Author Topic: Andrei-18 ani -Macea  (Read 1145 times)

Deyu

  • Nou venit
  • *
  • Posts: 26
  • Locatia: Macea
  • Prenume: Andrei
Andrei-18 ani -Macea
« on: August 15, 2012, 11:13:07 PM »
   Si uite ca nu ma invat minte! Chiar daca tendonul striga mereu , eu il ignor si merg mai departe(uneori il ascult si il feresc ,dar mai rar). Chiar daca  stiu ca se vindeca greu am o mica frica ,defapt o mare frica, ca nu o sa se mai vindece... Dar trec eu si peste asta.O sa stau cu durere toata viata daca e nevoie. O sa ma adaptez.
   Moralul e jos sub pres si incerc sa-l ridic sau sa-l tin acolo sa nu cada mai jos.(am chist in interiorul incheieturii mainii drepte , acolo unde-i si tendonul sau/si ligamentul cu pricina. Vreau sa fiu cat mai precis , sa nu mint pe cineva , sa nu ma mint pe mine ). Asa apar oportunitati de a-mi ridica moralul.Viata ma ajuta , chiar daca abia acum realizez asta. Deci poveste pe care doresc s-o scriu aici ca sa mi-o amintesc cat mai bine (cand voi privi in urma):
    Dupa o seara , mai bine spus noapte , in care hoinaream pe strada cu prietenii , hop ca tre' sa ma trezesc! Am promis ca o sa merg cu cineva pana in Arad. Bineinteles ca aveam alt scop: sa plec cu autobuzul si sa vin pe jos. Usor de zis , greu de facut. Distanta de 21 de km nu prea ma incanta , caci stiam bine cum te simti dupa 15 km in care mai mult ai mers si ai facut pauza . Plus ca timpul te preseaza mereu: nu vrei sa fii singur , pe intuneric langa o sosea plina de vitezomani. La inceput am ezitat : "Cred ca plec sa ma intalnesc cu practicantii de aici(Arad) ,sa vad ce mai fac si sa-i salut". Asta am si facut.Am plecat pe malul Muresului in cautarea "traceurilor" . Surpriza! Nu i-am gasit. In mintea mea ziceam ca e sarbatoare , s-or fi dus la strand, e prea cald si or sa iasa mai tarziu ... Perfect! Deci ramanea sa ma intorc acasa(nu pot sa ma antrenez ; vroiam sa vorbesc cu ei). Si am pornit spre iesirea din Arad , cu pasi grabiti si un singur gand: pe jos ajungi in patul tau! Da da , imediat ,doar sa ajung la iesire si de acolo incepe aventura... Doar ca aventura a inceput din momentul in care am decis sa nu folosesc autobuzul. Si plecand de pe mal , inainte sa ajung la iesire au inceput durerile la talpa (primul obstacol).Am zis ca la iesire ma odihnesc si mananc ceva sa am energie.Numai ca drumul (2 sau 3 km; nu-s sigur) nu a fost atat de rapid cum speram.Dar am ajuns , am mancat , mi-am odihnit picioarele si am pornit la drum. (16 km pana la orasul Curtici ce se afla la 2 km de Macea). Am alergat , am mers , iar am alergat si tot asa pana aproape de primul "checkpoint" : Sofronea. Inainte sa intru in Sofronea am mers gandindu-ma ca o sa alerg spre finalul calatoriei. In timp ce ma apropiam am realizat ca nu-i chiar asa de mult, adica pot sa ajung inainte de a se intuneca.Aveam totusi o indoiala care s-a spulberat cand am ajuns in al 2 -lea oras , Curtici. Dar pana sa ajung acolo am regretat , dar si apreciat , faptul ca au distrus cateva locuri parasite fara nici o  intrebuintare, numai bune de miscare.
   Drumul dintre cele 2 orase (Sofronea si Curtici)l-am parcurs alergand. 6 km. La inceput era usor , pana ce a aparut oboseala si , implicit, gandurile negative( al 2-lea obstacol). Dar salvarea a aparut cand mi-am amintit de un post de pe forum, in care zicea ceva despre golirea mintii . Asa ca am incercat sa nu ma gandesc la nimic.A mers pentru un moment sau mai multe .In rest mi-am impus un sigur gand : o sa ajung in Curtici alergand. Atat. Nici un alt gand . Doar destinatia si incercarea de a ma imagina la intrare-n oras. Chiar daca jumatate din drum am fosta atent la masini , in cei 6 km am cam renuntat la monitorizarea masinilor ce rulau in mare viteza. Vroiam sa ajung fara sa ma opresc. Am ratat finish-ul de 6 cu cateva sute de metrii care nu mai contau. Am ajuns!, gandea sufletul meu cu putina bucurie(nu mai am fericirea antrenamentelor de la inceput). Am gasit o banca unde m-am odihnit si am mancat(si am baut apa, multa apa).Cand m-am uitat la ceas ,am ramas putin surprins si fericit in acelasi timp: trecuse doar 2 ore(de la 4 la 6). 2 ore si 16 km . Eram multumit stiind ca o sa ajung pe la 7 acasa.Dar nu a fost asa (al 3-lea obstacol): Cand eram la 1 km de iesirea din Curtici spre sat , am simtit ceva la muschi ca o intepatura( muschii si talpile abia le  mai simteam). Am incercat sa alerg dar nu am mai putut. Deci restul de 5 km i-am parcurs mergand. Am mers si am strans din dinti din cauza durerii, dar am reusit , cu grija sa ajung acasa.
    In total am mers+ alergat in jur de 25 km , cu mai multe pauze , pauze pe care am incercat sa le reduc cat mai mult posibil in ideea de a merge si a nu te oprii. Am ajuns acasa la 8 dupa ce am pornit de la 3 jumate de pe malul Muresului.
    Prozatorul din mine ii somnoros tot timpul , deci nu ma ajuta cand am nevoie (pe scurt sper ca am povestit cat mai bine).
    Din aceasta poveste am inteles lucruri pe care le-am citit inainte. Asa e in aceasta viata : trebuie sa incerci , uneori sa dai cu capul ca sa intelegi. Degeaba citesti sau iti explica cineva cum sta treaba si crezi ca ai inteles! NU este asa! Poate ca intelegi perfect , dar vei intelege cu adevarat cand vei incerca sau vei da cu capul.Asta nu inseamna ca trebuie sa dai cu capul, spun doar ca atunci cand o dai in bara inveti mai bine decat cand stii ca nu trebuie sa faci acel lucru, moment  in care ai ezitari nestiind cum te simti cand o patesti.
   Viata merge inainte , dar tu hotarasti ce cale alegi. Eu aleg sa imi antrenez corpul in toate conditiile si aleg sa-l respect pentru ca l-am primit sanatos si nu vreau sa-mi bat joc de el.
      Am depasit 3 mari obstacole astazi, 3 obstacole mintale si fizice.

Deyu

  • Nou venit
  • *
  • Posts: 26
  • Locatia: Macea
  • Prenume: Andrei
Re: Andrei-18 ani -Macea
« Reply #1 on: October 17, 2012, 09:16:57 PM »
   
Quote
Eu aleg sa imi antrenez corpul in toate conditiile si aleg sa-l respect pentru ca l-am primit sanatos si nu vreau sa-mi bat joc de el.
  Ca de obicei practicul bate teoreticul. Chiar daca stiu o multime de lucruri folositoare(zic eu) , tot nu vreau sa ma invat minte. Si uite asa am ajuns la ceea ce spuneau unii: "Incepe de jos ca altfel cazi si acolo ramai..." . Am cazut (si la propriu si la figurat): de vreo doua luni am glezna accidentata(Robitza stie) si mai nou durere la genunchi si incheieturi. De aici rezulta ca nu mai pot sa ma antrenez, sa fac miscare (nici macar sa alerg). Singura mea bucurie ramane faptul ca pot continua pe plan mintal si pot sa sper ca-mi voi reveni la anu'.
  Trist faptul ca am ajuns aici dupa doar un an de antrenament...bine ca am ajuns acum si nu mai tarziu. Asta e! Am fost prost la inceput si acum se vad rezultatele(scuze de limbaj).
  Daca nu constientizam ca exista o parte mentala , cred ca renuntam de mult.
   Acum regret ceea ce am facut si incerc sa tin moralul la un nivel acceptabil. E greu , mai ales atunci cand privesti pe altii cum se misca iar tu stai...
  Dar ce am facut? Am fost atras de lucrurile mari si frumoase , m-am antrenat fara a ma conditiona si am fortat corpul prea tare. Chiar daca credeam ca mi-am revenit la timp , se pare ca nu a fost asa. Rezultatele vin in timp ... Urasc sa stau si sa nu fac nimic(antrenament,munca...)!
   Acum partea buna e  ca am mai mult timp pentru a invata.Si asa ii bacu' anul viitor.
   
  As vrea ca cineva sa fi fost acolo si sa-mi dea doua palmi sa-mi revin...dar nu a fost nimeni...a trebuit sa ma descurc singur, a trebuit sa dau cu capul.....

   Deci pauza mai mare de cateva luni , pana imi revin de-a binelea. Adevarul doare , uneori...

Robitza

  • Global Moderator
  • Nou venit
  • *****
  • Posts: 46
  • Locatia: Timisoara
  • Prenume: Robert
Re: Andrei-18 ani -Macea
« Reply #2 on: October 22, 2012, 02:09:01 AM »
 Nu pot sa ma abtin sa nu iti scriu, chiar daca e jurnalul tau.

 Uneori vin momente grele.. dar asta nu trebuie sa ne descurajeze. Da.. o sa iti trebuiasca ceva timp sa iti vindeci corpul dar nu renunta la asta! Fiindca ai inteles despre ce este vorba si merita sa ii dai putina atentie. Iti sugerez dupa ce ti se vindeca sa faci exercitii usoare de recuperare! Zi de zi, stiu ca poti!

 In ziua cand ne-am antrenat numai noi doi..cand te-a durut glezna. Am impartit aceasi durere cu tine in aceea seara, m-a luat si pe mine durerea stand pe un scaun, dupa ce mi-am pocnit-o.. Si m-a durut o perioada.. dar intr-un fel am invatat sa imi ascult corpul sa ii dau ceea ce cere, sa am grija cum calc.. sa fac cateva exercitii pentru el.

Sper ca o sa ajungem sa ne mai antrenam anul viitor inainte sa dai bacul!

Deyu

  • Nou venit
  • *
  • Posts: 26
  • Locatia: Macea
  • Prenume: Andrei
Re: Andrei-18 ani -Macea
« Reply #3 on: October 22, 2012, 05:08:31 PM »
   Merci de sfaturi si incurajari. Stai linistit: prin faptul ca am inteles ce reprezinta "parkour"  reusesc sa ma tin de el(sau o parte din el). Chiar daca ,atunci cand ies pe afara, imi vine sa sar de colo colo , incerc sa ma abtin si sa ma motivez ca intr-o zi o sa-mi revin si o sa incep din nou, de data asta accentuand si mai mult lucrurile mici, importante.
   In orice caz ceea ce a fost , a fost superb: am reusit sa fac ceea ce mi-am propus(sa fac miscare cat mai multa , sa-mi fac prieteni si sa discut unele lucruri ) si am vazut un alt oras care m-a impresionat.
   La anu' vin in Timisoara si daca is in carje , iar daca ma simt mai bine imi fac timp sa merg sa cunosc si un alt oras(poate chiar Bucuresti).Pana atunci spor la antrenamente tuturor si sa NU aveti parte de accidentari!