(Imi cer iertare ca nu am scris aceste lucruri cand am ajuns prima oara pe acest forum.)
Ma numesc Bogdan si practic parkour si freerunning de un an. De cand am fost mic mi-a placut sa alerg si sa ma catar in copaci. Nu am fost niciodata supraponderal dar simteam nevoia de miscare, sa simt vantul in fata, sa simt viteza si placerea de a ma misca, de a face ezercitii si de a obosi. Mi-au placut sporturile dintotdeauna. Am facut arte martiale (taekwondo si aikido) si am jucat fotbal de cand ma stiu (dar nu de performanta). Notiunea de parkour o stiam de cand am vazut filmul Suburbia 13, dar parca nu am constientizat ca si eu puteam face acele lucruri si am uitat pur si simplu. Cativa ani mai tarziu, un prieten mi-a spus ca m-as putea apuca de parkour. La inceput a fost o noutate, desi parca parkourul a fost ascuns in mine, asteptand ca eu sa il descopar. Dupa ce m-am uitat la niste filmulete cu parkour si a venit iarna, am invatat cateva flipuri, aruncandu-ma in zapada, dar de la un timp mi-a aparut o frica de la o cazatura si am facut o pauza. Cand a venit vara, am cautat sa vad daca sunt baieti care fac parkour in Baia Mare si i-am gasit pe cei cu care ma antrenez acum, care sant chiar de varsta mea (ce noroc). Ei m-au invatat vaulturile si mi-au dat cateva indicatii, si, vazand ca progresez destul de repede si vin la antrenamente, m-au primit in mica lor familie. Abia atunci am aflat de filozofia ascunsa in spatele acestei arte, desi respectul pentru parkour l-am crescut in mine, invatand din greseli. Cea mai mare satisfactie pentru mine este ca nu am cedat la inceput cand mi-a fost greu, si ca parkourul l-am inceput si l-am continuat pentru mine, ca sa-mi demonstrez ca si eu pot daca vreau, ca sa nu fiu cel care renunta cand da de greu. Sper sa ma primiti si pe mine in familia voastra si sper sa ne putem antrena curand impreuna.