce este necesar pentru a permite acelei specii sa supravietuiasca.

Pe de alta parte, exista simpla problema a starii de bine. Cred ca suntem cu totii de accord cand spun ca ?a te simtii bine, a fii fericit? este scopul suprem in vietile noastre. In general, ceea ce nu te face sa te simti bine, ceea ce nu iti place, te demotiveaza, si pierzi repede interesul pentru a acea activitate.

Joaca este distractive prin definitie, si deci, jucandu-te, te simti bine.


Un antrenament serios si organizat trebuie sa fie si metodic. Joaca te ajuta pana la un punct, dar ca sa progresezi cu adevarat in orice disciplina, trebuie sa-ti dezvolti o placere in a lucra din greu, sa fii dedicat atat fizic cat si psihic, si sa ai un plan bine pus la punct.
In sensul ca, nu te antrenezi doar pentru ca e fun, doar ca sa te distrezi sau pentru acel sentiment imediat de implinire, ci demonstrezi ca este ceva ce merita sa te antrenezi din greu.

Munca (antrenamentul greu) poate fi un cuvant uitat in cultura noastra, insa distinctia intre munca, distractie si chiar si arta, este una subtila in multe culture.
Joaca este vazuta de multe ori ca si munca unui copil, iar adultii se asteapta sa se distreze la fel de mult cu munca pe care o fac.

Deci da, munceste pentru ceea ce iti place, chiar si atunci cand este greu, sau cand ploua, sau este frig. In timp, va va aduce mai multe satisfactii si o intelegere mai profunda a tot ceea ce faceti.
Personal, deja constat mici schimbari in viata mea de zi cu zi, cum ar fi mai multa rabdare, mai multa persistenta si dorinta de duce la capat un lucru deja inceput.


In cele din urma (dar nu pe ultimul loc) antrenamentul ar trebui sa fie fundamental. Adica antrenamentul sa aiba un scop bine stability, un tel, iar intreg antrenamentul sa fie orientat spre atingerea acelui scop. Ar trebui ca practicantul, cel care se antreneaza, se se intrebe mereu daca exercitiile pe care le fac sunt cele mai indicate pentru ceea ce vor sa obtina din antrenament.
Vad multi practicanti care sunt proficienti la multe miscari, care pot face multe, si se descurca excellent la partea tehnica a antrenamentului, dar care in fata unui traseu, isi pierd viteza, coordonarea, tehnica.

Ideea de baza in Parkour ar trebui sa fie deplasarea continua prin mediul in care te gasesti, depasind obstacolele intalnite cat mai eficient.

Am auzit si vazut la unii ca se antreneaza ineficient pentru a fi eficient. Chiar daca si asta este o metoda de antrenament, mai apropiata de partea de joaca a antrenamentului, pana ce nu te antrenezi direct pentru ceea ce vrei sa faci, dupa mine nu faci Parkour. Este ca si cum ai spune ca te antrenezi la baschet ca sa fii mai bun la fotbal.
Gandeste-te la ce aptitudini vrei sa ai in urma antrenamentului, si antreneaza direct acele aptitudini, pentru ca doar repetand imbunatatesti.

Deci, fie ca sunteti interesati in Parkour, Freerunning, triking, Metoda naturala sau arte martiale, ganditi-va putin de ce va antrenati, care va sunt scopurile, daca va antrenati intr-un fel jucaus si placut, daca este suficient de metodic si fundamental, si mai ales, daca este un antrenament pentru acea capacitate specifica pe care vreti sa o dezvoltati.

[Cris]

Saptamana trecuta am fost destul de norocos sa petrec 4 zile si 5 nopti ocupandu-ma cu diverse lucruri intr-o casa veche de la tara. Evident asta nu are nici o relevanta fata de Parkour, cu exceptia faptului ca, in afara momentelor cand ma luptam cu gandacii si mai ieseam afara sa iau un lemn pentru foc, nu era nimic de facut decat sa ma relaxez si sa ma gandesc la evolutia mea in Parkour. Patru seri, am fost decat eu cu un caietel, adunandu-mi gandurile despre Parkour.

Am avut timp sa ma gandesc la multe idei si sa fac multe legaturi, dar cele mai multe ganduri s-au indreptat spre acele parti din Parkour in care simteam ca lipseste ceva din intelegerea mea. Asta pentru ca pana atunci, nu mai statusem sa ma gandesc pe indelete la toate astea, dar si pentru ca multe idei si concepte pe care le am despre Parkour nu au mai fost abordate pana acum de nimeni.
Sper ca acest mesaj sa ridice macar cateva intrebari si sa indrume spre cateva raspunsuri.

Mereu am fost mai interesat de partea mentala a Parkour-ului decat de partea fizica, poate pentru ca nu m-am considerat niciodata o persoana ? fizica ? , atletica. Deci, primul lucru la care m-am gandit, a fost evident ? importanta psihicului in Parkour.

M-am gandit la aceasta parte mentala de mai multe ori de-a lungul timpului, am incercat in repetate randuri sa pun pe hartie unele idei, am scris cateva articole, insa de atunci, am ajuns sa inteleg mai profund unele idei, si impactul pe care Parkour l-a avut asupra lor. Unele lucruri cu care eram de acord in trecut, acum le contrazic, si viziunea asupra intregului s-a schimbat.
Toata ? vizuina ? asta este un loc in care speram ca cei interesati sa se inspire daca nu sa invete ceva din ideile si experienta mea.

Pot spune linistit ca multi oameni care incearca sa practice Parkour, uita despre aspectele mentale cu cat progreseaza mai mult pe plan fizic.
In repetate randuri, mi-a fost adus aminte care este scopul Parkour-ului, si am ajuns sa cred ca este imposibil sa atingi aceste scopuri fara ati dedica putin timp pentru a-ti antrena si imbunatatii mintea.
Pentru mine, mintea este esentiala pentru dezvoltarea tuturor skill-urilor in Parkour, si cea mai precisa unealta de masurare a progresiei (Parkour este o abordare mentala, nu doar actiunea fizica)

Parkour este o arta a miscarii, un sistem de antrenament, este o metoda de a atinge un scop, nu un scop in sine. Oamenii presupun de cele mai multe ori (daca nu mereu) ca Parkour este actul fizic de a te misca eficient, insa uita ca acesta nu este scopul final. Este absolut normal ca cineva sa se miste eficient fara sa practice Parkour, asa cum fac atletii pe pista sau inotatorii profesionisti.
Nu au neaparat, abilitatea de a se deplasa eficient in orice mediu, sau sa treaca de toate obstacolele din viata lor, sau orice alt skill invatat prin Parkour.

Pentru mine, cel mai elementar obiectiv in Parkour este sa inveti sa te misti eficient. Singur, acest obiectiv nu poate descrie toate metodele si skill-urile pe care le aplic in Parkour , dar este un bun punct de plecare din care toate celelalte skill-uri se ramifica si se suprapun.

Cand ma gandesc la miscare eficienta, deobicei ma gandesc la skill-uri separate care se combina pentru a forma miscarea eficienta. Acestea sunt abilitatea fizica, sa stii miscari si tehnici eficiente, sa decizi ce tehnica sa folosesti intr-o situatie, sa decizi ce traseu sa urmezi si sa fii capabil sa depasesti orice obstacol neprevazut.
Dintre acestea, doar primele doua sunt doar partial actiuni fizice in natura, restul sunt toate facute cu mintea. Asta va poate da un indiciu asupra importantei mintii in Parkour.
Chiar daca toate acestea sunt conectate, ele se dezvolta separat una de alta.

Abilitatea mea fizica dicteaza in cele din urma felul in care ma misc. Determina ce tehnici pot folosi, marimea obstacolului pe care il pot depasi cu o anume tehnica si cat de rapid ma pot deplasa in o situatie data. Pentru a-mi imbunatatii abilitatea fizica, trebuie sa ma antrenez, cat de des pot, cat de eficient pot. Nu ma pot baza pe sfaturile altora pentru ca uneori trebuie EU sa exersez si sa descopar, si oricum, nimeni in afara de mine nu poate judeca cum ma simt, mai precis decat eu insumi..
Asta inseamna ca trebuie sa invat principiile antrenamentului pentru a adapta rutina exercitiilor propriilor mele nevoi. Trebuie sa invat despre tot ce imi afecteaza dezvoltarea fizica , de la nutritie la stretching. Corpul meu trebuie sa fie cat mai sanatos, iar pentru a atinge acest scop, mintea mea trebuie sa fie informata si antrenata sa descopere orice problema care poate aparea corpului meu.

Tehnicile eficiente de deplasare sunt evident esentiale pentru miscarea eficienta. Daca nu stii sa te misti eficient, deplasarea eficienta poate avea loc doar din intamplare. Sa stii tehnicile insa nu este de ajuns. Nu putem cunoaste toate tehnicile potrivite pentru fiecare situatie, pentru ca posibilitatile, combinatiile si variabilele sunt nelimitate.  Pentru a depasi totusi si obstacolele neprevazute, trebuie sa stiu principiul si ideea din spatele tehnicii pentru a putea improviza cand dau de o situatie noua. Trebuie sa cunosc teoria, apoi sa-mi antrenez mintea sa puna teoria in practica, in functie de situatie.
Subconstientul trebuie sa vada instinctiv mediul inconjurator ca pe ceva functional pentru a putea lua toate acele mici decizii, care, mintii constiente i-ar lua prea mult timp.

Luarea deciziilor corecte asupra tehnicii pe care vrei sa o folosesti este diferenta intre a sari peste un zid si a intra direct in el. Pentru a lua astfel de decizii, trebuie sa stiu ce va functiona in orice situatie. Pentru asta, trebuie ori sa fi trecut prin toate situatiile posibile, sau, din nou, trebuie sa inteleg principiile si ideea din spatele miscarii pentru a gasi miscarea cea mai indicata pentru orice situatie. Acelasi lucru se aplica si atunci cand trebuie sa decid ce traseu sa iau. Trebuie mai intai sa inteleg principiile care diferenntiaza un traseu bun de altul mai putin bun. Mai degraba in termeni de traseu indicat si neindicat.
Trebuie sa imi reevaluez constant traseul, pe masura ce noi informatii devin disponibile, in cazul in care traseul ideal isi schimba cursul. Deci, trebuie sa raman mereu concentrat pe destinatia pe care am ales-o, si sa decid care este cea mai buna buna metoda de a ajunge acolo.

Sa depasesti obstacole neprevazute este o combinatie de skill-urile mentionate mai sus si abilitatea de a ramane concentrat. Daca in momentul in care intalnesc un obstacol neprevazut, ma gandesc ? oh nu, asta o sa fie greu, nu sunt sigur ca o sa pot?Ok, cum sa fac sa il depasesc ? o sa ia mult mai mult decat daca ma gandesc direct ? Ok, cum sa fac sa il depasesc ? pentru ca primele parti ? vaicareala ? nu ajuta cu nimic. Daca ma gandesc prea mult la cat de greu e, s-ar putea sa nu mai ajung la incercarea propriu-zisa, pentru ca as decide ca este imposibil chiar inainte sa fi incercat macar.

Pentru a ramane concentrat trebuie deci sa raman pozitiv, si pentru a ramane pozitiv trebuie sa ma antrenez pentru a nu fi descurajat cand lucrurile devin mai dificile.

In toate aceste privinte, am ajuns sa inteleg ca daca vreau sa fiu capabil, trebuie sa imi antrenez mintea sa inteleg principiile antrenamentului fara sa ma ganedsc la asta constient, la fel cum corpul meu trebuie sa fie in stare sa faca miscarile fizice fara a ma gandi la asta. Mintea afecteaza fiecare parte a antrenamentului, fie pozitiv, fie negativ.

Am incercat sa imi antrenez mintea de mult timp, insa doar recent am realizat ce pot realiza antrenandu-mi mintea pentru skill-urile necesare in Parkour.
Am stiut inca de la inceput ca abilitatea de a depasi obstacole se poate aplica si in afara miscarii, in toate aspectele vietii, dupa ce l-am ascultat pe David Belle spunand ? ideea este de a avansa intotdeauna?cand am o problema, in viata, credinta, sau obstacole fizice ?.
Sunt mai relaxat decat eram inainte, problemele nu mai sunt atat de grave si complicate, gasesc solutii mult mai rapid si mai simple.
Nu sunt asa tot timpul, dar observ ca sunt pe drumul cel bun. Pana de curand, nu mi-am dat seama cum alte aspecte ale antrenamentului imi vor influenta restul vietii.

Dezvoltarea mea fizica m-a facut sa am o intelegere mai profunda a teoriei exercitiilor si sa-i recunosc importanta. Schimbandu-mi dieta si felul de a face miscare, am descoperit ce diferenta se face in felul in care ma simt si felul in care fac fata activitatilor fizice de orice fel. Acum ca respect felul in care ma hranesc, felul in care ma odihnesc, felul in care ma antrenez, constat ca am mai multa energie pe care o pot investi in toate domeniile vietii, sunt mai pozitiv. Intelegand teoria exercitiilor, am descoperit nevoia de cercetare si documentare inainte de practica.
Cu toate acestea, consider totusi ca antrenamentul fizic a avut cel mai mic impact.

Invatand tehnici de miscari eficiente si antrenandu-mi mintea sa vada mediul inconjurator intr-un fel pur utilitar, a avut un efect mai profund asupra mea. Antrenandu-mi mintea sa se concentreze doar pe aspectele utilitare si functionale ale miscarilor, si apoi petrecandu-mi atata timp exersand miscarile, mintea mea a ajuns sa se concentreze pe aspectele functionale din viata in general si sa recunoasca beneficiile inlaturarii tuturor acelor detalii care nu ma ajuta sa imi ating scopul.
Mintea este atat de obisnuita sa analizeze fiecare informatie, sa reevalueze totul constant, ca a devenit d?j? un automatism.
Am mai putina placere sa fac lucruri doar de dragul distractiei sau doar pentru ca imi aduc un moment de placere, si prefer sa fac lucruri care imi plac si in acelasi timp sa fac si ceva util. Nu sunt perfect utilitar si sunt inca tentat de lucruri care nu servesc nici unui scop util, dar in mai mica masura decat eram inainte, si acum sunt convins ca nu sunt in nici un caz esentiale.

Imbunatatind abilitatea de a alege drumul cel mai potrivit, am ajuns sa fiu mai concentrat pe destinatia mea , decat pe micile obstacole pe care trebuie sa le depasesc pentru a ajunge acolo. Am inceput sa inteleg ca tot ceea ce fac, ar trebui facut cu acel scop in minte, pentru ca, atunci cand voi decide pe ce drum sa o iau, in orice situatie, sa stiu ce alegeri ma vor aduce cel mai aproape de destinatie. Asta afecteaza felul in care iau deciziile acum, si unele decizii le iau altfel tocmai pentru ca am realizat ca, chiar daca daca aparent ma ajuta sa imi ating un obiectiv imediat, nu ma ajuta sa ating scopul final.

Am inceput sa inteleg ca orice aspect din antrenamentul in Parkour poate fi aplicat in viata in general, si incep sa resimt benefiicile in viata mea.

Cand invatam sa ne controlam corpul, trebuie sa invatam sa ne controlam si mintea, pentru ca cele doua se complementeaza. Controlul mental este necesar pentru a avea control deplin asupra corpului , si , daca controlul corpului este o functie atat de importanta a mintii, controlul corpului este absolut necesar pentru o minte disciplinata.
Pentru mine, asta inseamna ca daca cele doua se ajuta reciproc pentru a progresa, ar trebui sa fie antrenate impreuna si in acelasi timp.

Pentru multi, asta inseamna prea multa teorie, prea multa vorba si prea putina practica, insa sunt de parere ca fiecare ar trebuie sa stie care este raportul practica-teorie.
De exemplu, pentru mine mersul este un antrenament, atata timp cat merg cu intentia de a ma deplasa eficient. Stau si calculez marimea pasului, consumul de energie in functie de cat de mare este pasul, pozitia corpului, miscarea intregului corp in timpul mersului, felul in care calc, felul in care respir, si incerc sa elimin acele miscari inutile care doar consuma energie.
Orice miscare poate face obiectul unui antrenament, daca asupra miscarii se lucreaza pentru a fi perfectionata.

Fiecare dintre noi ar trebui sa stie cand pierde timpul, si cand isi antreneaza corpul sau mintea. Antrenamentele la care iesim impreuna, in care ne agitam, sunt doar cea mai intensa parte a antrenamentului, insa nu singura, si ? subiect de reflectie ? poate nu cea mai importanta.