Bucuresti - Dan - 27 ani

[Cris]

Mi-am inceput postul marind casuta de text, semn ca vreau sa scriu mai mult decat de obicei.

Scriu postul asta din fata calculatorului. La fel ca atunci cand inca nu stiam ce e parkour. Eram destul de mare. Aveam 21 de ani cand am iesit prima oara la un asa-zis antrenament. Destul de tarziu fata de multi de aici. Am vorbit cateva saptamani bune cu cineva despre abilitatile practicantilor de pe internet, si ca ar trebui sa facem asta, pare atat de distractiv. El vorbea sa faca conversatie, dar in creierul meu flacara curiozitatii era tot mai mare si tot incercam sa il trag dupa mine. Apoi au trecut 3 saptamani.

Am iesit singur la antrenament. Doua zile am cautat clipuri despre cum se practica si asta am facut tot timpul, putin somn, fara facultate...doar YouTube. Asa eram construit pe atunci. Am gasit cateva clipuri care si acum sunt la fel de vii in mintea mea si la fel de utile pe cat imi erau si atunci. Am comprimat cele doua zile de studii intr-un antrenament stangaci de doua ore... cred. Politehnica e un loc extraordinar pentru creativitate, in schimb, eu aveam inspiratia unui scriitor in coma.

Abdomene pentru gat
Am macelarit stretchingul 15 minute cu fandari aiurea si am invartit bratele ca un elicopter descentrat atarnat intr-un pom. Apoi am inceput "conditionarea". Deja treceam la "the big guns". Pe atunci totul se rezuma la flotari cu curul inainte si abdomene care ma lasau cu dureri de gat. Ca si restul antrenamentului si exercitiile de tehnica si flow au fost un dezastru. Aterizari pe calcaie, lazy-vault facut ca un turn-vault si mers qvadruped ca un babuin impuscat in testicule.

Po-Ke-Man!
Banuiesc ca nu sunt singurul care a trecut prin asta. ma refer la cei care au inceput de nebuni si inca mai practica. La un moment dat se vorbea tot aici, pe forum, despre talent si era o discutie destul de aprinsa. Cati dintre voi v-ati simtit talentati cand ati iesit prima oara, singuri, la antrenament? Daca m-as nota acum pentru abilitatile mele din prima saptamana, probabil mi-as da un... 5, pe o scara de la 10 la 10.000.

Si pe moment m-am simtit chiar mandru de mine. Deja din primele 3 zile smteam cum ceva nu mai e la fel in mintea mea. Eram in focurile reconfigurarii cerebrale. In a doua saptamana creierul meu deja incepea sa isi creeze noi conexiuni si puteam sa imi controlez corpul mult mai decent. Si credeam ca deja incep sa vad rezultate, sa cresc in forta. dar de fapt era forta pe care o aveam si nu o folosisem niciodata.

Prima zi din restul antrenamentelor mele
Apoi m-am intalnit cu alti practicanti... din greseala. Cand perseverezi si frecventezi aceleasi locuri din Politehnica, ai mari sanse ca odata si odata celor mai buni sa li se faca mila de chinurile tale si preciziile ale caror aterizari puteai sa le auzi din Facultatea de Automatica. Si ca rezultat, doua zile mai tarziu... aveam cont aici pe forum.

Si nu-mi vine sa cred...

[Cris]

Hagakure
Calea samuraiului se regaseste in moarte. Meditatie asupra mortii ar trebui efectuata zilnic. In fiecare zi, cand mintea si spiritul, sunt in armonie, ar trebui sa meditezi cum e sa fii impus de sageti, arme de foc si sulite. Cum e  sa fii dus in larg de valuri imense, sa fii aruncat in mijlocul unui foc mistuitor, lovit de fulger sau cutremurat pana la moarte de un cutremur de nimicitor. Cum ar fi sa cazi de pe o stanca inalta de 1000 de metri sau sa mori de o boala ingozitoare. Si in fiecare zi, fara ezitare, sa te consideri deja mort.

Asa incepe una dintre cele mai interesante carti scrise vreodata despre taria de caracter. O modalitate de gandire care baga in sperieti pana si cel mai deschis om din lume, si transforma un practicant al acestei vieti intr-un sociopat. A fost scrisa in urma cu 300 de ani de un batranel, si toti cei care au urmat Calea Samuraiului au intrat in istoria Japoniei ca fiind cei mai neinfricati si mai respectati oameni din istoria universala.

Vinovatul pentru esecurile mele
Mereu ma antrenez cu aceste cuvinte in minte. Nu pentru ca vreau sa fiu un traceur care sa ramana in istorie, nu pentru ca vreau sa evoluez intr-o zi cat altii in trei ani. Ci pentru ca am realizat ca singurul dusman sunt eu insumi. Eu sunt cel care alege cand sa se opreasca, cand sa cedeze si cand sa cada.

Pentru ca tu esti vinovat pentru esecurile tale. Cand mintea si spiritul tau nu sunt in concordanta, valurile de ganduri si sentimente adunate iti obstructioneaza toate simturile. Stii lucrul asta, il simti la fiecare antrenament. Te simti frustrat pe tine insuti ca nu reusesti o miscare, te enervezi pentru ca nu esti destul de bun si incet, incet antrenamentul devine o lupta impotriva mintii tale care iti spune ca nu esti bun de nimic. O lupta pe care nu poti sa o castigi si o pierzi tot mai mult pe masura ce te impotrivesti.

Trebuie sa mori!
Din cauza asta cred ca mai intai trebuie sa "mori", abia apoi sa incepi incalzirea, sa incepi antrenamentul apoi sa mori din nou inainte sa mergi acasa. Cand mintea ta este goala, nu exista nimic care te poate opri sa iti efectuezi disciplina, auto-disciplina sau antrenamentul. Si lucrul asta se aplica in toate aspectele vietii.

Sentimentele si ezitarile nu au ce cauta in lumea disciplinei. Antreneaza-te pentru ce e mai rau, asteapta-te la ce e mai bine si nu ezita. Cand vei intelege asta vei fii cu un pas mai aproape de telul tau. Conform codului samuraiului orice decizie ar trebui luata in intervalul a sapte respiratii. Calea cea mai eficienta este cea a hotararii, nu a ratiunii. Asa ca nu gandi, fa-o.

Daca vreti sa va expun acest lucru si din punct de vedere stiintific, a fost demonstrat ca o persoana percepe instinctiv pericolul in 50 de milisecunde, dar il rationeaza si il precepe in mod constient in 200 de milisecunde. Acum gandeste-te ca ca intervalul de timp pe care il ai la dispozitie cand esti in aer este de 100-150 de milisecunde. Ce inseamna asta? Ca bazandu-te pe constientizarea miscarii, te vei rani. Asa ca nu gandi, fa-o!

Calea disciplinei
In fiecare zi cand iesi la antrenament, omoara-te pentru o perioada. Nu e lucru usor, necesita un antrenament in sine. Disciplina inseamna sa te privezi de auto-laude, egocentrism, de nevoia de atentie din partea altora. Si singulul lucru din mintea ta sa fie un spatiu gol, care sa lase loc corpului tau sa faca ce stie mai bine... sa se miste. Nu vei mai observa evolutia ta, nu iti va mai pasa de fluiditatea miscarii, si vei realiza ca in momentul in care ai devenit mai bun decat erai, deja nu mai conteaza de mult. Mai ai un drum lung asternut inainte.

Pentru ca auto-disciplinarea e un drum nesfarsit, dar e chiar lucrul care ne face sa continuam. Curiozitatea... pana unde putem sa ajungem?

Data viitoare cand stii ca poti, nu mai gandi... fa-o!

[Cris]

Nu stiu cat de criptic a sunat postul trecut, dar citindu-l acum, sper sa nu fi inteles cineva ideea gresit. Oricum, hai sa mai exersam putin la exprimare.

Mai nou mi-am facut un abonament la o sala de fitness unde o pustoaica cu niste ochi care iti dau fiori, ma priveste de parca m-ar cunoaste... sau matrasi cu un satar de macelarie, inca nu imi dau seama. Bineinteles ca n-are nici o legatura cu antrenamentele mele, doar ca simteam nevoia sa o spun. Ma sperie si cred ca de luna viitoare ma mut in alta parte.

Cat despre antrenamentele mele, in urma cu putin timp cineva mi-a atras atentia ca alerg incorect. Si e  ciudat, fiindca de fiecare data ma simteam extraordinar de inconfortabil alergand. La un moment dat ajungeam la un confort pe care puteam sa il mentin doar cu un efort constient. Nu era natural.

Asa ca am inceput sa ma gandesc si sa alerg mai mult. Mi-am dat seam ca la antrenamente putini traceuri alearga. Si cand zic sa alerge, ma refer DOAR la fuga. Fara scheme, fara king, fara kong. E total contrar esentei disciplinei, pentru ca daca stam sa ne luam dupa toate definitiile parkour este "arta deplasarii"... si nu cred ca "cel mai eficient mode de la A la B"  sau "eficienta miscarii" se refera la mersul pe jos.

De ce nu alergam? In primul rand cred ca din cauza lipsei unei aplicatii practice a parkourului. Noi nu il folosim in situatii reale, sau ca si cum ne-am antrena pentru un maraton de parkour. Ne trezim, ne imbracam, facem un antrenament intr-un loc, apoi o luam usor la pas catre celalalt loc; sau mai rau: Luam autobuzul!

Pentru Dumnezeu... (nu sunt religios) suntem traceuri. De ce mai facem antrenamentele pe care le facem? Sa prindem loc in tramvai? Pot sa fac pariu ca 55% din cei activi pe forum ar lesina dupa 200 de metri de sprint. Oare asa ne antrenam noi pentru "situatiile de urgenta"? Asa incercam noi sa fim "puternici pentru a fi utili"? Cu o punga de chipsuri privind pe geam la masinile de langa noi?

Eu cred ca nu. Asa ca am decis sa alerg. In primul rand fiindca nu vreau sa arat ca un traceur cu handicap locomotor cand alerg si in al doilea rand pentru ca nu poti sa faci parkour fara sa FUGI!

Asa ca data viitoare cand te mai regasesti in aer la un speed sau kong, nu uita, cand aterizezi, sa iti continui drumul. Nimeni nu da jumatate de cos la baschet... nici tu nu ar trebui sa faci jumatate de parkour.

[Cris]

Paianjeni, paianjeni pe la mine pe aici...
In ultima vreme nu m-am antrenat foarte mult. Probabil si fiindca am fost mai mereu in spiritul sarbatorilor, sau in vreo bodega obscura cu prietenii incercand sa jucam "Bate barmanul". E un joc destul de distractiv in care te pui la bar si iei shot-ul de Tequilla, dai banii barmanului in bancnote mici si incerci sa bei shot-ul inainte sa termine de numarat banii, apoi mai ceri unul... acelasi stil. Jocul se termina cand ramai fara bani, sau barmanul fara rabdare. In orice caz tu pierzi.

Dar in alta ordine de idei, am vazut ca vremea devine din ce in ce mai buna si nu mai trebuie sa imi bag mainile pe sub bluza sa se incalzeasca, asa ca am sperante mari pentru urmatorul antrenament, mai ales pentru cel de pe 17.01.2010, primul antrenament oficial Traceurs.RO. Sun atat de... oficial, nu?

E deja cel de-al treilea an in care ma antrenez si ar trebui sa inceapa sa se simta roadele muncii mele. Sper ca in anul asta sa evoluez mai bine, mai rapid si mai sigur. Nu vreau sa imi nenorocesc genunchiul si mai mult.

Revin dupa antrenamentul urmator...

[Cris]

Exista o vorba foarte populara, in special printre sportivi: "Durerea e temporara, renuntatul e pentru totdeauna". Foarte multi o folosesc, la fel de multi o privesc ca pe o expresie care da bine in dreptul avatarului.

E foarte usor sa renunti, nu vi se pare? Cand esti atarnat cu mainile goale de o margine taioasa si sangele ti se strange in cap incercand sa faci cele 5 flotari rezemat de zid, in mintea ta parca se materializeaza o singura alegere - sa renunti. Sa iti dai drumul mainilor si sa te potinchesti cu curul pe bordura sufland in buricele degetelor sau sa te intizi pe spate pe iarba moale si sa astepti sa iti treaca starea de vertigo provocata de statul cu capul in jos.

Privind in urma, la ultimile mele antrenamente, imi dau seama ca mereu am renuntat inainte de vreme. Inainte ca puterile mele sa fie cu adevarat secatuite.

Sentimentul s-a accentuat putin, dupa antrenamentul oficial organizat de forum. Discutand cu ceilalti, am realizat ca ori am o toleranta ridicata la durere, ori febra mea musculara nu prea exista.

Intr-un fel e infricosator, fiindca asta inseamna ca nu ma imping la maxim. Si de asta cred ca ar trebui sa se fereasca orice traceur. Pentru ca in viitor, undeva la sfarsitul zilei, te trezesti in fata unei situatii pentru care te-ai antrenat si realizezi ca nu poti sa o faci.

Nu cred foarte mult in puterea psihica si in supradozele de adrenalina care te ajuta sa te descurci in situatii neprevazute. Consider ca antrenamentul e sfant. Antreneaza-te in orice situatie si te vei descurca oriunde. Antreneaza-te cu putere si vei fi bun. Restul e doar beletristica pentru oamenii care nu au vointa necesara sa se ridice din canapea si sa faca ceva. E ca si cum ai incerca sa ajungi in Rai stand cu berea-n mana si tigara-n gura.

Asa ca, data viitoare cand esti pe cale sa te ridici sa te odihnesti, gandeste-te ce e mai important - confortul tau sau antrenamentul? Eu cu siguranta o sa o fac de acum inainte.

Si o poza legata direct de subiect.

[Cris]

Devin din ce in ce mai nerabdator sa scap de vremea asta potrivnica. O perioada a fost distractiv... zapada, frig, conditionare si rezistenta. Dar acum deja a inceput sa ma irite alternanta asta dintre frig si mai cald, baltoace in care poti inota si sosede mereu umede.

Drept urmare am luat iar decizia sa ma reorientez o perioada pe sala de forta. Am mai facut o buna bucata, la sfarsitul anului 2009 si m-am simtit chiar bine. M-a ajutat sa evoluez chiar bine pe plan fizic, dar am renuntat fiindca ma distragea de la antrenamentele propriu-zise. Acum nu mai am problema asta, fiindca nu prea am mai iesit la antrenamente!

Sper sa se schimbe cat de curand vremea, fiindca trasul de fiare pe langa culturisti si badigarzi de duminica nu e chiar definitia mea de "distractie".

Ah, si apropo de antrenamente alternative, cred ca trebuie sa imi gasesc un program foarte bun de stretching. Mobilitatea e destul de absenta in curricula mea si cativa oameni chiar mi-au propus sa ma apuc de Yoga. Cel mai probabil o sa imi rezerv o perioada dupa incalzire special pentru stretching. Nu vreau sa sa integrez in absolut... doar sa ma misc mai bine!

[Cris]

Azi am ceva de zis, asa ca m-am intors!

Te consideri un model prin faptul ca practici parkour? Cand iesi la antrenament probabil mai mereu te trezesti cu o multime de priviri atintite spre tine. Zeci de oameni care se intampla sa treaca pe langa, copii care intreaba "Mami ce fac baietii aia acolo?". Majoritatea dintre voi stiu exact despre ce e vorba, daca nu, chiar toti.

Ca traceur, abilitatile tale fizice sunt undeva cu o treapta, sau mai multe, deasupra unui om normal. Te poti misca, poti reactiona cu o idee mai bine. In situatii de criza ai fi persoana potrivita la locul potrivit. dar in rest, ce se intampla cu tine?

Ne petrecem atat de mult timp anternandu-ne fizic incat tindem sa uitam ca de partea cealalta a gardului mai mereu sunt copii, sau persoane care tind sa fie impresionate de pustiul care poate da o precizie de 2.50 m.

Pe plan social multi dintre noi nu suntem cele mai bune exemple. Privind antrenamentele din perspectiva mea pot sa observ usor profanitati, insulte din partea celor care se antreneaza... dealtfel inocente. Sunt refulari pecare nu le condamn si pe care la randul meu le folosesc. Te ajuta sa treci peste miscarea aia nereusita mult mai usor. Dar intotdeauna vor fi cei care aud si iau asta ca exemplu.

Asa ca incerc sa ma opresc. Pentru ca un obicei nu poate fi lepadat doar cu vorba, am decis sa ma pedepsesc prin antrenament. Tind sa injur constant, asa ca am zis ca as putea sa fac ceva care m-ar impiedica sa fac asta, si in acelasi timp sa ma ajute sa ma dezvolt mai bine.

De azi inainte orice injuratura ma costa 50 de flotari si orice act relativ anti-social sau de prost gust ma costa 25. Toate trebuiesc indeplinite inainte de ora 12 a zilei respective. Asta am decis si am de gand sa ma tin de promisiune. Pana acum am 175 de flotari de facut datorita catorva injuraturi si a faptului ca am scuipat guma pe strada.

Na, ca mama a crescut un traceur decent....

[Cris]

Warning: this topic has not been posted in for at least 60 days.
Unless you're sure you want to reply, please consider starting a new topic.

Un mesaj tipic... lipsa timpului isi face simtita prezenta din ce in ce mai mult. Ma simt parca prins intre munca si obligatii sociale. Prieteni si lucruri de vizitat in tara asta noua.

De cateva luni sunt in Barcelona, locul unde e mereu cald si bine... numai ca acum e frig si umed. Am avut extraordinara ocazie sa ma antrenez cu practicantii de aici, si pot sa spun ca imi place la nebunie stilul lor. Sunt infinit mai putini decat in Bucuresti, sau alte locuri. Sunt 7-8 oameni, dar care vin si se antreneaza constant.

Din spusele lor, sunt in jur de 20-30, dar nu i-am vazut niciodata pe restul. Chiar daca sunt o comunitate atat de mica, sunt super bine pregatiti, in special pe partea fizica. Toti au o structura musculara bine definita si din prima iti dai seama ca sunt in stare de multe.

Si toti fac Parkour ca o disciplina secundara. Sunt medaliati in Tae Kwan Do, Inot sau practicanti de maratoane. Dar sunt foarte buni la ambele. Si lucrul asta mi-a dat de gandit... cati traceuri romani fac si altceva in afara de Parkour?

Si se antreneaza intr-un mod dement, 8 ore pe zi. Au 2, maxim 3 antrenamente pe saptamana... dar cand iesi cu ei, trebuie sa te asiguri ca ai sendvisuri si bani de apa. Fiinda e clar ca o sa colinzi intreg orasul dupa locuri de antrenament. Si intr-un fel e distractiv... nu mai ai aceleasi drame despre plictisul acelorasi exercitii, nu mai ai timp sa te apuci sa stai la taclale. Pentru ca dupa 45-60 de minute, o iei la pas catre alt loc, cu alte distractii.

Daca stai sa aduni antrenamentele lor de Parkour cu cele din sporturile adiacente pe care le fac, inseamna ca se antreneaza non-stop.

Din pacate insa, frigul de aici e neprietenos si chiar daca sunt 5 grade afara, umiditatea din aer face sa se simta ca si cum ar fi -10. Momentan stau in interiorul celor patru pereti ai locuintei si fac flotari de nebun incercand sa ajung la 100. Momentan sunt la 65, dar urc constant...

[Cris]

M-am intors in Jurnal. Am decis sa scriu mai rar, dar cu mai multa esenta. In ultimile luni m-am razboit cu un calcai fisurat, antrenamente de conditionare la partea superioara si recuperare pentru picior. Acum ma smt bine, si ma simt ca nou... asta include si evolutia mea in Parkour. Am luat-o practic de la zero.

Cu cat stai mai mult fara sa iti antrenezi tehnica cu atat iti dai seama mai bine cat de important e sa te antrenezi constant. Numai in mintea ta, esti mereu extraordinar, dar in realitate nu-ti mai raman decat flotarile si statul in scaunel pentru perioade nedeterminate.

Trebuie sa te antrenezi! Si mai important, sa o faci cum vrei tu, nu cum se antreneaza altii. Pentru ca nu inveti despre corpul tau, ci despre al celorlalti.

Cat despre evolutie rapida, am o singura teorie... unificata. Miscari repetate la perfectie si conditionate la lucrurile pe care le urasti. Nu-ti place sa faci genuflexiuni? Atunci, pentru numele lui Dumnezeu, aia trebuie sa faci! Urasti sa faci lazy? Da-l pana il poti face cu ochii inchisi!

De ce? Pentru ca in momentul in care iti stapanesti mofturile si comoditatea, atunci te vei putea concentra pe lucrurile care cu adevarat te implinesc!

[Cris]

Filmuletul lui Monekyman m-a dat peste cap zilele astea. De fiecare data cand ies la antrenament ma simt nevoit... impins sa imi fac trasee luingi si sa ma misc fara oprire. Mi se pare ca am reprimit un impuls pentru antrenamentele calitative, pe care le-am cam pierdut in ultima vreme.

Si e interesant de studiat cum te schimba faptul ca te antrenezi numai pe trasee. Te simti ca un dansator, chiar si atunci cand mergi pe strada. Vezi pasii aranjati in fata ta cand mergi pe strada si simti fiecare bordura ridicata ca pe o trambulina care te arunca peste aglomeratia din fata ta.

Un fenomen frumos si pe care ar trebui sa il experimenteze toata lumea, macar o perioada in viata, daca nu, tot timpul. Asa ca incercati sa va reganditi antrenamentele pentru saptamana viitoare si faceti NUMAI trasee, fara oprire. O sa vedeti ce sentiment inegelabil o sa aveti la sfarsit.

Pana la descoperirea viitoare, spor la antrenamente!

[Cris]

Hehehe,

M-am intors pentru inca o sesiune terapeutica de scris in jurnal. Iarna asta am hibernat ca un urs brun in muntii Carpati. Nu am facut absolut nici un fel de antrenament. M-am rezumat la kinetoterapie pentru spate. E uimitor ce poate face din tine un antrenament neincalzit. Ai zice ca ar trebui sa stiu mai bine, doar am o varsta si mai organizez si workshopuri in care propavaduiesc necesitatea unei incalziri temeinice. Dar, iata ca mai am nevoie si de cate o palma peste ceafa.

Din 24 Decembrie am o contractura musculara de toata frumusetea, pe care am incercat sa o ignor, dar nu merge. Asa ca m-am oprit din orice fel de miscare si m-am pus pe conditionare medicala. Pot sa spun ca a mers si ma simt mai bine, dar nu sunt inca sigur ca s-a consolidat musculatura in zona afectata.

Ma gandesc sa ma apuc de conditionare prin slackline. Am vazut ca e distractiv, usor si solicitant. Tot echilibrul ala sigur o sa imi foloseasca mai tarziu, oricum. Asa ca, momentan merg pe coarda dintre sanatate si durere... si la propriu si la figurat.

Sper ca pana se incalzeste sa fiu si eu 100%.

[Dan]

Revin si cu propriul meu avatar acum. Au avut loc niste schimbari si nu toate postarile de pe vechiul forum mai sunt disponibile. Ma bucur totusi sa vad ca postarile mele au fost salvate. Imi recitesc cu placere vechile postari si incerc sa imi amintesc ce simteam.

M-am reapucat de antrenamente si imi revine incet, incet ritmul. Sper sa reusesc repede sa imi reating varful si sa il depasesc, pentru ca simt nevoia sa fiu mai bun. Probabil nu sunt singurul care isi face planuri, si probabil nu e prima oara cand o spun. Vom vedea cine este mai tare, eu sau lenevitul.

Pentru toti cei care simt ca vara e in depline drepturi si nu pot face nimic, le spun sa se trezeasca si sa evolueze noaptea, dimineata, numai sa o faca. Nu suntem facuti sa fim mici, delasatori. Suntem razboinici, oameni cu un tel, chiar daca neclar. Antrenamentele au scopul de a te antrena... pentru ce, tu trebuie sa stabilesti. Cateodata te poti opri doar la antrenamente ca scop. Functioneaza si este indeajuns pentru noi!

Astazi e aproape sfarsit de Iulie si e timpul sa terminam vara.

La antrenamente!

[Dan]

Hah! Ieri am avut o reusita care ma sacaia de ceva zile. E vorba de un lazy la Mitropolie, care ma intimidat maxim. Il dadea Cris in primul numar al revistei Traceurs (pe la pagina 30) si stiu ca de atunci imi facea cu ochiul, doar ca era putin mai inalt. Ieri m-am dus hotarat si l-am dat dupa cateva incercari de calibrare.

M-am antrenat psihic pentru el timp de cateva zile. Imi imaginam miscarea cadru cu cadru si parea din ce in ce mai usor cu fiecare analiza. Se pare ca antrenamentul asta mental e mai important decat credeam inainte. Nu se compara cu cel real, dar e al naiba de eficace pentru incredere!

[Dan]

Tricourile arata si se comporta bestial. Doar asa pot sa incep! Cei care au primele versiuni, stiu bine ca transpiri ca o stropitoare in ele, asa ca cele noi au fost facute dintr-un bumbac mai "respirabil" si un imprimeu mai subtire, si se simte.

Pe langa asta pot sa spun ca vremea se racoreste si totul devine mult mai usor si suportabil. Asa ca nici eu nu mai stau pe acasa mult. Incerc sa fac antrenamente ziua, dimineata, seara. Indiferent cat reusesc sa stau. Trebuie sa profit de vremea asta pana cand nu se schimba.

Zilele astea am trecut si fugutiv prin Alexandria, unde m-am intalnit sa ma salut cu baietii de acolo. Imi pare rau ca n-am putut sa trag o tura cu ei, dar munca pentru care am fost chemat a fost multa si asiduua. Poate data viitoare o sa ma revansez! Dar pana atunci, nici nu o sa imi mai continui monologul acesta pentru ca ma pregatesc sa ies la antrenament.

Voi ce mai asteptati?

[Dan]

Vreau sa vorbesc putin despre experienta pe care am avut-o intalnindu-i pe baietii de la  Storm Freerun in urma cu cateva zile. A fost neasteptata si interesanta, asa ca va va interesa.

Initial nu am crezut ca e pe bune si ca sunt in Bucuresti, Romania. Dar mi-am schimbat parerea cand am fost contactat pe contul de twitter de Livewire, cum ca e la hotelul Blu Radisson. Mi-am facut frumos bagajele, am mers la un antrenament scurt si dupa, am luat directia Victoriei ca sa ma intalnesc cu ei. Bineinteles, cu colegii de antrenament de la momentul respectiv.

Nici nu am avut timp sa intram bine pe usa hotelului, ca baietii erau deja in hol, asteptandu-ne. Spre marea mea uimire dau mana cu Livewire, care pare mult mai scund si mai slab decat in clipurile de pe internet. Cris nu e la fel de socat, probabil pentru ca s-a mai intalnit cu ei odata in Londra. Mai este cu el Chima si Kai, alti doi membrii ai Storm Freerunning, care de la care, din nou, ma astepam la ceva mai multa impozanta. Pe langa Fufop par sa fie niste mici pustani care abia au invatat tainele cataratului. Dar noi stim mai bine...

Chima m-a impresionat in mod special, fiind foarte deschis si pe deasupra vegetarian. De foarte mult timp traiam cu impresia ca o dieta fara carne si proteine animale este pentru cei care nu depun efort fizic. Mi se parea imposibil sa poti face performanta dar cu radacini si soia. Dupa o discutie foarte iluminanta, mi-am dat seama ca se poate si ca este, poate, chiar un pic mai bine pentru corpul unui sportiv sa adopti o dieta mai vegetariana. Asta nu inseamna ca nu exista si dezavantaje, pentru ca din spusele lui Chima, te cam usuca la buzunar. Dar hei, nu le poti avea pe toate.

Kai a fost cam cel mai tacut. Dupa cum a spus si Cris dupa, se pare ca asta e starea lui naturala. Asa era si in Londra cand s-au intalnit acum cativa ani. Era totusi sociabil daca deschideai un subiect. Nu ezita sa raspunda intrebarilor.

Nu am discutat foarte mult despre Parkour, pentru ca ne-am limitat la a-i cunoaste ca oameni, de asta va si dau descrierea astfel. Erau oameni, ca si noi, cu personalitati diferite si foarte umiti de comunitatea de Parkour din Romania.

Probabil mai uimiti au fost de faptul ca au primit si cate un tricou cu inscriptiile Parkour Romania la despartire; la asta sigur nu se astepau.

Despre Livewire s-a speculat mult ca are o tendinta sa fie competitiv, dar din punctul meu de vedere a fost cel mai prietenos si cred ca cel mai bine s-a inteles cu Cris si Justin, mai ales ca stateau vizavi.

Alexandria, bineinteles, a fost prezenta la intalnire prin Sylwake, care a ratat concertul Lady Gaga pentru care venise in Bucuresti initial. Dar pana la urma, sper ca hrana spirituala culeasa din intalnirea cu Storm Freerun va spala rana provocata de lipsa sa la show-ul Ra, Ra... Ra, Ra... ee eei. Gaa Ga, Ga, Ga... ee eei.

Pana la postul viitor, Parkouriti ca-n Londra. Poate chiar mai bine!