Urmatorul text reprezinta o discutie intre Stephane Vigroux si Trevor Kjeldal - un traceur oarecare din "whatever". Numele sunt mai putin importante, ideile mai mult :
Stephane si cu mine am discutat multe lucruri in acea zi, si de-a lungul saptamanii urmatoare, inclusive despre David Belle, Parkour-ul in Franta, diferentele in reactia publica in diverse tari, accidental la ligament al lui Stephane, accidentarile mele, viata in Tailanda, practicarea Parkour-ului peste tot in lume ca si profesie, consumarea alcoolului, sushi, promovvarea Parkour-ului, unde se indreapta Parkour-ul, etc.
Mi-a dat cateva sfaturi si indicatii grozave.
In mare, acestea sunt lucrurile care imi vin acum in minte :
1) Cand faci antrenament de forta , fa intotdeauna toata miscarea.
De exemplu, daca faci flotari, fa-le incet si asigura-te ca pieptul atinge solul. Daca faci tractiuni, asigura-te ca bara iti atinge pieptul si coboara la loc pana cand bratele iti sunt drepte, din nou USOR, cu o pauza in pozitia de jos cam de 5 secunde
Stephane spunea : ?Eu sunt o persoana cam lenesa, asa ca nu fac la fel de multe ca ceilalti, dar ce fac, fac incet dar sigur.
2) Accidentaile minore sunt bune
Taieturile mici, zgarieturile, vanataile, sunt cei mai buni profesori, te fac sa iti dai seama ca nu te concentrezi destul de mult, sau ca devii neatent.
Stephane mi-a spus : ?Asta este sportul in care suntem implicati, uneori este periculos, este un sport de contact, ca si rugby, te vei lovi de ceva si vei cadea.
Uneori vad oameni (traceuri) care nu au zgarieturi sau urme pe brate, genunchi, tibii, si ma gandesc ca nu se antreneaza destul de mult.
Trebuie sa ne ferim doar de accidentarile grave, ligamente rupte, deteriorarea tendoanelor, oase rupte.?
A explicat si ce s-a intamplat cu povestea lui, cu accidentarea pe care a suferit-o la tendon.
Facea o saritura adanca, la finalul unei sesiuni de antrenament, cand era obosit, si si-a spus ?Hai ca o mai fac odata? iar cand a aterizat ?POC? , ligamentul rupt, durere intensa.
Apoi, operatia initiala la picior nu a reusit, corpul lui a respins grefa, si a mai facut odata operatia.
Dupa 2 ani, inca nu putea sa mearga normal iar doctorii se contraziceau unii cu altii spunand ca ar fi norocos daca va mai merge vreodata , nici nu se punea vorba sa faca exercitii de Parkour.
Insa dupa 2 ani jumatate, s-a intalnit cu Forrest, care i-a spus sa isi foloseasca piciorul, sa inceapa sa se antreneze din nou pentru Parkour, si sa se antreneze indurand toata durerea (lucru pe care Stephane l-a gasit cam greu de facut, pentru ca era obisnuit sa se antreneze tocmai pentru a evita durerea, nu pentru a se antrena prin ea).
Oricum, a durat cam 3 ani si jumatate pana sa poata sa se antreneze ca lumea din nou, iar acum este refacut 100% dar a pastrat o teama de sariturile adanci.
3) Iar cel mai important sfat, transmis lui de catre David Belle, a fost asta :
INTOTDEAUNA SA FACI FIECARE MISCARE/TEHNICA PERFECT !
Asta puteti sa spuneti ca este evident, dar mi-a spus asta cand sarea o distanta mica , de 1-2 metrii , pe doua ziduri de vreo 3 metrii inaltime. A sarit de 3-4 ori, de fiecare data PERFECT !
Adica de fiecare data aterizand pe varfuri, cu picioarele in pozitia dreapta, aliniate perfect, nu a fost nevoie sa isi foloseasca bratele pentru a se echilibra, doar s-a oprit ca un magnet , apoi a repetat saritura identic de 4 ori .
Cand am facut si eu aceeasi saritura, am reusit sa sar de fiecare data, dar cu mici ezitari, dezechilibre, odata chiar am cazut inapoi, sau am dat din brate pentru a-mi recapata echilibrul. Stephane se uita la incercarile mele , apoi am facut o ultima incercare care era aproape perfecta dar am aterizat cu un picior mai in fata decat celalalt. Stephane mi-a spus : ? Vezi ? tot nu e perfect?.
Intotdeauna trebuie sa faci fiecare miscare, indiferent cat de mica, perfect. Trebuie sa stii ce se intampla cu corpul tau in orice moment, chiar si in aer. Trebuie sa repeti miscarea de sute si sute de ori pana sa iti reuseasca perfect. Asta m-a invatat pe mine David. ?
Acum am inteles ce vroia sa spuna.
Acesta era motivul pentru care in cei 3 ani de Parkour, m-am accidentat serios cam de 5 ori , incluzand oase rupte.
Asta pentru ca ma multumeam sa fac sarituri mari, sarituri pe bari, konguri uriase pe asfalt, dar nu le faceam perfect.
Puteam sa sar peste o bara, intr-o parcare si sa ma misc doar din instinct, fara sa ma gandesc la ce fac, fara sa ma gandesc la cum se misca corpul meu in aer, ma concentram doar de unde sar si unde aterizez.
Dar Stephane a subliniat faptul ca trebuie sa fii constient in fiecare moment, de fiecare miscare al tehnicii, de viteza pe care o ai , de pozitia mainilor, picioarelor, a obiectelor din jurul tau, distributia greutatii, daca picioarele iti sunt ridicate destul de mult, coborandu-le in exact momentul oportun pentru aterizare, pozitia picioarelor la aterizare, pozitia bratelor intr-o rostogolire, etc.
Acum imi dau seama de ce Stephane si David sunt elita traceurilor din comunitate. Ei nu accepta niciodata ceva mai putin decat perfect, si incearca si repeta pana cand ating perfectiunea in miscare, de fiecare data, cu fiecare tehnica, pe orice obstacol.
[am impresia ca trebuia sa se mai continue...verific si daca e , fac un update :hai noroc: ]
[Daca l-am mai postat pe undeva si nu imi aduc aminte, Silent - poti sa-l stergi fara probleme]
