Author Topic: Bucuresti - Dan - 27 ani  (Read 2852 times)

Dan

  • Global Moderator
  • Dependent in devenire
  • *****
  • Posts: 156
  • Parkourian
    • Parkour Training Blog
Re: Bucuresti - Dan - 25 ani
« Reply #15 on: January 20, 2013, 02:41:03 PM »
Suntem in plina iarna si nu am mai scris nimic de 120 de zile; ma anunta forumul. Chiar daca e o pagina publica, ma simt responsabil pentru jurnalul asta. Pentru ca este un metru al evolutiei, sau a regresului meu, in Parkour.

In ultima vreme am lucrat la zona inferioara. Am bagat exercitii pentru picioare si antrenamente de conditionare, dar nu se vede. Niciodata nu se vede... probabil majoritatea se simt asa. Mereu in urma, mereu mai putin antrenat decat ar trebui sa te simti. Intrebarea e: de ce?

Pentru ca mereu urmarim sa ne auto-depasim, sa fim mai buni si indiferent cat de buni suntem, niciodata nu e de ajuns. Si asta ii face pe multi sa clacheze. Ii face sa se opreasca, sa se dea batuti. Dar eu spun ca ar trebui sa facem exact opusul. Parkour nu e un sport in care trebuie sa fii cel mai bun. Parkour e o disciplina de anduranta. Castiga cel care ramane dedicat ei cat mai mult timp. Aici nu castigi daca esti cel mai puternic... in cativa ani probabil va veni altcineva care iti va lua rapid locul. Cred ca, aici castigi daca ramai in joc. Daca nu te dai batut.

Continui sa te antrenezi, iti faci drumul asa cum iti place si iti vezi de el. Asta este secretul pe care multi uita sa si-l aminteasca. Daca in tot acest rastimp reusesti sa fii cel mai bun si sa fii apreciat de restul colegilor de antrenament, cu atat mai bine. Inseamna ca drumul tau este cel care ti se potriveste.... dar nu trebuie sa uiti ca asta trebuie sa fie un efect secundar. Nu scopul.

Daca vrei sa fii considerat un traceur, nu fii cel mai bun... fii ce vrei TU sa fii. Abia atunci vei fii apreciat la nivelul la care sperai.

Pana data viitoare... la antrenament!

Dan

  • Global Moderator
  • Dependent in devenire
  • *****
  • Posts: 156
  • Parkourian
    • Parkour Training Blog
Re: Bucuresti - Dan - 27 ani
« Reply #16 on: December 12, 2013, 03:51:32 PM »
Au mai trecut 120 de zile de la ultima noastra intalnire. Dar we meet again, cum se spune in franceza. Iarna este undeva in gandurile noastre, ale tuturor traceurilor asa ca nu prea mai suntem asa entuziasti sa iesim. Stam pititi in spatele unor termopane albe si privim infrigurati  la sentimentul pe care ni-l da vremea posomorata.

Punctul de cotitura
Am ajuns la punctul de cotitura. Au trecut 6 ani de cand am pus mana pe prima bara si am inceput antrenamentul. In decembrie 2007 eram doar eu si o serie de obstacole pe care le loveam cu sete, incercand sa le depasesc. Acum, dupa mai bine de 72 de luni de antrenament pot spune ca sunt in acelasi stadiu. Obstacolele au devenit mai mari, numarul lor a crescut simtitor si eu sunt cu siguranta o persoana mai eficienta. Dar inca ma simt la fel.

Punctul de inceput
De fiecare data cand ma apuc sa scriu aici simt un iz de melancolie. Par sa imi raportez momentele importante ale vietii de din acel decembrie in care am inceput. Si cu fiecare iarna care trece, imi dau seama tot mai mult cate obstacole a trebuit sa depasesc pentru a ajunge aici, la fel de pasionat; la fel de entuziast si cu aceeasi sete de cunoastere pe care mi-a starnit-o primul antrenament.

Importanta prezentului
Nu sunt trist si nici nu caut sa ma intorc inapoi in vreun moment al vietii mele. Prezentul este singurul care imi aduce cea mai mare satisfactie. Chiar daca sunt poate mai putin antrenat, chiar daca picioarele mele inca nu sunt niste arcuri de otel, faptul ca imi pot vedea corpul si mintea trecand prin transformarile acestea uimitoare imi da sentimentul ca eu sunt la carma. Eu sunt cel care comanda micro-universul in care ma aflu, si el reactioneaza la modul in care il modific.

De ce nu evoluam
Viata ta ar trebui sa decurga pe un drum asemanator, daca ma intrebi. De ce? Pentru ca momentul acum este singurul pe care il poti controla in intregime si care iti ofera implinirea lucrului bine facut Tu alegi sa reusesti, tu alegi sa pierzi. Si daca nu pare asa, inseamna ca fraiele vietii tale nu sunt inca la tine. Inseamna ca inca nu iti controlezi pe deplin destinul. Te lasi dus de val. Iar valuri sunt multe, doar traim intr-un ocean. Un ocean plin de visele altora, nevoile si ambitiile lor. E usor sa le lasi luat de valul altuia. Mai ales daca e mai puternic decat al tau.

Si totusi...
Parkour-ul nu e atat de filosofic, nu te invata per-se toate lucrurile astea. Doar iti da indicii, pe care tu le vei formula altfel. Doar ca trebuie sa il lasi sa iti arate si sa il asculti cand te invata ceva.

Asa ca, revin la vesnicul: Train safe!

Pana data viitoare... invatati, ascultati si meditati la asta.