Majoritatea traceurilor stiu mult si bine istoria progresiei geografice a Parkour`ului. De asemenea, majoritatea americanilor stiu ca Parkour este inca un fenomen relativ nou in State. Fiind raspandit destul de usor in zonele populate (D.C., New York City, Hawaii, Colorado, etc.), devine o mare problema in zonele mai putin urbane si mai putin populate, care contin numai cativa traceuri. Pentru acesti cativa razboinici, jos palaria.
Parkour a ajuns sa fie cunoscut ca o “arta urbana”. Oricum, nu toti practicantii sunt binecuvantati cu un mediu urban dens. Multi traceuri, inclusiv eu, am privit cu ciuda filme prezentand orase uimitoare cu bari, ziduri si goluri din belsug. Dar, noi inca ne mandrim cu vointa de a continua aceasta arta oricum am incerca sa gasim locuri dense decente.
Am postat un topic pe forumurile APK(AmericanParkour) pentru oricare traceur ce a suferit de aceste circumstante foarte enervante, sa vina si sa lase putina informatie despre situatia lor. Majoritatea raspunsurilor erau destul de pozitive. Multi oameni au ajuns la termeni cu situatia lor si au invatat din ea, s`au impins mai departe si au devenit o persoana mai buna. Joe (JackLe945 de pe forumul APK), din San Leandro California, spune ca la inceputul antrenamentelor lui, sub un an, a cautat compania prietenilor si a familiei in arta noastra. Din pacate, ca in multe cazuri, familia lui si prietenii si`au pierdut incet interesul in timp ce al lui incepea sa creasca.
Traceur`ul de 21ani, spune ca “a fost o perioada foarte lunga cand mi`a fost greu sa ies si sa ma antrenez deoarece ma duceam afara singur si a trebuit sa imi regandesc ideile despre parkour si scopul cu care ma antrenam”. Asta li se intampla multor oameni care se gasesc singuri in antrenamentele lor. Uneori, viziunea de aur a Jam`urilor uriase si multimea de traceuri experimentati venind in ajutorul tau devin un obstacol pentru unii oameni. Multi traceuri noi se asteapta la asta chiar din start, dar se simt descurajati cand invata ca aceste experiente sunt cu greu primii pasi de piatra pentru cei noi in Parkour.”Am realizat ca este vorba despre a te imbunatatii si nu poti face asta intotdeauna intr`un grup”, adauga Joe. Cuvinte intelepte sunt rar spuse. Continua spunand cum ca “sunt lucruri pe care le poti invata numai de unul singur”.
Imi e teama ca traceurii mai tineri se vor plictisii de situatia lor, iar in timp se vor plictisii de parkour. O parte din frica mea a fost pusa deoparte cu ceva detalii primite de la Greyson Shoop(Emptyappolo), in varsta de 14 ani, care s`a antrenat de trei luni. In orasul lui, Hanford California, el spune ca nimeni dintre cei pe care ii cunoaste nu stie sau nu este interesat de Parkour. “Ma antrenez singur si nu prea am nici un prieten cu care sa stau”, spune Greyson. Este greu sa auzi asta de la un traceur asa tanar, dar ce urmeaza sa spuna imi incalzeste sufletul. “Poate parea greu sa te dedici antrenamentelor, dar eu sunt genul de persoana care se foloseste de toata asta pentru motivatie”, adauga Greyson. Asta este una dintre primele capse ale Parkour`ului. Depasirea obstacolelor, sa te impingi mai departe in loc sa te impinga altii. Cred ca Greyson are un lucru bun pentru el. Greyson termina cu ceva mai multe detalii intelepte.”Stiu ca trebuie sa cuceresc cele mai mici goluri ca sa le realizez pe cele mai mari”. Acestea sunt cuvinte excelente cu care sa te antrenezi.
Cand ma gandesc la locurile care ar fi cu greutate apasate ca sa intre in categoria “Sport Urban’, ar trebui sa zic ca locurile ca Iowa sunt primele pe lista, dar Alabama nu este prea departe. Josh Wright (L3gendary92), 16ani, din Scottsboro Alabama, se antreneaza de trei luni. El spune ca una din motivatiile lui principale este “simtul realizarii”. Acesta este un lucru cu care cred ca ne putem asocia cu totii. Josh continua spunand ca “nu este nimic mai bun decat a obtine ceva stiind ca ai reusit cu propria ta vointa, minte si corp.” Asta va fi una din principalele capse din aceasta coloana: sa te motivezi singur, pentru tine, de catre tine.
Am sa inchei asta cu putina informatie personala. Eu, ca toti acesti traceuri, am avut privilegiul/provocarea de a ne antrena singuri. Am 19ani si locuiesc in Roanoke Virginia. Practic Parkour de aproximativ trei ani, dar m`am luat in serios de aproape un an. La o anumita vreme, am culminat un bun grup de traceuri in devenire care, ca mine, credeau ca Parkour`ul este excelent. Cu toate acestea, dupa cateva luni multi dintre ei s`au plictisit si chiar m`au criticat pentru “obsesia” mea. In ultimile opt luni, m`am antrenat in mare parte singur si am progresat mult de unul singur decat as fi progresat vreodata intr`un grup. Recent am incercat sa imi fac cunostinte in zona si am ajuns la concluzia ca unora le trebuiesc o mica impingere inainte sa se impinga singuri. Am inceput de curand sa invat oameni caile Parkour`ului, si scopul meu este sa ajut pe altii care au fost pusi in situatia mea.
Tineti minte de locul asta pentru sfaturi si trucuri despre cum sa te tii ocupat cand simti ca nu mai poti sa continui. Pot simpatiza cu solidaritatea traceurilor de acolo, cu cat de greu este sa te impingi mai departe. Antrenamentul singur este probabil cea mai buna forma de antrenament pentru un traceur si sunt sigur ca majoritatea dintre cei experimentati or sa fie de acord. In documentarul “Jump Britain” Sebstian Foucan impartaseste niste cuvinte intelepte pe topicul acesta cu niste tipi din UFF. “Practicarea este intodeauna, cea mai buna practica cand esti singur… pentru ca trebuie sa te concentrezi asupra ta. Poti sa practici o saritura cu prietenii tai, sti? E ok. Dar cand esti singur, e diferit. Iti e un pic teama si trebuie sa aflii de ce si trebuie sa aflii solutia”. Sebastian spune totul despre cum sa iti gasesti calea. Ce alte cai sunt mai bune de a realiza asta decat prin antrenamentul singur?
de Chris Kessler
Am preluat articolul de pe
http://www.americanparkour.com/content/view/3498/479/