Author Topic: Bucuresti - John - 24 ani  (Read 5015 times)

Cris

  • Staff Traceurs.RO
  • Administrator
  • Traiesc pe forum
  • *****
  • Posts: 516
  • Din infrangeri se nasc invingatorii
    • RebornEducation
Re: Bucuresti - John - 24 ani
« Reply #15 on: July 29, 2012, 12:29:18 AM »
Limita responsabilitatii


Realitate : majoritatea celor care vor sa practice Parkour sunt copii.
Realitate : Toti copii vor rezultate imediate, vizibile, palpabile.
Realitate : O imagine sau videoclip face mai mult decat 1000 de cuvinte


De aici, rezulta ca acesti copii vor ? invata ? Parkour prin intermediul clipurilor video si a imaginilor.
Intre un articol si un clip video, imaginea video va castiga de fiecare data, pentru ca imaginea video este universala. Imaginile nu tin cont de varsta, culoare, sex sau rasa.
Sunt intelese de oricine.

Asa cum am mai spus intr-un articol , orice fiinta umana retine, in aceasta ordine :

 Ceea ce vede,
 Ceea ce aude,
 Ceea ce citeste


Am citit pe undeva ca  Parkour-ul se transmite din link in link  - trist, dar adevarat.
Indiferent de cat de bune sunt explicatiile sau cat de valabile sunt argumentele aduse, un video va insemna mai mult pentru un copil decat orice altceva.

Si mai trist, indiferent de calitatea clipului video, vor exista intotdeauna copii care vor incerca sa imite ceea ce vad.

Iata un scenariu simplu, si realist : copii invata prin imitare, prin ceea ce vad la altii mai mari (care cel putin in teorie, ar trebui sa stie mai bine). Incearca sa faca ceea ce fac altii, ignorand lipsa conditiei fizice sau altui tip de antrenament. Se accidenteaza si retin experienta ca una negativa, asociind-o cu Parkour-ul. De unde reies articolele in care citim " Ne mai rupem oasele, ne scrantim gleznele, ne mai ia politia, dar e cool si ne place ".

Nu conteaza cat de mare scrie  PERICOL  sau avertizari diverse la inceputul unui clip video, un copil are instinctul de a imita. Asta este principala modalitate de a invata la o anume varsta, si principala modalitate prin care descopera viata.
Exemplele sunt nenumarate pe Youtube si alte site-uri asemanatoare.

Un copil nu are notiunea de pericol. Experienta de viata este atat de limitata, incat un copil nu constientizeaza pericolul la care se expune si consecintele propriilor actiuni.
Din acest motiv, din punct de vedere legal, pana la 18 ani, in Romania, minorii nu pot fi facuti responsabili pentru incalcarea legii. Pur si simplu pentru ca intelegerea anumitor concepte de siguranta, nuante de bine si rau, si constienta responsabilitatii ? nu exista.

In alte cuvinte, copii nu sunt responsabili, nu li se poate cere acest lucru din motive de dezvoltare psihologica. Lucru demonstrat clar de psihologie, nu este doar opinia mea, sunt fapte relatate in manuale de psihologie, si confirmate de multi psihologi.

Un copil nu este responsabil. Pentru nimic, niciodata. Asta spune legea, asa spun batranii, si asta ne spune fiecaruia experienta de viata. Cu totii ne amintim acum, uitandu-ne inapoi la copilaria noastra, cat de iresponsabili si neatenti eram.

Este absolut normal , stiti expresia " viata de copil "  sau " fericirea copilariei " ?

Tocmai aceste expresii denota lipsa responsabilitatii in copilarie.

Si de fiecare data cand un copil face ceva  rau , intotdeauna se spune : nu este vina lui, este doar un copil


Si deci, daca am stabilit ca un copil nu poate fi facut responsabil pentru faptele sale, ca nu are simtul pericolului, ca nu cunoaste toate nuantele binelui si raului, ca nu are experienta vietii practice , asadar, cum ne putem astepta sa inteleaga idei si concepte pe care noi, deabia iesiti din stagiul copilariei, ne straduim sa le intelegem

Ma refer aici la practicantii de 18-28 ani care au inteles ce au de facut si DE CE.
Se stiu ei, nu trebuie sa ii arat cu degetul.

Legat de Parkour, vizualul si senzationalul vor insemna mai mult decat orice teorie sau concept de antrenament.
Nu este de mirare ca Parkour-ul a ajuns sa se raspandeasca prin clipuri video, de fapt, era singurul compromis posibil pentru transmiterea in masa.
Atunci cand vrei sa prezinti ceva maselor de oameni, trebuie sa elimini particularitatile si subtilitatile si sa faci acel ? ceva ? usor de inteles, universal, pe intelesul tuturor.
De aici, clar informatii importante se vor pierde, pentru a lasa loc unei imagini usor de inteles pentru oricine.

Parkour = zbenguiala copilareasca. Toata lumea poate intelege.
Parkour = metoda de antrenament, consecventa, organizare, stiinta, arta. Nimeni nu intelege.
 

De aceea, si asta este foarte important , este responsabilitatea celor mai mari ca varsta si experienta , in aceasta ordine, sa dea exemplul demn de urmat.

Nu am facut pana acum secreta parerea mea, convingerea mea, conform careia, singura posibilitate reala si autentica de a transmite Parkour-ul, este de la practicant la practicant, in relatie directa, de-a lungul antrenamentelor, practic, fata in fata, cu explicatii personalizate si exemple concrete.

De exemplu, grupul Yamakasi se antreneaza fara a vorbi.
Toti traceurii din Lisses rareori au dat explicatii pe internet la ceea ce fac sau de ce.
In schimb, sunt sigur ca au aratat tuturor cum se antreneaza si unde au ajuns urmand aceasta metoda de antrenament.
Iarasi - vizualul bate orice text.

Legat de asta, intotdeauna am acceptat sa impartasesc cunostintele si experienta mea , cu persoanele care sunt realmente interesate de valorile si modul de viata promovat de Parkour.
Doar celor interesati. Nu celor care vor sa se amuze, nu celor care cauta o distractie de vara, sau celor plictisiti in casa.

Si aici sunt la fel de categoric cum sunt si cu politica de ne-mediatizare a Parkour-ului, a filmelor care prezinta Parkour, indiferent de calitate,  a transmiterii Parkour-ului prin internet sau oferirea explicita de informatii legate de miscari si tehnica.

Pentru ca sunt constient, poate mai mult decat altii, de efectele pe care le pot avea actiunile mele, indiferent de nobilitatea intentiei sau spiritul in care macar am incercat.

Ca si in Parkour, rezultatul final este cel care conteaza, alte detalii sunt doar mijloace de atingere a scopului , iar in aceasta situatie , scopul este transmiterea de informatii corecte si ne-interpretabile.

Cu toate ca sunt multe lucruri in neregula cu felul in care este prezentat Parkour-ul, totul se poate reduce la un singur lucru : transmiterea de informatii incorecte si interpretabile, opinii si pareri subiective, care se indeparteaza din ce in ce mai mult de adevar.

De prea multe ori mi-am vazut propriile argumente interpretate si schimbat semnificatia, pentru a conveni ideilor altora sau a servi unui scop obscur.

Speranta pe care o mai poate avea Parkour-ul, este ca fiecare practicant (si nu orice traceur wannabe) sa transmita doar informatiile de care este sigur, informatii verificate si neinterpretabile. Deobicei acest fel de informatii provin din experienta practica ? deci, inainte de orice transmitere (sau promovare), practica ar trebui sa fie foarte avansata.
Nu de cateva luni, cum este cazul acum, ci de ani de antrenament si experimentat, dupa ce ne-am dat seama de ce este important si ce nu, pentru a stii ce sa transmitem si ce nu, si mai ales cum.

Singurul sens in care ar trebui sa circule informatia ? pentru moment - este de la cei mari la cei mici, de la cei cu experienta, la cei fara experienta. Fara compromisuri.

Timpul (si situatia actuala) a demonstrat ca altfel nu iese bine.


Inca o data, copii nu pot fi considerati responsabili pentru ceea ce vad la altii si imita, si deci, ramane la decizia si maturitatea celor care stiu mai bine sa se comporte si sa faca lucruri demne de imitat.

Aceasta comunitate sprijina PARKOUR-ul, nu COMPETITIA - antrenati-va fara rivali !

Cris

  • Staff Traceurs.RO
  • Administrator
  • Traiesc pe forum
  • *****
  • Posts: 516
  • Din infrangeri se nasc invingatorii
    • RebornEducation
Re: Bucuresti - John - 24 ani
« Reply #16 on: July 29, 2012, 12:29:39 AM »
Varsta bat-o vina !






Varsta in Parkour, si mai exact, varsta la care ?e bine? sa incepi sa te antrenezi, este un subiect disputat de relativ putin timp.
Imi aduc aminte ca atunci cand am inceput si eu sa ma antrenez cu un scop, nu exista problema varstei, nu ne intrebam daca suntem la varsta potrivita sau nu.
Pe de alta parte, nici nu eram foarte mici, si nici foarte multi ?

Insa de ceva vreme, subiectul varstei tinde sa revina din ce in ce mai des.
Aproape orice om care vrea sa se antreneze in Parkour vrea sa stie daca varsta lui este potrivita, cea mai potrivita, indiferent daca are 11 ani, 13, 15, 17, 20 sau 28 de ani.

S-a spus de multe ori ca daca esti mic, nu e bine sa faci Parkour.

Relativ de acord, partial adevarat.

Asa cum s-a inteles Parkour-ul pana astazi, nu l-as recomanda persoanelor care nu au trecut de 20 de ani.
Parkour-ul, asa cum a fost el prezentat initial in 1997 de David Belle, l-as recomanda cu incredere si persoanelor de 17-18 ani.

Principalul argument care se aduce impotriva practicarii Parkour-ului la varste mici (10-11-13 ani ) este faptul ca , in aceasta perioada, corpul este inca in crestere, in special oasele. De aici, ne-am putea gandi ca sariturile si socurile repetate pot duce la o incetinire a cresterii sau la accidentari frecvente din cauza fragilitatii corpului.

Personal, resping acest argument al cresterii oaselor, si dau exemplu copiii care practica activitati sportive de la varste mult mai mici de 11 ani. Inotul sau patinajul artistic sunt doar cateva.

Insa, si aici vine partea interesanta ? spre deosebire de Parkour, toate celelalte sporturi recunoscute, in care exista o competitie acerba, cu diferente la sutime de secunda sau centimetrii, sunt organizate, reglementate si supravegheate de persoane calificate.

Cu un antrenor de profesie, cu reguli stricte dovedite in timp si cunostintele necesare, un copil de 5 ani poate deveni campion mondial la patinaj artistic la varsta de 19 ani, sau un copil de 3 ani poate incepe sa faca inot. 3 ani la naiba !!!
(Va imaginati ca nu sare in bazin si incepe sa dea ture?.)

Parkour-ul nu are antrenori, nu are regulament sau cunostinte specifice activitatii.
Asa cum a fost prezentat acum cativa ani ? Parkour ? Arta miscarii ? nu se pot pune reguli pe miscare, sau antrenori in miscare.

Daca Parkour-ul nu are toate aceste aspecte pre-stabilite, este normal ca oamenii sa fie dezorientati la inceput, fiind obisnuiti cu reguli, cu oameni care stiu mai bine, cu sfaturi si indicatii.
Asta inseamna ca fiecare practicant trebuie sa descopere pe pielea lui ce este bine si ce nu este bine.
Si aici ma refer la nenumaratele intrebari de genul ? cum sa fac asta ? sau ? e bine daca fac asa ?. Experimentare, incercare si repetare ? cuvintele cheie.


Insa motivul real pentru care Parkour-ul nu este recomandat celor de varste fragede este capacitatea limitata de a intelege anumite concepte si idei.
Stiti cum spun batranii ? nu te poti astepta sa inteleaga chestia asta, e doar un copil ? .

Asa cum am mai spus ? exista o vreme si un timp pentru toate.
Ne dezvoltam mai intai fizic, si mai apoi psihic. In alte cuvinte, vom fi intotdeauna mai dezvoltati fizic decat psihic.
Deci, intr-un corp firav, sta o minte si mai firava.


Oricat de simplu ar fi Parkour-ul, anumite lucruri trebuie intelese inainte de fi puse corect in practica.
Beneficiile alergatului sunt usor de inteles, pentru oricine, chiar si la 10 ani.
Nevoia perseverentei si a antrenamentului consecvent?.nu .
Si acesta fiind doar un exemplu banal.

Nici nu mai poate fi vorba de aspectul utilitar, de ? fi puternic pentru a fi util ? sau de teoria educatiei fizice.
Cea care are prioritate este educatia celor 7?10..13 ani de acasa.

Capacitatea de intelegere creste odata cu varsta si experienta acumulata.
Este adevarat ca tine si de mediul in care are loc experienta educativa si a anturajului, dar exista anumite legi cognitive, care nu permit intelegerea anumitor lucruri sub o anume varsta.

La fel ca in antrenamentul fizic ? totul se face incremental, de la simplu la complex, fara a se sari nici o etapa. Numai ca atunci cand vine vorba de corpul si mintea noastra ? nu avem de ales.

Majoritatea neclaritatilor care exista acum in legatura cu Parkour, se datoreaza proastei informari, sau a lipsei cu totul a informatiilor necesare.

Din pacate, entuziasmul incepatorului este mai puternic decat nevoia de informatii, ceea ce, dupa cum se constata din ce in ce mai frecvent, duce la o practica si transmitere gresita a ceea ce este Parkour.


In concluzie, motivul pentru care Parkour-ul nu este recomandat celor mici, tine mai mult de capacitatea de a intelege motivele si beneficiile unui antrenament vast, decat de considerente medicale.

Puneti odata capat informatiilor neclare sau de-a dreptul proaste, si ganditi-va logic inainte de a fi furati de entuziasm. Fie el de a explica sau de a practica.
Spuneti NU zvonurilor ? pastrati disciplina noastra pura.  Ha !
Aceasta comunitate sprijina PARKOUR-ul, nu COMPETITIA - antrenati-va fara rivali !

Cris

  • Staff Traceurs.RO
  • Administrator
  • Traiesc pe forum
  • *****
  • Posts: 516
  • Din infrangeri se nasc invingatorii
    • RebornEducation
Re: Bucuresti - John - 24 ani
« Reply #17 on: July 29, 2012, 12:29:57 AM »
Mesaj pentru El Grande


Mesaj privind antrenamentul de conditionare

Permite-mi sa iti zic parerea mea, poate retii de aici cateva idei bune, sau macar indicii in directia buna.

Recunosc, in primul rand, ca nu ma consider calificat sa dau astfel de sfaturi, pentru ca experienta mea practica este limitata si inca nu am cunostintele necesare pentru a spune altora ce si cum sa faca.

Cred ca mai bine iti spun cum ma antrenez eu pentru conditionare, si mentalitatea pe care o am la antrenament.


Probabil cum esti si tu de acord, asa cum au spus-o si altii (mentionez aici pe Hebertiste) , seriile si repetitiile nu ma atrag in mod special. Si cred ca nici pe tine. Pana la urma, orice practicant care a inteles in ce directie se indreapta Parkour-ul, a inteles si ca ?repetarea mecanica? nu se incadreaza tocmai in setul ?eficienta? .

Fac flotari, si genoflexiuni, si tractiuni, dar am incetat de mult sa le numar.
Pentru ca numarul nu conteaza, ci felul in care ma simt.

Asa cum a zis si Hebertiste (ca tot de la el am preluat si eu ideea) ? bazeaza-te mai mult pe senzatii si mai putin pe cantitate.

De fapt, toate nebuniile alea naturale si chestiile de care faci tu misto cand ma prinzi, sunt in mare parte inspirate de Hebertiste si de mesajele lui.
Deci sunt in mare parte influentat de o abordare naturala a antrenamentului.

Inainte de a incepe orice antrenament, fac o ?tura de proba? , o alergare usoara, o saritura mica, o rostogolire aici, una acolo ? doar ca sa vad cum ma simt, si care este starea corpului in acel moment precis.

Uneori constat ca ma doare un pic gamba, sau ca nu mi-a trecut febra la umeri de saptamana trecuta, si atunci fac un antrenament care sa nu solicite la fel de mult partile cu probleme. Sa le solicte - da , dar la o intensitate mai redusa.

Dupa ?check-up? , incep sa vina ideile, prea multe, prea multe idei si prea putin timp sa fac tot ce vreau.
Asa ca intotdeauna incep prin a alerga. Usor, jogging, ?de rezistenta?. In unele zile raman doar cu alergarea, si alerg pana nu mai pot sa alerg. Dupa care fac o pauza de 5-10-15 minute in care merg cu o viteza care sa-mi permita sa ma si odihnesc, dar care sa si solicite picioarele. Nu mult, dar se aduna.

Cred ca nu duci lipsa de idei , stii ce sa faci, daca am inteles bine, vrei sa stii mai degraba CAT sa faci , pana la ce punct sa te duci cu conditionarea, unde sa te opresti ?

Pai...chiar asa ? pana unde poti sa mergi cu conditionarea ? cat rezisti pana nu mai poti ?

Eu ma opresc cand nu mai pot, fizic, sa continui activitatea pe care o fac.

Ma opresc cand incepe sa ma doara splina de la atata alergat, sau cand mi se inmoaie picioarele de la atata alergat.
Pe acelasi principiu, ma opresc cand nu ma mai pot ridica deasupra barii la tractiuni, cand nu mai imi pot ridica corpul de la sol la flotari, cand nu ma mai pot ridica in picioare de la genoflexiuni, etc.

Tipul asta de abordare are avantaje si dezavantaje, poate nu este metoda ideala, poate nu exista metoda ideala, insa asa ma antrenez eu, pana la limita. Imi asum si posibililele consecinte, dar si rezultatele.

Apropos de limita ? stii expresia ?nu-ti depasi limitele? ? prin definitie, limitele sunt cele la care te opresti. Nu ai cum sa le depasesti, doar sa le extinzi. Deci vezi cum este imposibil sa iti depasesti limitele ? pentru ca de fiecare data cand exersezi, ori te opresti inainte de limita, ori iti extinzi limita. Niciodata nu o depasesti.

Si tot legat de asta ? gandeste-te cand ai timp si la potentialul corpului uman, si la faptul ca, instinctiv, corpul pastreaza destula energie pentru ca in orice situatie ai fi, sa ai acea rezerva de energie ca sa iti salvezi viata.
Deci cand te mai gasesti in genunchi, fara aer si obosit mort, sa stii ca corpul inca mai are energie, numai ca, nefiind intr-o situatie de urgenta, nu ai acces la rezerva aia. Este o bariera mentala, o protectie naturala a corpului, pe care nu am reusit sa o depasesc, si nici nu cred ca ar fi bine J

Obisnuiesc sa ma antrenez in afara zonei de confort.
Imediat dupa incalzirea generala, te simti flexibil, gata de actiune, plin de energie. Atunci esti in zona de confort, cand te simti bine, totul e ok, esti ca Rambo gata sa se dezlantuie J

Dar, cum stim cu totii , dupa ceva timp ? in functie de intensitatea antrenamentului ? incepi sa obosesti, si parca nu mai e asa de fun, incepi sa pierzi din concentrare, iti pierzi cheful, se impute treaba, ce sa mai .

Din acel moment, pentru mine incepe cea mai importanta parte a antrenamentului.
Cand nu mai e totul roz, cand esti obosit, fara chef, si ai o gramada de piedici in calea ta.

Intelegi ca doar in conditii dificile iti dai seama ce poti si ce nu poti, din ce esti facut si daca te-au ajutat sedintele anterioare de antrenament.
Cand esti acolo, dincolo de zona de confort si aproape de limita, corpul nu prea mai face ce vrei tu, ci ce stie el mai bine sa faca. Stii ca zicea Blane la un moment dat ca in timpul antrenamentului, nu ne ridicam la un nivel superior de performanta, ci ne coboram la skill-urile de baza, pe care corpul le stie in mod natural.
In alte cuvinte, in tot calvarul unui antrenament intens, corpul va face ceea ce a fost invatat sa faca, nu va mai tine cont de estetica sau viteza (estetica si viteza vrei tu, dar in planul mare al lucrurilor, sunt neesentiale, comparate cu siguranta si pastrarea integritatii corpului)

Instinctul de conservare (puternic legat de notiunea de siguranta) preia controlul, si te trezesti ca esti pe pilot automat si corpul se misca in expresia lui cea mai primitiva.

Tocmai de asta miscarile naturale sunt si cele mai eficiente ? corpul le-a invatat acum cateva mii de ani, si au fost exersate de multe generatii inaintea ta, pana cand au ajuns la tine.
Practic miscarile naturale sunt un izvor de potential inactiv. Daca antrenezi miscarile naturale, gesturile si tot ceea ce este natural corpului, cu atat mai repede corpul incepe sa-si aduca aminte de ce a invatat de-a lungul a mii de ani, incepe sa reactualizeze niste skill-uri deja dobandite, dar nefolosite de foarte mult timp (cateva generatii uneori).

Daca, din contra, ignori felul natural in care se misca corpul si incerci sa-l inveti ?trucuri noi? , in primul rand vei avea de luptat impotriva instinctelor naturale care isi dau seama mai bine ca tine de falsitatea miscarilor, si in al doi-lea rand, vei incerca sa impui aceste ?noi trucuri? pana la ignorarea semnalelor evidente din partea corpului, pana la sfarsitul inevitabil ? accidentarea.

Apropos de eficienta, uita-te la animale, si ai sa vezi ca animalele nu au inventat miscari noi, nu sunt ?freestyle? , ci din potriva, au perfectionat miscarile naturale si le imbunatatesc de la generatie la generatie.
Si inca un punct pe care ar trebui sa il avem in comun cu lumea animala , ai observat deja, chiar si daca inconstient, ca toate actiunile animalelor, sunt facute din necesitate, nu din placere. Nici un animal nu vaneaza din placere (ca oamenii) , nu alearga sa se mentina in forma (ca oamenii), nu omoara alte animale de fun, si in general, nu fac nimic doar de dragul de a fi facut, sau din plictiseala. Strict din necesitate, pentru ca trebuie, pentru ca viata lor sau bunastarea lor este pusa in pericol.

Si asta este un factor motivant in antrenament. Simplul scenariu, fie el si imaginat, ca viata iti este pusa in pericol, te mobilizeaza, iti da acces la acea rezerva de energie altfel inacesibila, si in combinatie cu adrenalina si instinctul de conservare, poti face lucruri iesite din comun, lucruri pe care nu le-ai fi macar banuit ca le poti face.

Iti aduci aminte ca David Belle spunea ca se antreneaza dupa astfel de scenarii ?
Cu siguranta nu era o inventie de-a lui, o metoda inventata de el, ci transmisa de tatal sau, care stia foarte bine cum e sa-ti fie pusa viata in pericol, si de ce trebuie sa fie in stare corpul pentru a se salva (razboiul din Vietnam la care a participat) .

In cei mai simpli termeni, ceea ce numim noi ?antrenament de conditionare? este foarte simplu si la baza primitiv , un joc al vointei vs. abilitatii fizice a corpului.

Vointa influenteaza abilitatea fizica a corpului, si abilitatea fizica a corpului influenteaza la randul ei vointa.

Insa asa cum stim (unii dintre noi) , totul incepe de la vointa.

Trebuie mai intai sa vrei ? sa te antrenezi ? idee careia corpul, si partea fizica se va supune si o va accepta.
Prin antrenament, iti intaresti si vointa, facand-o mai puternica. Care, la randul ei, fiind mai puternica, iti va permite sa te antrenezi mai intens, mai indelungat, ducand deci la o imbunatatire a antrenamentului fizic.
Cu cat vrei mai mult, cu atat poti mai mult , si cu cat poti mai mult, cu atat o sa vrei si mai mult.
Cat de mult ? cat de mult poti ? atat cat iti rezista vointa ? care odata ce este pusa la incercare, se intareste si se ?extinde? odata cu limitele fizice. Si deci la randul ei va imbunatati vointa, care va imbunatatii fizicul, care va imbunatatii vointa....in fine, ai prins ideea.

Acum, dupa ce m-am gandit la toate astea, intrebarea ta initiala mi se pare ca are un raspuns simplu.

Cat sa te antrenezi ? unde sa spui stop ? cand stii ca te-ai antrenat destul ?

La intrebarile astea iti raspunde in mod natural corpul. De aceea este important sa il asculti. Iti spune tot ce vrei sa stii, doar sa il asculti si sa nu ignori semnalele de avertizare.

Am observat, facand cateva experimente, ca uneori o vointa dezvoltata iti permite sa te antrenezi peste abilitatea corpului de a se adapta la ceea ce faci. Si atunci apar febrele musculare, intinderile si uneori acea oboseala de care nu mai scapi o saptamana intreaga.

Solutia nu este tocmai simpla si directa.

Fiecare trebuie sa isi dea seama, si sa decida pana la urma, care sa fie raportul intre fizic si mental. Fiecare trebuie sa stabileasca un raport, dupa posibilitatile proprii , intre fizic si psihic.

In alte cuvinte, fiecare trebuie sa stie, pentru el insusi, pana unde este dispus sa mearga, asumandu-si consecintele, sau rezultatele.

Un antrenament facut gresit va avea consecinte relativ imediate. Febre musculare repetate, intinderi, membre fracturate, etc. Semnale clare.
Dupa aceste semnale, orice om normal ar trebui sa isi schimbe felul in care se antreneaza, schimband metodele, exercitiile sau mentalitatea in care abordeaza antrenamentul.

Vorbind strict de ?antrenamentul Parkour? (cu ghilimele mari, pentru ca mi se pare haios exprimarea ?antrenament Parkour?), tendinta este cea a supra-antrenamentului.
Prea mult, prea curand.

De multe ori, este vorba de o neintelegere a esentei Parkour-ului, a ceea ce reprezinta, o mentalitate gresita (puerila) in abordarea antrenamentului (nestructurat, aleatoriu si periculos) si stabilirea din start a unor scopuri gresite pentru antrenament (de fun, de plictiseala, sau de-a dreptul ?habar n-am? ).


Mai multe in numarul viitor.


Dar retine :

1. Progresul vine atunci cand te odihnesti, nu in timpul antrenamentului

2. Nu vrei ca corpul tau sa fie adaptat, ci adaptabil. Atat corpul cat si mintea.
Aceasta comunitate sprijina PARKOUR-ul, nu COMPETITIA - antrenati-va fara rivali !

Cris

  • Staff Traceurs.RO
  • Administrator
  • Traiesc pe forum
  • *****
  • Posts: 516
  • Din infrangeri se nasc invingatorii
    • RebornEducation
Re: Bucuresti - John - 24 ani
« Reply #18 on: July 29, 2012, 12:30:19 AM »
Antreament de conditionare - tehnic - whatever




In urma ultimului mesaj postat aici, am continuat  sa ma gandesc la sintagma "antrenament de conditionare" si "antrenament tehnic" .

Am observat ca personal, nu ma pot dedica unuia dintre aceste tipuri de antrenament pentru o sedinta intreaga. In alte cuvinte, in acele cateva ore cat sunt afara antrenandu-ma, nu pot face doar antrenament de conditionare sau doar antrenament tehnic.

Am auzit de unele persoane care au incercat sa antreneze tehnica si conditionarea separat, iar dupa o vreme au constatat ca rezultatele nu sunt grozave.

Din ideile pe care le-am retinut de-a lungul timpului, rasfoind forumuri si citind mesaje ale practicantilor cu mult mai multa experienta, am reusit sa impac antrenamentul de conditionare cu antrenamentul tehnic.

Curios este faptul ca imbinarea nu a fost fortata, din potriva, mi s-a parut atunci, cum mi se pare si acum, ca este ceva firesc si o consecinta logica a intelegerii conceputului de eficienta in miscare.

Pentru o disciplina a miscarii, izolarea exercitiilor si seriile/repetarile luate separat si antrenate individual nu mi se pare o abordare fireasca.

Am invatat foarte repede ca antrenamentul tehnic este in sine conditionare , in alte cuvinte, antrenand "tehnici de deplasare eficiente", corpul se intareste si se dezvolta in consecinta.
Pentru fiecare miscare repetata, corpul se adapteaza si dezvolta fizicul pentru a executa respectiva miscare.

Exercitiile de conditionare, asa cum le privim astazi, sunt exercitii fizice exersate individual, separat unele de altele, uneori fara legatura intre ele (sau cu o succesiune aleatorie) care, cred eu, duc la o specializare nedorita.
Parkour nu este o disciplina in care te poti specializa, pentru ca in esenta, nu te poti specializa in miscare. In toate formele ei, cu toate variabilele si posibilitatile de miscare, Parkour-ul ? termenul care desemneaza o vasta arie de miscari ? nu poate fi stapanit la perfectie. Intotdeauna va exista ?mai bine? , indiferent de cati ani petrecem antrenandu-ne.

Exista totusi specializare in anumite miscari, predefinite  unii antreneaza mai mult king-kong-ul, sau faimosul dublu-kong , altii se axeaza mai mult pe miscarile tehnice pe care le-au descoperit prin Parkour, care au si un nume aparte  king kong, reverse, underbar, dash, lazy, etc.

Retineti inainte de toate ca Parkour nu inseamna miscari, ci miscare.
Nu doar un set de miscari predefinite, impuse de altii, ci miscare in toate formele posibile.

Asa cum constat o tendinta spre specializare ? catre miscarile estetice si impresionabile, la fel se intampla si cu impartirea unui antrenament care se doreste complet , in "antrenament de conditionare" si "antrenament tehnic" .

Problema este ca specializarea in anumite miscari duce doar la ineficienta, pe cand specializarea in ?antrenament tehnic? de exemplu, poate duce si la accidentari, nefiind sustinut si de conditionare.

Intrebarea pe care o lansez este : de ce se prefera antrenarea tehnicii separat de antrenamentul de conditionare ?

Un antrenament tehnic facut corect si incremental (de la simplu la complex) , este in acelasi timp si un antrenament de conditionare. Daca nu se sar etape, daca nu ne grabim si avem rabdare pentru a observa acele mici dar sigure progrese, poate exista, asa cum este normal, un singur antrenament, COMPLET.

Ca sa va dati seama de cat de absurd este conceptul antrenamentelor specializate pe diferite tipuri de activitati, ganditi-va cum ar fi un antrenament tehnic, urmat de un antrenament de conditionare, urmat de un antrenament psihic, urmat de un antrenament utilitar, urmat de un antrenament moral, urmat de mama antrenamentului antrenat in antrenament.
Am face un antrenament pentru fiecare tip de miscare ?

Antrenamentul  unic, complet si continuu , este insasi miscarea, in orice forma, in orice moment, in orice conditii.
Asa cum s-a mai spus (si nu doar odata) , doar pentru ca faci un kong nu inseamna ca faci Parkour, doar pentru ca sari un gard folosind o tehnica cu nume complicat nu inseamna ca faci Parkour.
La fel, doar pentru ca repeti niste miscari (mereu aceleasi, mereu in acelasi loc) nu inseamna ca te antrenezi pentru Parkour.

Nici nu mai stiu cum sa spun mai corect ? antrenament IN Parkour, antrenament PENTRU Parkour, antrenament Parkour....la naiba, decat sa ma complic in definitii, mai bine ma misc asa cum am facut-o si pana cum si las pe altcineva sa stabileasca categoriile de miscare si sa faca topuri si organizari.

Orice miscare poate face obiectul antrenamentului, atat timp cat este facuta cu un scop dinainte stabilit.

Nu doar traceurii pot sari peste un zid, sau sari peste un obstacol, sau se dau peste cap dupa o aterizare, acestea sunt lucruri obisnuite, realizabile cu usurinta de oricine.
Diferenta consta in scopul pentru care ne antrenam , timpul si resursele pe care le investim pentru a face aceste miscari simple ? oricand, oriunde, in orice conditii.

Haideti sa nu mai incercam sa ?imbunatatim? Parkour-ul cu metode si reguli din alte sporturi, si sa descoperim mai degraba metodele unice ale Parkour-ului si felul aparte de antrenament.
Aceasta comunitate sprijina PARKOUR-ul, nu COMPETITIA - antrenati-va fara rivali !