Author Topic: Chachiy ( Ciachi ) - 18 ani - Sf.Gheorghe  (Read 4807 times)

Chachiy

  • Nou venit
  • *
  • Posts: 99
  • ,,De vor exista limite, noi ni le impunem singuri"
  • Locatia: Sf. Gheorghe - Covasna
  • Prenume: Mihai Ciprian
Chachiy ( Ciachi ) - 18 ani - Sf.Gheorghe
« on: December 08, 2012, 06:16:44 PM »
     Ahh... totul se complica sub propria-mi privire si uneori stau si ma gandesc daca merita efortul.
     Ma numesc Mihai, porecla Chachy ( citit Ciachi ), am 18 ani si locuiesc in Sfantu Gheorghe- jud. Covasna. Stiu de parkour de peste 3 ani, dar il practic de cel mult 2 ani. Primul an a fost la inceput, cand faceam parkour ca ,,toti faceau", iar al doilea an, anul acesta din vara, am inceput sa fac performanta din el.
     Am avut parte de cateva clipe memorabile : Ziua in care ,,gasca" s-a destramat si am ramas singurul practicant din cati stiam; ziua in care m-am lasat si eu; ziua in care mi-am indeplinit visul de a alerga mai mult de 10 km in mai putin de o ora; ziua in care m-am reapucat.
     De cand m-am apucat am lucrat de unul singur. Nu aveam cu cine. M-am sfatuit cu multi oameni ce au reusit sa ajunga intr-un punct inalt in antrenamentele lor si asa mi-am stabilit un program : 4 zile de conditionare fizica, 3 zile de traseu - pe saptamana. Munca multa, dar what the hell ?..
     Odata, de curand, am fost incercat de gandul acesta : ,,Pentru ce atata straduire ? Pentru ce atata sudoare, suferinta, oboseala, munca ?" - practic un motiv ca sa ma las de treaba definitiv. Nu stiu.. motivul sanatatii nu m-a multumit intru totu. Senzatia libertatii ? Da, dar pot face asta si fara programul ,,lacrimi, sudoare si sange". Mi-a trebuit ceva mai mare, o tinta mai mareata. Cum ar fi daca ai putea sa ajuti pe mai multi decat pe tine din tot efortul pe care il depui la antrenamente ? ,,Sa fii util". Citesc adesea treaba asta si ma intreb ,,cum?".
     Poate e un raspuns ce nu trebuie sa vina chiar acum. Oricum sunt focusat sa caut si sa aflu raspun la aceasta mare dilema.
     Printre timp mi-am propus ,,Sa fiu inainte sa fac", asa ca am ca obiectv sa ajung la statutul unui traceur. Convingerea mea e ca un traceur este un practicant de parkour veteran, un om cu multe experiente in spate si foarte multe abilitati, cineva care poate sa se catere in multe locuri inaccesibile altora, cineva care se pricepe de minune la inot, la alergat, la echilibru, la miscarile de free-run, si, de ce nu, la lupte. M-am gandit ca asa as fi cineva cu abilitati cum , cred eu, orasul meu nu are - deci poate as putea fi util unde altii nu ar putea. Sau cum ar spune vorba aceea din ,,Assassin's creed 3" : ,,Daca nu eu, atunci cine altcineva ?".
     In incheiere vreau sa spun din propria experienta ca daca te antrenezi singur asupra indeplinirii unui scop, pe drum vor aparea inevitabil oamenii care te vor sustine si te vor ajuta sa iti atingi scopurile. Continuarea povestii intr-un alt post  :cheesy:

Chachiy

  • Nou venit
  • *
  • Posts: 99
  • ,,De vor exista limite, noi ni le impunem singuri"
  • Locatia: Sf. Gheorghe - Covasna
  • Prenume: Mihai Ciprian
Re: Chachiy ( Ciachi ) - 18 ani - Sf.Gheorghe
« Reply #1 on: December 16, 2012, 10:09:13 PM »
     In octombie m-am apucat de treaba - singur, putin motivat. Bleeah. Faceam conditionarile postate pe forumul acesta pentru piept, abdomen si spate. Uneori doream sa ma reapuc de programul ,,Insanity", de dragul vremurilor dureroase si glorioase, dar erau prea multe; nu rezistam. Iar afara ma ocupam mai rar de trasee si mai des mergeam la stadion sa alerg pentru rezistenta si viteza.
     Aveam cateva probleme personale in perioada aceea; nu eram multumit de prietenii mei, asa ca imi doream cativa prieteni noi. Asta era putin dificil pentru mine, deoarece majoritatea oamenilor din orasul meu sunt unguri, iar eu nu stapanesc limba.
     Era o zi de vineri cand m-am dus la stadion, mi-am facut incalzirea si m-am apucat sa alerg la pas usor 10 ture de stadion ( unde o tura = 450 m ). Le-am reusit, cu greu, pe urma cand ma pregateam de plecare, am auzit doi alergatori, o fata si un baiat, cum vorbeau intre ei despre chestii sofisticate legate de fuga. M-am minunat ca ii intelegeam. ,,Acum ori niciodata. Asta-i sansa mea". Am facut pasi la ei si am intrat in discutie cu ei. Baiatul parea sa fie cel ce domina subiectul.
     Il cheama Marius, are intre 20-30 de ani si m-a cucerit cand mi-a spus ca are o viziune din urma antrenamentelor sale : sa alerge ecuatorul ( se refera la distanta de aproximativ 40.000 km ). Este foarte perseverent iar caracterul sau ambitios ma inspira.
     M-a intrebat daca planuiesc sa alerg un maraton si , in acel moment, m-am hotarat ca ,,da, vreau sa alerg un maraton".
     El m-a sustinut moral in momentele in care aveam nevoie mare si m-a provocat si incurajat sa ma auto-depasesc cand ma simteam neputincios. Inca imi amintesc cu bucurie ziua in care m-a provocat sa alerg macar 5 ture la viteza lui inainte sa ma dau batut. El alerga inainte, eu in urma lui ma chinuiam sa ii imit miscarile si , la a 5-a tura, a tras cu coada ochiului la mine si mi-a aratat ,,OK!" din mana dreapta in timp ce alerga. Hah ! Am mai alergat inca 5 ture pana cand imi venea sa vomit. L-am poreclit ,,Guru" , pentru ca e singurul cunoscut care ma sustine sa ma depasesc si e singura persoana luptatoare pe care o cunosc. Un mentor, in sfarsit..  :smiley:
     Asa ca intr-o zi merg la alergat cu gandul sa fac 15 ture; in timp ce alerg mi-am adus aminte de un cunoscut alergator ce a facut 20, asa ca hai si eu 20 !; apoi, daca tot aveam 20, hai la 25!; iar intr-un final, numarul trebuie rotunjit, nu ? 30 am incheiat. Ei bine, de la 15 maximul meu la 30 intr-o singura zi e ceva ce nu as fi putut fara incurajare.
     Fac adesea antrenamente cu Guru, ii imit felul de a alerga, respira etc. , insa mie putin teama de momentul in care va trebui sa il depasesc. Ultima oara cand am alergat, am facut 16 ture impreuna si mi-a spus ca la anul trebuie sa il fac de rusine la ture; sa-l intrec cu multe.
     De aceea e important sa te antrenezi fara idoli, dupa cum spune si forumul. Evoluezi cat evoluezi sa fi asemenea cuiva, dar apoi ramai la nivelul aceluia si ti-e greu sa pornesti pe propriul drum.
     Iar morala pozitiva este SA INCEPETI ! Fiti voi primii nebuni care fac acest pas si veti gasi alti nebuni asemenea voua cu care va veti antrena  :wink:.
     Guru este o influenta importanta in viata mea, dar cum ramane cu parkour-ul ??? Ei bine, nu s-a terminat aici. Un citat grozav spune ca ,,atunci cand totul pare imposibil si esti gata sa renunti, victoria este aproape". O sa vedeti in curand de ce.
« Last Edit: December 17, 2012, 04:50:20 PM by Chachiy »

Chachiy

  • Nou venit
  • *
  • Posts: 99
  • ,,De vor exista limite, noi ni le impunem singuri"
  • Locatia: Sf. Gheorghe - Covasna
  • Prenume: Mihai Ciprian
Re: Chachiy ( Ciachi ) - 18 ani - Sf.Gheorghe
« Reply #2 on: February 08, 2013, 09:24:31 PM »
                                                A true warrior

     Astazi este o zi mare si nu e chiar ziua mea cea mare. Ar fi incorect sa numim ,,zile mari" doar zilele in care facem noi insine niste realizari mari, nu ? Ar fi dovada de egoism.
     La inceputul perdioadei alergarilor, septembire, am fost invitat la un majorat la o vila - bautura, tigari, pizza si tot tacamul acesta de lucruri specifice. Eram cam solo pe acolo, asa ca ma bucuram de fiecare companie care era dispusa sa stea cu mine la un pahar de vorba. Printre care l-am gasit pe tipul acesta, Marius, care parea ok si singurel si el. Asa ca am incins tot felul de discutii in timpul petrecerii si dupa petrecere, pe cand cautam ramasite de pizza prin cutii.
     M-a intrebat la un moment dat daca fac vreun sport. Sincer sa fiu, eu ma consideram un fel de agentul 007 si preferam sa tin pentru mine ideea ca fac parkour. Off, fie ! I-am spus cu ce ma ocup in timpul liber si mi-a spus ca si el e pus la curent cu aceasta arta; ba chiar mai face in timpul liber.
     ,,Hai la un antrenament impreuna !" si doua zile mai tarziu eram pe un traseu comun. Ce e drept, era putin mai experimentat in basic-uri. Totusi, am facut pe nestiutorul si i-am ascultat fiecare sfat si fiecare indicatie precum un incepator ( ce de altfel nu eram prea departe ).
     Am reprins foarte repede miscarile de baza si Marius m-a invatat gate-vault-ul, turn-vault si king kong peste suprafate mari. Acestea ar fi cateva, desi m-a invatat mai multe. Reultatele au venit foarte repede si incepeam sa invat multe alte miscari care necesitau forta, echilibrul si , desigur, inconstienta.
     Marius e un baiat foarte agil si rapid pe trasee, insa forta ii era un punct slab. La vault-urile care nu necesitau forta se incapatana pana reusea miscarea, mai ales daca imi reusea pentru inceput doar mie. Imi place ca totusi ii reusea; ba chiar intr-un timp mai bun decat imi lua mie sa imi fac curaj.
     Asa ca l-am invitat la mine acasa sa facem conditionari impreuna : flotari, abdomene si tractiuni. (Intr-un timp faceam si fuga, insa , in prezent, o vom relua cum se mai incalzeste putin). Baiatul era un dezastru ! Facea in jur de 10 flotari, abdomene putine si la tractiuni le facea de tipul ,,negative". Toate astea la 18 ani ?! In fine, mi-am spus ca poate n-a avut ocazia sa se dezvolte sau n-a avut cu cine - nu conteaza - it's time to die from now on ! ( p.s. avea toata partea din fata - piept + abdomen - plate ! Nu spune asta nimanui  :cheesy: ).
     Ambitios ca si Guru, nebun ca si mine ( uneori mai mult ). Eu aveam zile cand reluam o saptamana de conditionare din cauza oboselii, el, batman, obosit cum era, tragea mai departe si chiar peste norma. :star:
     Dezastrul s-a intamplat intr-o zi , la traseu, cand indrazneala l-a pus sa faca un turn-vault pe un zid si i-au alunecat mainile de pe el. A cazut exact pe coccis de la 1-2 m. Bietul de el. De atunci poarta crucea asta in spate si il deranjeaza din cel in cel mai tare; ca conditionari mai ales.
     Timpul s-a scurs rapid si a inceput sa ii ia abodmenul, mai intai, forma unui abdomen sanatos. S-a chinuit zile intregi, saptamani intregi, clipe de iad intregi ! De fiecare data facea cu cel putin una in plus, alteori chiar incepea sa faca mai multe decat mine. Il vedeam ca il doare spatele si ii propuneam sa ia o pauza sau s-o lase balta, la care el imi inchidea gura si se punea inapoi la conditionare; in ciuda durerii de spate care urla ca sa se faca auzita.
     Am inceput prin a spune ca este o zi mare. Este ziua lui cea mare. In prezent a facut 50 de flotari ( de la 10 acum 6-7 saptamani ), face 8 min. lvl 2 ( cu cateva exercitii ce se straduieste din greu sa le indrepte - desi spatele ii da de furca ) si lucrul care m-a marcat a fost faptul ca a facut 15 tractiuni. 15 TRACTIUNI NENOROCITE ! A pornit de la negative si astazi mi-a batut recordul cu 5 tractiuni. De unde or fi venit si acestea ??  :cheesy: De asemenea, incepe sa ma ajunga din urma pe traseu la miscarile ce necesita forta bruta.
     Marius este modelul perfect de razboinic pe care il am. A pornit de la 0 si a ajuns aproape la nivelul meu, care fac conditionare de mai mult timp. La traseu nu s-a lasat nici o clipa, la freerun, cu toate ca are slabiciuni, se straduieste din plin, si la conditionare ma uimeste de fiecare data. La inceput ma antrenam tare pentru ca imi spunea ca eu il motivez cu rezultatele mele - asa ca m-am hotarat sa trag mai tare ca si el sa faca la fel. Acum ne motivam reciproc atat la trasee cat si la conditionare.
     Sunt foarte mandru de Marius si vreau sa il dau exemplu tuturor ca persoana care isi doreste cu adevarat sa se auto-depaseasca, sa invete cat mai multe si sa invinga orice durere si frica.
     Antrenati-va din greu. Nu se stie cand o sa va apara in cale un astfel de om-minune care are nevoie de motivatia voastra cand faceti antrenamente impreuna si treceti prin ,,momente de iad". Iar cea mai buna motivatie este exemplul si sustinerile. Un proverb spune ca ,,Cea mai buna cale de a evolua e sa-i ajuti pe ceilalti sa ajunga la nivelul tau actual".
     ,,Vrei sa vezi un miracol ? Fii tu insuti unul".  :smiley:
« Last Edit: February 08, 2013, 09:29:34 PM by Chachiy »

Chachiy

  • Nou venit
  • *
  • Posts: 99
  • ,,De vor exista limite, noi ni le impunem singuri"
  • Locatia: Sf. Gheorghe - Covasna
  • Prenume: Mihai Ciprian
Re: Chachiy ( Ciachi ) - 18 ani - Sf.Gheorghe
« Reply #3 on: February 23, 2013, 10:20:01 AM »
     Vreau sa incep prin a-mi cere scuze daca v-am speriat cu dita-mai postul de dinainte  :cheesy:. Este un post special dedicata unui om special.

     Ma intreb, oare in acest moment, aceasta zi, suntem destul de pregatiti ca sa ne folosim abilitatile in scopuri bune ? Oare ne-am antrenat destul de tare incat sa putem indeplini sarcini dificile in calitate de traceuri sau traceuri in devenire ?
     Acum un timp ma gandeam la un scop, o utilitate sau un lucru concret zicalei ,,A fi util" prin parkour.
     Saptamana aceasta am avut parte de ceva interesant : in timp ce ma plimbam pe strada, la o ora tarzie, cu cativa prieteni, o doamna a venit in calea noastra si ne-a cerut ajutorul ca sa o salvam de un talhar ce dorea sa-i fure poseta. Ne-a indicat talharul, care era la 50 m in spatele nostru ( o agresase deja, dar nu reusise sa-si indeplineasca obiectivul. Asa ca o urmarea pana intra pe o carare mai intunecata ). Doamna a mers mai departe, talharul dupa ea, iar noi pe langa talhar.
     ,,Ce prostie!" mi-a venit in minte. ,,Sa speri la o lume mai buna, la a fi util si sa lasi un caz ca acesta sa-ti treaca printre degete ?". Asa ca ne-am intors sa-l urmarim pe talhar. Un prieten a sunat la politie, dar pana isi fac ei aparitia... talharul deja incepea sa alerge dupa doamna.
     Venise momentul. Perioada de antrenamente urma sa-si arate roadele si urma sa devina util. Eram gata sa alerg dupa talhar, sa-l prind, dar... ce sa fac mai departe ? Oare eram in stare sa-l imobilizez ? Daca avea un cutit la el ? Si tot felul de intrebari...
     Din fericire am intalnit un politist pe drum ce patrula si l-am informat de situatie, iar el l-a arestat pe talhar. Povestea s-a terminat cu bine.

     Insa nu fara sa-mi dau seama ca nu eram pregatit de o astfel de interventie. Antrenamentele m-au invatat sa fug ca sa evadez sau sa fug spre o destinatie. Insa nu aveam nici o pregatire in a fugi pentru a prinde. Si uite ca astfel puteam sa fiu util ( in caz de politistul nu era prin preajma ).
     Prin urmare nu putem fi utili altora daca ne antrenam sa fim utili doar pentru noi. E important sa practicam diverse activitai care se contopesc cu parkourul. Acesta poate fi folosit atat in defensiva, cat si in ofensiva; depinde de situatie. Si daca vrem sa fim utili, atunci sa facem ceea ce alti oameni nu ar putea sa faca.
     Salvamontistii au o vorba foarte adevarata cu privire la acest subiect : ,,Speram la tot ceea ce este mai bun, dar ne pregatim pentru tot ceea ce este mai rau".
« Last Edit: February 23, 2013, 10:29:18 AM by Chachiy »

Chachiy

  • Nou venit
  • *
  • Posts: 99
  • ,,De vor exista limite, noi ni le impunem singuri"
  • Locatia: Sf. Gheorghe - Covasna
  • Prenume: Mihai Ciprian
Re: Chachiy ( Ciachi ) - 18 ani - Sf.Gheorghe
« Reply #4 on: March 02, 2013, 04:46:19 PM »
     Eh, si cu asta basta ! Programul acesta smecher http://antrenamentflotari.blogspot.ro/ ce mi-a facut fire albe in cap numai cand ma gandeam la el, s-a terminat ! Si ce drum lung... Uneori imi venea greu sa cred ca o sa pot ajunge vreodata la 100; cred ca de multe ori necredinta asta ma slabea.
     Faptul ca tindem spre fapte marete , si ma refer la cele atintite direct spre luna, e un lucru curajos din partea noastra. Insa vii s-a intamplat vreodata sa va apropiati atat de mult de reusita, incat sa va temeti de insusi reusita ? Unii se lasa de antrenament din mandrie cand devin buni; mie mi se pare atat de incredibil rezultatul la care ajung incat nu-mi vine sa-mi dau doua palme si sa imi spun ,,Farte, asa ceva nu-i posibil. Acesta era imposibilul la care aderai". E ca si cand ai zbura spre luna, treci cu greu de stratul de ozon si apoi te trezesti in spatiu, plutind spre planeta. Atat de stranie si incredibila e situatia, incat iti vine sa te intorci inapoi unde te stiai confortabil - pe pamant; alaturi de ceilalti lasi. Ce naspa poate sa suna  :rolleyes:. Dar sunt pregatit de noi provocari, mai chinuitoare, mai uluitoare si care ma vor duce mai aproape de statului unui traceur.
     Oricum, vreau sa spun ca am fost sustinut de 1-2 persoane si cel mai important sustinator erau doua videoclipuri ce le recomand tuturor ca stimulator ( dar neaparat sa cautati textul lor - muzica se suprapune peste voce si veti intelege ce spune dupa cateva citiri ale textului ) :

      <a href="http://www.youtube.com/watch?v=lsSC2vx7zFQ" target="_blank">http://www.youtube.com/watch?v=lsSC2vx7zFQ</a>

     Am supravietuit mai intai cu primul video; dar cel ce al doilea m-a dat pe spate. Dar al doilea nu are efect prea mare fara primul video.
      <a href="http://www.youtube.com/watch?v=x0a7Hi51b3s" target="_blank">http://www.youtube.com/watch?v=x0a7Hi51b3s</a>
« Last Edit: March 02, 2013, 04:50:38 PM by Chachiy »

Chachiy

  • Nou venit
  • *
  • Posts: 99
  • ,,De vor exista limite, noi ni le impunem singuri"
  • Locatia: Sf. Gheorghe - Covasna
  • Prenume: Mihai Ciprian
Re: Chachiy ( Ciachi ) - 18 ani - Sf.Gheorghe
« Reply #5 on: May 08, 2013, 10:52:27 AM »
     In ulima vreme am intrat si o sa intru mai rar, deoarece nu m-ai am internet. Nu de alta, dar eram tare impatimit al jocurilor pe calculator in ultima vreme asa ca am tinut cont de sfaturile duhovnicului meu si mi-am taiat cablul de alimentare al calculatorului in 3 ( undeva prin iunie imi cumpara el altul ).

     Acum o luna de zile m-am hotarat sa ma apuc de body-building. Din urma programelor de antrenament de pe internet am avut rezultate satisfacatoare, insa ma frustra ideea ca nu pot face ridicarea plache la bara si ca, in general, nu aveam forta bruta pentru multe lucruri.
     Ma bucur de aceasta decizie, deoarece am aflat de la instructor ca faceam flotarile si tractiunile intr-un mod incorect ( de exemplu, la tractiuni, la ridicarea, imi faceam cumva un avant din bazin si castigam putere in ridicare - dar nelucrand corespunzator muschiul ). Apoi mi-a recomandat multe alte exercitii care variau intre ele, deci nu intervenea monotonia antrenamentelor.
     Am putea spune ca puteam face diverse antrenamente afara, la traseu, fara sa intervina monotonia si as fi iesit si cu banii in buzunar. Asa este. Doar ca pentru inceput ma simt mult mai comod sa ma strofoc cu lucruri usoare in interiorul salii decat sa fac antrenamente de conditionare usoara in locuri publice. Asa mi se pare mai comod; desi, in timp ce scriu, parca vreau sa incerc si varianta de afara.
     Anyway, in primele zile stateam 2-3 ore la sala, storcand si ultimul muschi pana la epuizare si incercam sa fac asta zilnic ( fireste cu rezultate din ce in ce mai slabe ). Asa vedeam ca fac ceilalti si nu intelegeam cum de sunt intr-o asa forma maxima. Vroiam sa imi formez o fibra mai puternica in muschi si sa fiu mai eficient in antrenamente.
     Solutia salvatoare a venit de la Iasmin, instructorul salii. Mi-a explicat ca pentru fibra este nevoie mai intai de masa musculara ( explicatiile lui bio-stiintifice au fost satisfacatoare, dar am gasit o comparatie mai pe intelesul meu : Daca vrei sa faci alcool dublu rafinat ti-ar trebui o cantitate mai mare de alcool pus la fiert daca vrei sa ramai cu o sticla de alcool dublu rafinat; si nu o picatura ).
     Mi-a facut urmatorul program de antrenament : Ziua I : piept, triceps, umeri; Ziua II : biceps si spate; Ziua III : picioare si abdomen. Aceste zile le fac de 6 ori pe saptamana cu 3-4 exercitii de 3-4 serii fiecare (,,nu mai mult, ca te supra soliciti") si variez exercitiile dintr-o anumita zi (Zicea ca exercitiile pana in 10 repetari sunt pentru masa musculara, iar cele peste 10 sunt pentru fibra. Sa va faceti idee despre greutatea flolosita pentru cele doua rezultate ).
     ,,Nu pierde timpul la sala" mi-a mai spus, ci vii, iti faci acele 2-3 exercitii, te duci acasa, mananci mult (carne,lapte,branza,oua,alune,stafide,gris cu lapte,halva,seminte,cartofi etc.) si dormi zilnic cel putin 9 ore pe zi !
     Imi place programul, caci la sala intradevar lucrez zilnic si nu ma simt extenuat, am si timp si energie pentru traseu si rezultatele se vad pe traseu  :cheesy:. O s-o tin asa 2 luni de zile, dupa care o sa-mi mut ,,sala" pe traseu.
     ,,De vor exista limite, noi ni le impunem singuri".
« Last Edit: May 14, 2013, 06:11:39 PM by Chachiy »

Chachiy

  • Nou venit
  • *
  • Posts: 99
  • ,,De vor exista limite, noi ni le impunem singuri"
  • Locatia: Sf. Gheorghe - Covasna
  • Prenume: Mihai Ciprian
Re: Chachiy ( Ciachi ) - 18 ani - Sf.Gheorghe
« Reply #6 on: June 19, 2013, 11:52:06 PM »
     Stiti, incep sa cred ca orice lucru ce ni se intampla este cu un scop. Multa vreme nu am mai crezut asta si intrase-mi intr-o forma de depresie; un fel de a bajbai in timp fara un scop maret. Defapt atat de preocupat am fost de a cauta acest scop, incat am uitat sa mai traiesc. Nu mai credeam in sport, in parkour, in maraton, in nimic. Nu ma vedeam in stare. Chiar si la sala incepeam sa lancezesc.
     Acum 2 luni de zile, cand alergam la stadion, mi-am scapat mp-3-ul pe jos si nu a mai functionat. Vroiam sa cumpar unul nou, ieftin, nu la 130 de lei cu tot felul de porcarii. Ba chiar incetase-mi sa mai alerg pe motiv ca nu am muzica. Si ce sa vezi ? Doua saptamani mai tarziu apare un pusti langa mine si se ofera sa imi vanda un mp-3 la 45 de lei, avand exact ceea ce cautam eu la pretul pe care il cautam eu. Scria pe fruntea mea ca sunt cautarea a unui mp-3 ? :)) Ciudat..
     Totusi, depresia insista si am renuntat sa mai visez la maraton. Nu ma simteam in stare.. Iar, intr-o zi, cum stateam in parc si citeam, vin la mine doi fosti colegi vorbindu-mi despre psihologie, arta succesului si ,,Secretul"(dupa cum e un documentar). Le-am spus deschis ca sunt deznadajduit si, dupa cateva vorbe invartite de unul dintre baieti, el  ma intreaba daca cred in faptul ca nimic nu este la voia intamplarii. ,,Desigur ca cred asta". La care m-a intrebat ,,Atunci de ce te indoiesti de starea in care te afli acum ?". A fost ca o revelatie pentru mine. Incepeam sa cred ca tot ce se intampla in jurul meu are un scop, un motiv, o baza si trebuie doar sa fiu atent la oportunitati si sa profit de pe urma lor.
     Cea mai recenta intamplare a fost faptul ca vacanta asta urma sa merg la munca impreuna cu un prieten. Prietenul nu a mai vrut sa vina cu mine, iar cei de la munca aceea nu m-au mai sunat. M-am simtit disturs - se zise-se cu vacanta mea. Dar incepeam sa cred ca este cu un rost... :undecided:.
     
     Cartea ce o citeam in parc se numeste ,,Curajul de a reusi" - Ruben Gonzalez (un campion mondial de 4 ori la rand la sanie) si scrie intr-un aliniat urmatorul lucru :,,Credinta mea este ca Dumnezeu iti sadeste un vis in inima. Si, odata cu el, iti da toate harurile, resursele si abilitatile de care ai nevoie astfel incat acest vis sa se transforme in realitate. De noi depinde sa fim convinsi ca toate acestea exista in interiorul nostru, fiindca, odata ce facem acest lucru, tot de noi depinde sa depundem toate eforturile posibile si sa ne urmarim visul. Cred ca Dumnezeu apeleaza la aceste visuri ca sa ne ajute sa devenim oameni mai buni".
     Aliniatul acesta, plus o vorba luata din ,,Rocky Balboua" care spune ,,Nu e atat de importanta victoria, pe cat e faptul sa o duci pana la capat" mi-a schimbat viata. Mp-3-ul, colegul cu remarca sa, faptul ca nu mai merg la munca; toate coincidente ?? NU ! Incep sa cred ca poate pana si cerurile vor ca alerg maratonul acesta. Si nu neaparat sa-l castig; ci sa-l duc pana la capat  :smiley:.
     Prin urmare m-am pus inrait la lucru. Intr-o luna de zile trebuie sa fac cat nu am facut in 4. Dar cred in asta ! Cred in MINE si nimic nu imi sta in cale. Cum spune si un video ce l-am postat mai sus : ,,Not just doing more, not just being better, but finding your best!". Daca imi gasesc acest ,,best" de munca, alimentatie si recuperare, sunt sigur ca pot face orice. Orice ! Sa alerg tot maratonul si sa mor acolo, macar stiu ca am dus-o pana la capat si nu m-am indoit in inima mea. Pfuuu... simt puterea asta din adancul madularelor mele  :cheesy:.
     
     Nimic nu este la voia intamplarii. Totul se intampla cu un scop, iar scopul e spre perfectionarea noastra; fie intamplarea buna sau rea. Urmeaza-ti acea scanteie din inima ta care are un rezultat constructiv si toate reursele si abilitatile se vor adauga pe drum. Si mai ales: ,,cei ce inving nu abandoneaza niciodata, iar cei ce abandoneaza nu inving niciodata."

Chachiy

  • Nou venit
  • *
  • Posts: 99
  • ,,De vor exista limite, noi ni le impunem singuri"
  • Locatia: Sf. Gheorghe - Covasna
  • Prenume: Mihai Ciprian
Re: Chachiy ( Ciachi ) - 18 ani - Sf.Gheorghe
« Reply #7 on: August 01, 2013, 01:07:20 PM »
     Primul meu semimaraton !! Este o cursa de rezistenta de 21 km.
     Dupa ultima postare am continuat sa ma antrenez la stadion o perioada de 2 saptamani. Guru e cel care alearga inainte, in timp ce Colonelul si cu mine ne straduim sa ramanem in spatele lui pe tot parcursul alergarii ( uneori aproape ne suim in spatele lui..  :cheesy: ). Si uite asa faceam un lant ce alerga 30-40 de ture de stadion. Ma simteam incantat mai ales cand si alti oameni intrau in lantul nostru. Eram asemenea unor caini de iarna ce trag la atelaj.
   
     Insa a venit un moment cand nu mai aveam motivatie si am decis sa merg la munca - pe camp. As fi vrut sa ma antrenez de acolo, dar de la 5 dimineata pana seara aveai de munca. Eram deprimat. A venit intr-un final duminica, zi in care mi-am permis sa fac 14 km. M-am simtit in culmea fericirii si a puterii ! Doua zile mai tarziu am decis sa ma intorc si sa ma pregatesc pentru semimaraton. Am primit sustinerea celor de acolo si am luat-o spre casa.
     Mai erau doua saptamani, iar fizicul nu era in forma. Ma frustra ideea aceasta. Mental as fi putut alerga toata ziua, insa atat la coapse cat si la gambe aveam intindere. Alergam 10-15 ture dupa Guru ( deosebit de greu pe atunci ), faceam multe exercitii de intindere si lucram usor muschii picioarelor la sala.
     Doream mult sa ies pe primul loc la semimaraton la categoria mea si mi-era teama de unul din baietii din oras, Huni, care se antrenase mult in padure la rezistenta. Am remarcat si alti adversari la stadion, insa incomparabili cu Huni.
     Cele mai frumoase momente din timpul antrenamentului au fost momentele de incurajare din partea familiei, prietenilor si chiar si din partea oamenilor pe care nu ii cunosteam. Uau ! Oamenii chiar credeau in mine! Nu credeam eu atat in fortele mele proprii pe cat credeau ceilalti. Guru si Colonelul aveau sperante in mine; mi-au dat putere. Concursul era aproape, oamenii asteptau si eu ma temeam putin de ziua ce avea sa vina.
     
     Pe 27.07.2013 a fost semimaratonul. Am alergat 5 ture din 6 alatur de echipa. Soarele ne prajea capul, iar asfaltul batea si topea talpile. De cand a pornit cursa eram foarte emotionat, caci intradevar ajunsese-mi acolo unde subconstientul meu nu credea ca pot ajunge. Uite echipa https://www.facebook.com/photo.php?fbid=620431687980747&set=a.151352124888708.26768.100000417641430&type=1&theater.
     In ultima tura mi-am observat unul din adversari in fata mea la 450m. Alerga repede. Colonelul ma rugase sa nu stric formatia ce o aveam de 5 ture. L-am rugat rapid sa ma lase, crezand ca il pot intrece pe individ. Colonelul m-a lasat, eu am luat-o inainte, insa, la drept vorbind, ma indoiam ca il pot intrece. Eram extenuat, capul imi ardea si respiram foarte greu. Totusi am prins viteza, gandindu-ma ca nu am muncit atat de mult ca acum sa abandonez. Imi tot repetam asta in minte la nesfarsit. Incepuse-mi sa tot soptesc o incurajare de tip ,,hai, hai" in timp ce alergam. La jumatatea turei imi intrecuse-mi adversarul. Acum trebuia doar sa alerg mancand pamantul ca nu cumva el sa-si adune fortele si sa ma intreaca pe ultima suta de metri. Nu mai stiu la ce ma gandeam atunci. Stiu ca simteam foarte multa durere si vroiam sa ma opresc la fiecare pas ce il puneam. Intreceam din cel in cel mai multi oameni, insa nu eram constient de asta - ideea era sa ajung la capat. La un moment dat, din soptit m-am suprins incepand sa urlu in gura mare ,,hai, hai" la fiecare expiratie  :embarrassed:. De emotii imi venea sa merg la baie si sa vezi acolo ce lupta am dus cu vezica...
     Imi aduc aminte ca am ajuns la destinatie si urlam la organizatori pentru ca nu stiam ce sa fac mai departe. Nu vroiam ca lupta din ultima parte a cursei sa fie fara rost. Asta pana m-am dus la baie. Dupa aceea eram in culmea fericirii. Felicitam pe toata lumea si radeam cu colturile gurii pana la urechi.
     Am iesit pe locul doi, pe primul loc fiind un atlet de performanta din Miercurea Ciuc. Hah ! Ce mai conta ? Eram un campion ! Mi-am depasit limitele, mi-am depasit adeversarii si tot antrenamentul m-a facut o persoana mai increzatoare si mai puternica. Chiar sunt trist ca s-a terminat cursa. Pana la urma e drept ce spuneau unii cum ca ,,nu rezultatul este important, ci calatoria".
     Nici in prezent nu mi-am revenit complet pentru a participa la maraton, asa ca il voi amana pentru anul viitor. Acum am cateva crossuri de 5km de castigat la categorie si, peste doi ani, vreau sa fac un iron man. Oricum, acum am in plan crossurile si, nu am uitat, sa ajung pe podium la nationalele ju-jitsu full contact. Am plecat de acolo si acolo vreau sa ajung pentru ultima oara.


     Plecand de la intamplarea asta am observat ca atat eu cat si alti oameni sunt mult mai stimulati de competitie; sau simplul fapt de a te compara cu altii. Iti da un motiv sa te dai jos din pat ,,Sa fiu ca X; sa il intrec pe X erc." si, mai ales, un punct de reper clar a evolutiei de care ai parte.
     Insa am descoperit chiar la stadion unul din principiile parkourului : non-competita sau autodepasirea. Guru m-a luat deoparte zilele acestea si mi-a explicat ca el alearga de placere, nu pentru concursuri, nu pentru rezultate fenomenale. Faptul ca ne intalnim acolo ca echipa este o bucurie in plus, insa motivul pentru care mergem la stadion nu este echipa, ci antrenamentul. Adica trebuie sa ai o motivatie interioara astfel incat sa poti merge la antrenament chiar si atunci cand echipa nu are sa fie acolo. Suna foarte mult a una din problemele antrenamentelor de parkour, nu-i asa ?
     Daca ai o dorinta anume si nu numai ca iti doresti sa o implinesti, ci devi obsedat in implinirea ei, atunci vei reusi sa dobandesti acel ceva. Eu vorbeam in continuu despre alergare, recorduri, adeversari, accidente etc. Cand ascultam muzica imi imaginam cum alerg la semimaraton si ii las pe toti in spate. Vizitam aproape mereu terenul unde avea sa se desfasoare semimaratonul. Chiar si in acest moment ascult o melodie ce mi-a trezit mari puteri din timpul semimaratonului.
     Pe drum, intodeauna vei intampina momete ingrozitoare, descurajante si dureroase care sa te faca sa renunti la orice vis. Acela e momentul limita. Acel moment te face mai puternic. Este un obstacol si in momentul in care treci de el o sa fi mai matur. E foarte dureros. Cum spunea Eric Thomas :,, durerea s-ar putea sa dureze un minut, o ora, o saptamana sau chiar un an. Dar intr-un final va disparea si altceva ii va lua locul. Daca renunti, insa, durerea va dura la nesfarsit.".
     Nu te compara cu ceilalti, ci cu tine insuti dimineata, la pranz si seara. In fiecare moment poti deveni mai bun decat cum erai anul trecut, luna trecuta, saptamana trecuta si chiar ieri. E infricosator sa te antrenezi pentru tine, fara competitori, deoarece e ca o fuga prin desert cu tine insuti. N-ai nici o incurajare si nici o multumire. Urasc treaba asta. Insa am inteles ca e cel mai bun mijloc de antrenament, deoarece te face sa devii una cu antrenamentul ( ,,Noi ne face obiceiuri, iar apoi obiceiurile ne fac pe noi" ) si antrenamentul tau nu se sfarseste cand echipa nu vine alaturi de tine.
     Auzise-mi de povestea unui fotbalist foarte incantat ce imi spuna ca se trezeste in fiecare dimineata la ora 6 si se duce la antrenamentul de fotbal. Se antreneaza pe orice vreme, nu are zile de pauza, ii place ceea ce face, se antreneaza din greu si, ce sa vezi, nici macar nu mai e in echipa de fotbal; insa el se antreneaza mereu si ii place ceea ce face ! :)) Asta da pasiune !

     Asta da post... S-au intamplat multe in cateva saptamani. Ideea principala e sa fim entuziasmati de prorpiile vise, sa nu abandonam la prima durere si sa ne bucuram de miscare, cautand sa fim mereu mai buni decat noi insine.
     ,,Viata incepe acolo unde confortul se termina".
« Last Edit: August 01, 2013, 01:08:51 PM by Chachiy »

Chachiy

  • Nou venit
  • *
  • Posts: 99
  • ,,De vor exista limite, noi ni le impunem singuri"
  • Locatia: Sf. Gheorghe - Covasna
  • Prenume: Mihai Ciprian
Re: Chachiy ( Ciachi ) - 18 ani - Sf.Gheorghe
« Reply #8 on: October 09, 2013, 11:26:37 PM »
10.09.2013 ora 23:10
     Acum, ca ne apropiem de iarna, e momentul sa-mi incep si eu antrenamentele de parkour. In tot acest timp, din vara pana de curand, am asteptat motivatia perfecta. Asteptam acel impuls care sa ma faca sa trec la actiune, acel impuls care sa ma innebuneasca de parkour. La nivel teoretic m-a preocupat parkourul, insa la partea practica preferam sa ma misc mai mult cu mintea, cu amagirea.
     Intr-o zi de septembrie am fost in Brasov la un antrenament cu Wu-tang si baietii de pe-acolo. Minunat antrenament. Insa am avut un moment in care am vrut sa ma misc cu mai mult flow decat o facuse-mi pana atunci. Asa ca m-am supus riscului chior. Am vrut sa dau un kong lateral la o bara destul de inalta, m-am agatat cu un picior, iar la cadere mi-am tinut bratele perfect intinse spre sol. Am avut un moment de uimire si frica. In momentul caderii am simtit cum antebratele mi-ar fi intrat mai puternic in coate si o vreme nu am putut sa le indoi sau sa le intind mai mult de 40 de grade. In prima seara nici sa mananc nu puteam.
     Trei saptamani lungi au trecut pana mi-am revenit; si nici atunci nu complet. De la 100 de flotrai, nu puteam face nici una fara sa simt cum coatele mi se blocau efectiv. Era un cosmar.
     Cu perseverenta, in prezent, mi-am indreptat defectul. Insa am ramas cu acea teama de accidente viitoare - si, da, stiu ca daca alegi calea traceurului, atunci accidentele vor face parte din viata ta. Eu consider ca pot accepta asta, insa observ ca doar la mod costient, nu si inconstient.
     
     Vreau sa spun ca visam la viata de traceur, o asteptam, speram la motivatia aceea care sa ma scoata afara. Gaseam tot felul de scuze sa nu ies : e ziua- prea multa lume; E noapte- nu vad nimic; Sunt singur- mi-e urat; si multe altele. Dar am descoperit un lucru important cu privire la motivatie : Stiam ca Motivatia ne determina sa trecem la actiune, dar am invatat faptul ca Trecerea la actiune ne starneste motivatia. Un adevar la ordinul zilei, desi il aveam in fata ochilor, nu il vedeam.
     Caut stapanirea sinelui prin sport, in ultima vreme citesc multe articole despre Parkour de pe forumul nostru ( traduse de baietii de la conducere - geniale ) si vreau sa fiu in stare sa ma trezesc dimineata la ora 5, sa ies la un antrenament de Parkour, vreau sa aplic metoda de antremanet pentru anduranta ( vedeti articolul acesta lung si necitit de mai nimeni http://www.traceurs.ro/index.php?topic=21.0 ) si o sa ma straduiesc ca treptat sa renunt la sala de forta si sa ma transfer antrenamentelor de forta pe traseu.
     De asemenea, vreau sa invat odata mult promisul ,,trio-flip" ( ma refer la front, back si side flip ) si sa-mi inving barierele acestea mentale de frica, rusine si alte motive inexistente in realitate.
     
     A astepta sa se intample un lucru e cel mai zadarnic lucru. Nimic nu vine singur si pe cale diplomatica la noi - eventual belele. Eric Thomas spune un lucru legat de asta : ,,this is the part where life demands that you make a vow come hail or high water, that you’re willing to pay the price the full fare where you earn your spot with effort, with sweat, with blood, with tears. ". Eu asteptam motivatia si, ghici ce, nu venea nicidecum. Asteptarea era singura scuza plauzibila pe care o foloseam in permanenta. Ma ajuta deosebit de mult sa ma mint pe mine insumi si sa fiu mai slab. ,,Lasa pe maine.." - Suna cunoscut ?
     Ce ii face pe traceuri, sportivi si oameni in general sa fie incredibili in faptele lor ? Trecerea la actiune. Fie ca e zi sau noapte, soare sau ploaie, buna dispozitie sau proasta dispozitie, acesti oameni reusesc sa se adune si sa treaca la fapte. Am auzit de oamenii acestia care spun ca nu au timp de un anumit lucru, m-am numarat si eu printre ei, si stii ce ? Nu avem timp pentru ca nu vrem sa avem timp ( inainte sa alerg semimaratonul, ma trezeam iarna la 5 dimineata si ieseam la alergat prin oras pentru 1 ora jumate! Si tot aveam timp).
     E adevarat ca de multe ori motivatia vine dintr-un vis/ o dorinta puternica ce o purtam in inima. Insa cum vrem sa avem acea scanteie in ochi atunci cand asteptam ca ea sa apara. Ea nu o sa apara. In schimb, trecand la actiune si dezvoltandu-ne abilitatile in orice domeniu, ajungem sa vrem sa fim mai buni. Ajungem sa credem in ceea ce facem, sa credem in noi si sa gasim ,intr-un final, si un scop atribuit visului. Ei, uite de aici motivatie, din trecere la fapte.
     Si vor aparea o gramada MARE de obstacole in jurul nostru - obstacole care de multe ori le inventam chiar noi. Aceste obstacole ne vor reintoarce la starea de asteptare, la starea de indulgenta fata de noi insine. Sa infruntam aceste stari trecatoare pe orice camp de lupta : pe ploaie, pe plictiseala, pe nesiguranta, pe singuratate (...) iar rezultatele nu vor intarzia sa apara. Acesta este un principiu al razboinicilor. ,,A fi un razboinic nu inseamna sa fi invulnerabil, ci inseamna sa fi total vulnerabil si sa ai curajul sa iti infrunti inamicii"; in cazul nostru, pe noi insine.
     Iar o sursa buna de motivatie sunt citatele motivationale si oamenii care cred in noi  :smiley:. Desi chiar si pentru acestea trebuie trecut la fapte, nu ?  :wink:

 ,,Caci intr-un final nu muntele este cel pe care il cucerim, ci pe noi insine."
<a href="http://www.youtube.com/watch?v=FZk40J_drws" target="_blank">http://www.youtube.com/watch?v=FZk40J_drws</a>
« Last Edit: October 09, 2013, 11:28:12 PM by Chachiy »

Chachiy

  • Nou venit
  • *
  • Posts: 99
  • ,,De vor exista limite, noi ni le impunem singuri"
  • Locatia: Sf. Gheorghe - Covasna
  • Prenume: Mihai Ciprian
Re: Chachiy ( Ciachi ) - 18 ani - Sf.Gheorghe
« Reply #9 on: November 23, 2013, 10:29:54 PM »
     De cateva zile bune tot vreau sa postez articolul; l-am scris de 2 ori, insa simteam ca nu e scris din suflet. Acum simt ca pot sa scriu ceva util:

     Acum o luna de zile, in 14.10.2013, am fost provocat de Domn' Colonel sa particip la un cross de 5000m (5 km) in Brasov. Planul era sa participam impreuna : batrana si tanara generatie. Ba chiar mai mult, ne-am gandit sa facem un echipaj de oameni de diferite varste si sa atacam crosul la cat mai multe categorii posibile.
     Amandoi am cautat oameni doritori, printre care eu l-am gasit pe Huni.
     Este vorba de cel de al 3-lea baiat la podium de la semi-maraton ( eu iesise-mi pe 2 ). Huni si cu mine am mai facut 2-3 antrenamente imrpeuna, dar acum aveam de gand sa revolutionam antrenamentele.
     Cand vine vorba de alergat, eu subestimez pe toata lumea. Dar Huni e un baiat cu un an mai mic decat mine si totusi e mai bun decat mine. El e specializat in alergarile montane si pot spune ca de el ma tem putin la concursuri. Are acea flacara in ochi pe care nu am mai vazut-o decat la campioni. Se antrena ca si mine: pe orice vreme si la orice ora. Este dispus sa traga foarte tare de el pentru a obtine rezultate si este un foarte bun spriter la viteza.
     Aveam trei antrenamente : Prima zi faceam 2-3 alergari de 400m sprint, asta ne ajungea, caci la finalul fiecarei ture scoteam in medie 67 de secunde si ne simteam cu un picior in groapa de fiecare data.
      In a doua zi faceam o alergare de 10-14 km prin padure ( dealuri si vai.. si caini uneori). Pentru mine e ceva nou aceasta alergare in panta, frunze, obstacole ca bolovani si crengi, vale, caini.. insa pentru Huni, este ca ,,la el acasa". Huni zboara atat la vale, cat si la deal, iar eu ma tarai in patru labe atat la deal, cat si la vale   :grin:.
     In cea de a treia zi veneam ,,la mine acasa" - pe stadion. Lui Huni nu ii place sa se invarta in cerc ca un hamster, timp in care pe mine nu ma mai deranjeaza acest lucru ( dupa ce faci 500 ture, parca te impaci cu imaginea aceluiasi gard vazut mereu ). Acolo alergam 15 ture ( echivalent cu 6,75 km) si la final mereu trageam sprint. In mod normal am face 15 ture in 30 de minute la o viteza standard, insa noi am ajuns la performanta de 25'30". In alergat, e greu sa scoti si cu 30 de secunde mai repede un circuit, dar apoi minute..
     Urma o zi de pauza si apoi reluam circuitul de antrenamente, cautand sa scoatem un timp mai bun ca data trecuta.
     In tot acest timp am fost si la sala de fortza, iar de curand m-am lasat. In schimb mi-am transferat antrenamentele de fortza acasa, cu flacoane de 6L apa, si afara pe teren. Ba chiar o sa ma apuc de saptamana viitoare de inot.
     Si am luat vitamine in tot acest timp, altfel cred ca imi ceda inima de nenumarate ori. Ari am luat vitamine ca : Vitamina C, E, B-urile, Multi-Vitamine, Magneziu si Zinc. Uneori luam si Kreatina sau Izotonic ( mai ales cand era vorba de antrenament de frotza).

     16.11.2013 - Ziua concursului.
     Practic am avut doar o singura luna de antrenament, dar ne simteam prea pregatiti. La concurs au particiapt atat amatori, cat si cluburi de performanta. Aveam un adversar intr-unul din cluburi : Cernescu - un baiat de clasa 9-a foarte ambitios si campion la viteza, insa putin arogant in felul cum vorbea ca ne intrece la 5000m. Asta m-a ambitionat pe mine - sa-l las in urma.
     Domn' Colonel nu a mai putut veni din cauza sanatatii, asa ca am alergat alaturi de Huni cot la cot. Cand eu acceleram prea tare, el imi arata semne sa incetinesc si la fel faceam eu in cazul lui. Parca eram doi piloti la aceasi masina de curse.
     In timpul alergarii nu ne-a depasit nimeni si imi amintesc cu oarecare drag momentul cand am vazut ca ma apropiam de Cernescu. Imi venea sa trec ca vantul pe langa el, doar-doar sa-i arat cu cine a vrut sa se ia in coarne. Insa bietul de el nu era pregatit pentru toata cursa, ba chiar vomitase de cateva ori in timpul cursei. L-am vazut pe Huni ramanand la viteza lui cateva secunde, dar eu am luat-o mai departe spre marele premiu ! Vroiam sa ies printre primii 50.
     Imi pot aminti si acum momentul in care ma apropiam de linia de sosire si am inceput sa sprintez. Oamenii ma aplaudau si ma aclamau sa trag tare. Am intrecut 10 persoane in acea ultima suta de metri, dar ceea ce ma uimeste e faptul ca acei oponenti nici macar nu au incercat sa grabeasca pasul cand au vazut ca trec pe langa ei. Nici nu au incercat sa ma depaseaca..
     Oricum, la final aflu ca am iesit pe locul 55 din cca. 300 de barbati si am iesit pe locul 2 la categoria mea ( cu Huni in spatele meu la 2 pasi !! ). Am luat medalii, ba chiar primii nostri bani din alergat. Acum ne pregatim pentru un semi-maraton montan tot la Brasov. Aici are Huni avantaj  :smiley:.

     Vreau sa ma intorc la o idee : spuneam ca acei oameni pe care i-am intrecut nici nu si-au dat silinta sa tina pasul cu mine. Era ultima suta de metri, linia de sosire era in fata ochilor lor si nu au vrut sa faca nimic pentru a scoate un timp mai bun.
     Ati putea sa spune ca poate erau limitele lor, dar eu nu cred in asa ceva. Si eu eram foarte obosit in acel moment, insa gandindu-ma la toata suferinta ce am indurat-o pentru concurs, la toate orele de alergat si la posibilitatea de a intra printre primii 50, am accelerat ca un cal turbat in ciuda tuturor durerilor ce au inceput sa apara. Doar ca acestea au disparut in timpul alergarii la scurt timp. Eram atat de determinat sa castig, incat nu mai simteam nimic fizic. Parca zburam. Am resimtit durerea la final, cand ma opreise-mi.
     Asta inseamna sa-ti doresti ceva cu adevarat. Ma intreb cat de mult isi doreau acei oameni sa castige o medalie. Dar si mai important, Ce suntem dispusi sa pierdem ca sa castigam ?.
     Voream despre vointa, despre motivatie, dar e vorba si de sacrifciu. Prin ce se deosebesc campionii de amatori ? Prin atitudinea ce o iau, prin faptul ca nu se dau in laturi de la autorastignire. Curajul de a infrunta iadul, de a depasi limita de confort side a risca totul sunt cateva dintre cele mai importante calitati ale unui razboinic.
,,Fara sacrificiu nu exista progres.
 Cei ce infaptuiesc lucruri mici, trebuie sa sacrifice putin.
Cei ce infaptuiesc lucruri mari, trebuie sa sacrifice mai mult.
Cei ce vor sa ajunga in varf, trebuie sa faca sacrificii pe masura."

     Eu ma tem de intuneric. Cu 3 zile inainte de concurs, mi-a venit o emotie in inima si m-am hotarat sa alerg singur prin padure; sa fac traseul. M-am intalnit cu Domn' Colonel pe drum, a incercat sa ma opreasca, dar n-a izbutit. Ba chiar i-am promis ca ma intorc in 40 de minute.
     Din pacate lanterna era foarte descarcata in timpul alergarii, deci mai mult am alergat la lumina lunii, cand ii ajungeau razele pe pamant. Am avut de a face si cu cativa caini, astfel am observat ca pot alerga sprint chiar si intr-un deal pe care, in mod normal, l-as urca cu ajutorul tarnacoapelor  :cheesy:. M-au urmarit cativa caini, dar i-am lasat in urma. Domn' Colonel ma suna disperat si l-am prins din urma cand pleca de la stadion. ,,V-am spus ca ajung in 40 de minute, de ce m-ati sunat cu 3 minute mai repede ?" ,,Nu esti normal la cap, copile" mi-a spus  :embarrassed:.
     Pe intuneric trebuie sa ridici mult mai mult picioarele, sa ai o incredere deplina in fiecare pas pe care urmeaza sa il faci, sa nu te sperii de umbre sau de sunete si,chiar daca pericolul ia forme reale, trebuie sa-ti pastrezi sangele rece si sa tragi mai tare ca niciodata. A fost un test de incredere in propriile puteri. Puteam sa o incurc rau de tot, sa calc stramb sau sa fiu atacat de animale. Mi-am riscat viata, sanatatea, mi-am calcat confortul si temerile in picioare, iar rezultatul a fost inzecit. Rareori poate fi o alergare atat de educativa.
     De ce mie teama de Huni ? Nebunu face niste lucruri pe care doar la mine le-am pomenit si nu a spus niciodata ,,nu" niciuneia din ideile mele, oricat de deocheate ar fi fost. Le-am combatut si, daca avea timp si le considera utile, o faceam. Trecem prin aceleasi chinuri si le biruim impreuna. Il iubesc pe omul acesta, dar stiti cum se spune : ,,Fa-te tovaras cu dracu pana treci puntea !". In ultima suta de metri ne intrecem ca dusmanii de o viata  :cheesy:.
     Eric Thomas spune ,,No excuses when you feel pain, and trust me you will feel it !... You got to defeat disapoiment, anihilate weaknes and punish the competition !".
     Uite un om care a riscat totul, a dat gresi si totusi nu a pierdut nimic, ci a castigat inzecit : https://www.youtube.com/watch?v=kZlXWp6vFdE

            ,,Doar cei care au curajul sa piarda la scara mare pot reusi la scara mare."

Chachiy

  • Nou venit
  • *
  • Posts: 99
  • ,,De vor exista limite, noi ni le impunem singuri"
  • Locatia: Sf. Gheorghe - Covasna
  • Prenume: Mihai Ciprian
Re: Chachiy ( Ciachi ) - 18 ani - Sf.Gheorghe
« Reply #10 on: February 18, 2014, 10:17:00 PM »
     O prietena mi-a spus ca a gasit acest jurnal si, cu ocazia aceasta, l-am revizuit si eu. Amuzant cum s-au schimbat perceptiile mele de atunci ! Nu in totalitate, vreau sa spun ca o fuga de 2 ore fara oprire ( de 25 km ) odata la 2 zile nu mai reprezinta un cine stie ce eveniment. Am supus ,,bestia" la picioarele mele  :cheesy:. Alergari putine la stadion, mai multe pe plan inlinat si padure.
     Acum ne pregatim pentru un semi-maraton de la Brasov ( 21km ), un concurs foarte important care s-ar putea sa ne aduca niste sponsori si, dupa asta, urmeaza primul meu maraton ! Desigur, ca la amandoua trebuie sa luam podium ( ma refer la mine si la Huni, adversarul si fratele meu).
     Am fost avertizat de mai multe ori ca ceea ce fac s-ar putea sa nu fie prea constructiv pentru timpul acela numit batranete. Insa ma gandesc mult la ce regrete as avea daca nu as risca acum totul. ,,Doar cei care au curajul sa piarda la scara mare, pot reusi la scara mare".
     Drept sa va spun, nu imi place sa alerg. Cui i-ar place ? Gafai, obosesti, te dor picioarele, transpiri, incepi sa mirosi.. :grin:. Tinta mea este un Iron-man ( 3,7 km inot, urmat de 180km ciclism si urmat de 42,2 km alergare ). Desi nu ma fascineaza nici unul din probleme de la Iron-man ( la inot sunt asemenea stancilor de pe fundul oceanului si la cilcism ma doare curu dupa 50 km ) imi doresc sa il fac.

     Este vorba despre altceva. Este vorba despre depasirea limitelor, despre a fi mai bun decat eram in ziua de ieri. Am pierdut o multime de ani stand la jocurile de pe calculator si acum sunt uimit cand vad ca imediat ma numar printre cei mai buni din tara la categoria mea. Imi doresc podiumuri, dar nu pentru faima. Intr-un fel, faptul ca am iesit pe locul unu, sa zicem, nu inseamna ca i-am batut pe ceilalti. Pentru mine inseamna ca m-am pregatit mai bine.
     John are un pasaj scris in jurnalul lui care zice ,,Totul, TOTUL, pentru mine, se rezuma la un singur lucru : a fi pregatit". Urmeaza un alt pasaj favorit de mine tot din scrierile lui ,,De atunci unul dintre principiile mele de antrenament este sa ma situez cat mai des posibil in acea zona de disconfort, sa jonglez cu durerea, sa nu mai las corpul sa se obisnuiasca cu acea senzatie de lene si ,, lasa-ma frate ca nu mai pot"."
     Sunt fascinat de marii lupatori ai lumii : de samurai, de gladiatori, de ninja si , mai ales, de spartani. Felul lor saracacios, din punct de vedere material, dar cu antrenamente mai dure si mai puternice decat in conditiile altor luptatori.. era scena aceea, din film, cand Leonidas ii intreaba pe spartani care este meseria lor si ei raspund cu ,,Hauw, hauw, hauw" m-a incantat in asa fel incat cand ma mai intalnesc cu alergatori in timpul antrenamentului, ii salut dupa acest model  :cheesy:.
     Pentru cei care sunteti acolo, ma intelegeti si va antrenati din greu, va dedic o vorba : ,,Meritele apartin, de fapt, celui care se afla in arena, care e murdar de praf, de sudoare si de sange, care se straduieste vitejeste, care greseste si da de necaz iarasi si iarasi, care este foarte entuziasmat, foarte devotat si care face un efort pentru o cauza nobila; care cunoaste triumful unei mari realizari sau care, daca da gres, cel putin cade in timp ce a avut un curaj extraordinat" - Theodore Roosevelt.
     Cu totii avem potential, dar de ce il folosim atat de putin ? Adevarul e ca putem face lucruri foarte marete, atat pentru noi, cat si pentru ceilalti; chiar si prin antrenamentele noastre. Cred in faptul ca daca unul dintre noi se antreneaza eficient, da dovada de dezvoltare spirituala, entuziasm, devotament, curaj (etc.) este foarte posibil ca unii oameni sa fie fascinati de aceste calitati si sa doreasca si ei sa devina mai buni - in domenile lor ( fie aptitudini fizice, fie in alte domenii).
     De ce ne antrenam ? Doar pentru noi ? Stiti cum putem fi utili altora, in mod indirect, din antrenamentele noastre ? Dand dovada de maturitate ( nu ingamfare ). Acele calitati umane care sunt greu de intretinut, printre care harnicia, optimismul, ambitia, cinstea, disciplina, calmul, rabdarea, curajul, responsabilitatea, taria ( prin a nu ne mai plage atata de mila), perseverenta, capacitatea de a asculta ( nu doar de a trancani ), integritatea, discernamantul si pasiunea. Lista e enorma, dar m-am rezumat la acestea. Aceste calitati ni le dezvoltam datorita antrenamentelor noastre. Prin asta, dupa convingerea mea, putem afirma ca ,,Da, yo, ma men, parkurul este stilul meu de viata4life".
     
     Este cel mai la indemana mod prin care putem fi utili celor din jurul nostru prin parkour - prin schimbarea atitudinii. Ma refer la a fi utili prin filozofia parkourului, lucru nu prea practicat in prezent, din cate am observat. Nu spun ca toti sa imi urmeze calea in a se face calugari shaolini  :smiley:, dar cred ca in fiecare zi putem fi mai buni intr-o anumita privinta.. totul pornind de la atitudine.

     ,,Want to know your past?  Look into your present conditions.  Want to know your future?  Look into your present actions."

Chachiy

  • Nou venit
  • *
  • Posts: 99
  • ,,De vor exista limite, noi ni le impunem singuri"
  • Locatia: Sf. Gheorghe - Covasna
  • Prenume: Mihai Ciprian
Re: Chachiy ( Ciachi ) - 18 ani - Sf.Gheorghe
« Reply #11 on: March 24, 2014, 12:03:11 AM »
    ,,Oamenii nu atrag ceea ce vor, ci ceea ce sunt".


     Incheiase-mi cu atitudinea in ultima postare. Ei bine, mai sunt 13 zile pana la concurs si eram praf la antrenamente pana astazi. Ieseam des la antrenamente, de 3-4 ori pe saptamana, alergam intre 21 si 25 de km de fiecare data si nu aveam nici un progres; ba chiar decadeam. ,,Buun, hai sa iau o pauza" mi-am spus si doua zile mai tarziu eram intr-o stare si mai jalnica. Ce se intrampla cu mine ?!?
     Sunt sigur ca de multe ori avem acea senzatie de oboseala in timpul antrenamentelor, cand pur si simplu suntem varza si vrem sa ne comportam ca atare..  :cheesy: De obicei este o perioada care se extinde de la cateva zile, pana la saptamani, luni, ani, vieti intregi. Partea cea mai distractiva e ca NOI SINGURI suntem responsabili de starea noastra de spirit. Poate nu putem controla momentele in care cadem, dar putem alege oricand sa ne ridicam de jos. Totul depinde de noi.
     Am incercat sa muncesc la fel de mult, dar nu aveam rezultate. Eram secat de vlaga si ma miscam ca in Matrix. Asta inseamna risipa. E cel mai bun mod de a te consuma degeaba. Adevarul e ca daca simti ca ceva nu e in regula cu tine, ar trebui sa te opresti. Practic trebuie sa crezi cu tarie in fortele prorii inainte sa incepi. Altfel, corpul e la fel de bolnav ca si gandirea. Si ,,oamenii nu primesc ceea ce vor, ci ceea ce sunt".
     
     Vreau sa expun doua idei forte si calauzitoare pe campul de lupta al vietii : ,,Atragi ceea ce exista deja in tine" si ,,Vei deveni ceea ce gandesti cel mai des". Daca ai ganduri indelungate de lene, oboseala si ,,lasa-ma frate ca nu mai pot", vei deveni in consecinta asta si, prin urmare, ghici ce o sa atragi : teama, nesiguranta, mai multa oboseala, esec. Daca in mintea ta predomina ganduri de curaj, independenta, energie, vointa, vei avea rezultate satisfacatoare, bucurie, o stapanire de sine si un respect de sine mai mare.
     O alta vorba sustine ca lumea exterioara se modeleaza dupa gandirea noastra - lumea interioara. In parkour avem de multe ori temeri in a depasi obstacole, iar ele vor fi depasite doar in momentul in care simtim in interiorul nostru puterea. Asta vine din experienta, practica si incredere in sine. Buddha spunea  “Peace comes from within. Do not seek it without.” Altul spune ,,Succesul incepe mai intai in mintea noastra". Caci pana la urma nu medalia este cea care ne face campioni, ci atitutinea pe care am adoptat-o pentru a castiga acea medalie.
     Si cand spune ca ,,vei deveni ceea ce gandesti cel mai des", se refera la subconstient. E taramul pe care nu putem sa-l controlam asa usor. Nu putem sa ne alegem in mod direct circumstantele si situatiile vietii, dar putem alege de pe acum gandurile asupta carora ne vom concentra. Va fi oboseala sau energia ?
     Poate ai uitat scopul pentru care te antrenezi. Poate nu-ti mai pasa de oamenii pe care ii poti ajuta si abilitatile fantastice pe care le-ai avea. Pai cum, sa mai faca si ceilalti un efort, noi am facut destul. Vrem o pauza si un butoi cu bere. Poate te gandesti ca nu o sa mai vina niciodata momentul sa salvezi pe cineva - dar asta e ca la testele scolare : te asculta tocmai cand nu te-ai pregatit. Inca ceva : ,,Losers quit when they're tierd. Winners quit when they've won" si ,,Cei care abandoneaza ,nu inving niciodata. Cei care inving ,nu abandoneaza niciodata".
     
      Adevarul e ca daca faci ceea ce-ti place, accepti provcarea si esti hotarat sa o duci pana la capat, nu exista lene. Ai putea sa stai treaz si nopti la rand muncind la ceea ce te pasioneaza. Ca o pasiune, un scop sa fie arzator, nu o concentra spre tine. Concentreaz-o spre alti oameni ( ,,Vei obtine ceea ce iti doresti de la viata daca ajuti destui oameni sa obtina ceea ce-si doresc de la viata" ). Am devenit cel mai bun la matematica din clasa nu pentru ca asa am vrut, ci din gelozie !  :grin: Ieri s-au implinit 30 de zile de dusuri reci de 5 minute facute zilnic, pornind de la ideea de calire, dar m-au ambitionat oamenii care nu credeau in mine. Am iesit pe locul 2 la concursul de anul trecut de 5000m din ambitie sa fiu un exemplu pentru prieteni si sa-mi intrec un rival. Daca era sa le fac pe toate astea pentru mine, ma lasam de mult de treaba. Deci cum am mai spus : daca nu te entuziasmeaza antrenamentul pentru tine, ca sa fii sanatos si abil, fa-o pentru cei ce ar putea avea nevoie de ajutorul tau.


     Conform unui studiu, exista 3 zole in viata unui om. Zona de confort, zona de invatat si zona magica. Zona de confort se refera la activitatile noastre obisnuite ritualurile de dimineata, rutinele, ba chiar aceleasi trasee de antrenament sau tehnici de deplasare; practic zona noastra de siguranta. Zona de invatare se refera la experimentare, la a incerca ceva nou, difeirt, alte trasee, tehnici noi, facute altfel, la a face lucruri din afara ariei noastre de confort; din afara sigurantei. Despre zona magica am inteles doar ca este in afara zonei de invatat si , personal, habar nu am ce se poate afla acolo, dar sunt fooarte curios sa vad, pe pielea mea, cum e lumea acolo. De asemenea, cu cat stam mai mult in zona de invatat, cu atat zona de confort se largeste, devenim stapani pe un teren mai mare.
     Ce vreau sa spun cu asta ? ,,Life begins at the end of your confort zone" , adica daca vrem evolutie rapida, experiente unice, varietate de activitati si performanta, stai cat mai departe de ,,acasa", exploreaza teritorii/domenii necunoscute, poate si infricosatoare, si asa vei deveni mai bun ( si mai util ).  :smiley:


     Gasise-mi o melodie care ilustreaza foarte mult trairile mele din prezent. E vorba de doi copii, doi prieteni, pusi sa se lupte un cusca pentru interesele si amuzamentul altora. Cei doi copii se jucau impreuna, se antrenau impreuna, dar au ajuns sa se si lupte unul cu altul, iar multimii pur si simplu nu ii pasa de acest lucru. Ma gandesc la Huni si cu mine si la antrenamentele noastre; nu mai spun de ultimii 200m dintr-un concurs - cei mai dificili, dupa parerea mea. Cel mai bun tovaras al meu de antrenamente, cel mai de temut adversar pe care il am.
     Insa mai mult m-au impresionat versurile piesei, versuri in care m-am regasit si mi-am gasit forta launtrica sa ma antrenez puternic in ultimele zile care mi-au mai ramas. Muzica ajuta la regasirea pacii interioare  :wink:
                                             <a href="http://www.youtube.com/watch?v=mvqtWjN7lOI" target="_blank">http://www.youtube.com/watch?v=mvqtWjN7lOI</a>

               ,,Omul nu primeste ceea ce isi doreste si lucrurile pentru care plateste, ci primeste ceea ce merita"

Chachiy

  • Nou venit
  • *
  • Posts: 99
  • ,,De vor exista limite, noi ni le impunem singuri"
  • Locatia: Sf. Gheorghe - Covasna
  • Prenume: Mihai Ciprian
Re: Chachiy ( Ciachi ) - 18 ani - Sf.Gheorghe
« Reply #12 on: April 14, 2014, 12:15:03 AM »
     A trecut o saptamana de la marele concurs de pe Tampa. ,,Semi-spartacus" ii spun eu.
     Imi aduc aminte ca inainte cu o zi de concurs, Huni era dezamagit de mine, deoarece nu coboram animalic precum el la vale. El a sperat ca 6 luni de zile vor fi destule, dar se pare ca n-a fost asa. Ce e drept, cand am fost un gagautza, la 3-4 ani, am alergat in viteza pe o vale si m-am dus de-a dara rau de tot. De atunci aveam o fobie in situatia asta : sa sprintez la vale.
     In ziua concursului, ne-am infatisat destul de obositi - eu cel putin simteam ca produc cutremure la fiecare pas pus pe sol.
     Ca lucrurile sa fie si mai fantastice, cu 15 minute inainte de cursa, a dat o ploaie ( asa, sa curetze potecile noroioase de praf.. ).
     Multimea s-a imbracat cu pelerina. Noi am ramas in costumatie de vreme uscata; si, pe deasupra, rucsacii cu haine erau la 2 km distanta de noi.
     Prima parte a cursei a fost puternica, eram in top 30 din 700 de participanti si inca aveam putere sa zambim. Apoi au venit serpentinele in urcare si treaba a luat o intorsatura urata pentru mine. La inceput gafaiam, apoi ma dureau picioarele si urcarea pur si simplu nu se mai termina ! In realitate, chiar nu se mai termina  :cheesy: . Asa ca i-am facut semn lui Huni sa plece inainte si sa castige locul 1, iar el mi-a reamintit ca eu trebuie sa ies pe locul 2 ( e vorba de categorie ).
     Si atunci am simtit primul meu zid din toiul cursei, abia la kilometrul 5. Si cum fiecare lucru incepe cu un pas, am avut in vreo 6 ziduri de daramat cu capul ! In viata mea nu am simtit atat de des greutatea zidului asupra cefei mele.
     Dar ce este un zid ? Este un fenomen utilitaz de alergatori in care simti ca te sufoci, ca picioarele te dor la fiecare pas, simti stomacul cum vrea sa paraseasca gazda de tine, esti total dezorientat si parca ai auzi mii de voci care iti spun cat de slab esti, in ce dureri te afli si toate te indeamna sa o iei la pas si sa mori  :rolleyes: . Cu alte cuvinte, un zid reprezinta limita unui alergator.
     Am combinat mersul cu alergatul si, cu chiu cu vai, am ajuns in varf. De acolo urma coborarea, teama mea. Fiind si obosit, am calcat de doua ori stramb, dar nu imi luxase-mi glezna : nu am avut luxul acesta  :grin: . De asemenea, picioarele mi se impiedicau adesea intre ele sau se agatzau de radacinile copacilor.
     Imi amintesc de un moment cand, fiind in spatele a 3 tipi, eram pe o vale plina cu frunze si noroi, si mi-am adus aminte de spusele lui Huni ,,da-ti drumul, ai mai multe sanse sa ajungi cu bine la capat decat daca pui frane la tot pasul, iti consumi energie si produci mai multa alunecare". M-am gandit la asta, m-am gandit ( exagerat ) ca daca e sa mor, macar o sa mor cu un nume si versul ,,I ain't dead yet".
     Atunci mi-am intins bratele in lateral ca un avion, am abandonat ideea de a fi excesiv de prudent si mi-am dat drumul la vale. Am zburat prin noroi pe langa toti cei 3 tipi si nu m-am oprit decat la urcari ( cand iar imi venea sa vomit din cauza stomacului ). Dar au mai fost vai si ii intreceam pe toti : adulti, tineri, nimeni nu cobora la fel de salbatic. Ce e drept, eram atat de extenuat psihic incat nu constientizam riscul la care ma expuneam. Mai alunecam, cat pe aci sa pic in gol, cat pe aci sa cad pe jos, dar nu opream pentru nimic in lume cand venea vorba de vale.
     Imi mai aduc aminte cand am vazut foaia cu kilometrul 11. Eram uscat de puteri. Pentru prima oara am simtit ca am dat de dracu. Am alergat sparta-style pana la km 19, unde eram mai mult mort decat viu si urma o urcare... mare de tot. Am urcat cu ultimele puteri pe ea, stiind ca urmeaza o coborare, insa sulpriza ! urma o urcare mai abrupta si la fel de lunga. ,,Satana insusi" l-am numit. Nici in 4 labe nu-mi parea realizabila urcarea ! :cheesy: Acolo am pierdut vreo 7-8 minute pentru o amarata de urcare de 600m probabil.
     Dupa asta, nici pe drept nu mai puteam alerga cum trebuie, nici la coborare, ba chiar am cazut si o data la pamant. Asa bine era.. Totusi am izbutit sa ma ridic si sa continui pana la capat. Chiar daca mai aveam 1 km de alergat, eram gata sa renunt la tot. Era cel de al 6-lea zid. In timpul antrenamentelor am avut cel mult 2 ziduri de doborat. Numarul 6 era cu mult peste posibilitatile mele.
     Mai erau 500 m de alergat, eram pe asfalt, cand un vant a batut si a scuturat un copac plin de flori de primavara si trebuie sa va spun ca acolo am simtit adevarata victorie : cand am intins bratele si parca ma simteam iubit de natura ca am trecut peste iadul de mai devreme  :embarrassed: .
     
     (mi-am facut facebook pentru a prezenta pozele de la concursuri. Am doua galerii expuse http://semimaraton2014.sitedity.me/index/5146591b/00039-andreisoimu-246.html?runner=246 ).
     
     Am iesit pe locul 48 din 700 si pe locul 7 din 17 ( la categorie ). Nu eram pregatit pentru mai mult, dar am avut doar de castigat. Daramarea zidurilor si , cel mai important, daramarea fricii din copilarie. Acum fac o pregatire mai intensa ca oricand pentru Eco-marathon : 42km ( asta e ,,Spartacus" ) si o sa mai am tot anul acesta TransMarathonul - 62km ( ,,Ultra-Spartacus" ).
     Inca mai experimentez metode pana dau de cea care iti asigura castigul. In orice caz, cea pe care o caut necesita foarte multa munca, de asta sunt sigur.



     Am auzit vorbindu-se despre cantitatea si calitatea antrenamentelor. Personal, cum cred ca sunteti multi de acord, sunt de parere ca mai mult conteaza calitatea. Si atunci de ce am spus ca o sa am foarte mult de munca ? ( cantitate ).
     La inceputul timpurilor, din mosi-stramosi, am pus accent pe cantitate. Alearga, alearga, baga mare fara oprire. Si ghiciti ce, am avut rezultate chiar satisfacatoare. Dupaia m-am bagat pe calitatea antrenamentelor, deci alergam mai rar, foloseam mai des pauzele si trageam pana la extenuare de mine.
     Din amandoua am observat ceva, daca e sa faci exces din ele :
     - Din punct de vedere cantitativ: la inceput castigi mult, te menti in forma si mereu activ. Dar intervine monotonia, scad performantele si motivatia. Abia astepti sa faci altceva si la un asa antrenament nu ne consumam intreaga energie ( barem sa ne mentinem in forma pentru urmatoarea zi ).
     - Din punct de vedere calitativ : provocari, energie maxima in antrenamente, simti ca evoluezi foarte rapid. Totusi entuziasmul dureaza cel mult 3 zile, dupaia iti trebuie perseverenta ca sa continui. Si nu intodeauna avem zile bune. Mai exista si acele zile cand esti la pamant cu totul si stii ca urmeaza un antrenament care iti va tabaci curul. Obosesti, nu mai dai randament, scade motivatia..
     - Concluzie : Maximul de randament se obtine din ,,not just doing more, not just being better, but finding your best" ( nu doar sa faci mai mult, nu doar sa fii mai bine, ci sa-ti gasesti perfectul ). Deci avem nevoie de contopirea celor doua antrenamente de tip calitativ si cantitativ pentru a fi productivi. Cantitatea ne mentine in forma, calitatea ne mentine motivati. Regula de aur. Si daca privim modul de antrenament al altora, ne putem face o idee despre antrenamentul lor, insa toti suntem persoane diferite si avem alte standarde cand vine vorba de cantitate si calitate. La fiecare antrenament trebuie sa venim cu ceva nou, ceva care sa ne stimuleze sa fim mai buni, ceva care depaseste antrenamentul de data trecuta. Si o zic ca pe o provocare oricui doreste sa evoulueze rapid intr-un domeniu, sa-si caute balanta dintre cantitate-calitate-pauza. Mare atentie la pauza, mai ales, deoarece corpul este lenes si va cauta intodeauna sa lungeasca mai mult decat trebuie perioada de revenire.
     De asemenea, un alt subiect pe care imi place sa ma cert, este riscul. Acum mi s-a clarificat si ideea aceasta e putin in contradictoriu cu ceea ce promoveaza forumul.
     Timp de 6 luni de zile am exersat coborarile la vale in viteza si am avut rezultate bunicele ( pentru mine). Huni era de alta parere si el mi-a aratat o cale periculoasa, dar mai eficienta pentru mine. Nu zic ca e bine sa ne punem capul la joc in orice moment; spun ca asumarea riscurilor e de multe ori o cale de evolutie incredibil de rapida. Am citat ca ,,Viata incepe acolo unde confortul se termina". Confortul il regasesc in siguranta. A fi razboinic, nu inseamnas a fi invulnerabil, ci sa fii total vulnerabil la pericol si totusi sa ai curajul de a-l infrunta.

     Eu aleg aceasta cale. Da, este cea mai dureroasa dintre toate, insa este cea care ne face invincibili in fatza ostilitatilor, curajosi in fatza temerilor si victoriosi in fatza imposibilului.


                                                                        <a href="http://www.youtube.com/watch?v=lIr8u0j08gU" target="_blank">http://www.youtube.com/watch?v=lIr8u0j08gU</a>
« Last Edit: May 24, 2014, 08:19:19 AM by Chachiy »

Chachiy

  • Nou venit
  • *
  • Posts: 99
  • ,,De vor exista limite, noi ni le impunem singuri"
  • Locatia: Sf. Gheorghe - Covasna
  • Prenume: Mihai Ciprian
Re: Chachiy ( Ciachi ) - 18 ani - Sf.Gheorghe
« Reply #13 on: May 24, 2014, 02:24:15 AM »
     Simt ca a venit momentul sa scriu ceea ce am tot amanat. Va fi un topic lung, insa doar noaptea ma apuca inspiratia. Totusi voi incerca sa concentrez informatia.
     Voi imparti articolul in 3 parti : I Ecomarathonul; II Alta perspectiva; III Planul de bataie

                                                                    I - Ecomarathonul

     Sau cum i-am spus ,,Spartacus". Concursul s-a desfasurat pe 10 mai, printre timp alergam mai mult singur prin padurile noastre. Atunci cand ma antrenez singur, incep prin a ma scuza ca ,,o sa trag incet, pentru mine" si mereu sfarsesc tragand ca un taur la camionul cu beton... Sau asa am eu impresia, imi creste moralul si mereu sunt multumit de mine atunci cand nu il am pe Huni in fatza mea la finalul antrenamentului. Si, pe drept, rezultatele n-au intarziat sa apara in mod spectaculos !
     Concursurile astea au venit tare aiurea, a plouat o saptamana, am tot amanat antrenamentele si , desigur, nu eram pregatit nici aici pentru lupta. Se punea mai mult problema supravietuirii, nu neaparat a podiumului.
     Cu o seara inainte de ziua plecarii spre concurs, am facut o alergare lunguiata prin oras. La un moment dat ma luase o mica durere la genunchiu stang ( daca imi amintesc bine.. ), insa fantastica mea incapatanare de capricorn m-a determinat sa continui sa alerg - sa duc la capat ceea ce am inceput ( si ma luase dupa 50 de minute, la jumatatea traseului ! ). Am tzopait intr-un picior aproape tot restul traseului, pana ce am simtit ca pot pune ferm piciorul jos. Victory !! Dar s-a resimtit a doua zi...
     In zilele dinaintea concursului, Huni ma enerva la culme facand pe arogantul si pe atot superiorul galaxiei.. bine ca ne-am intalnit cu o fata acolo, Mihaela. In felul acesta amandoi am fost procupati de ea si nu ne-am mai ciondanit la fel de tare intre noi ( sau l-am tolerat eu prea mult ?! ).
     Inaintea oricarui concurs, sau eveniment important, devin putin izolat; ingandurat. Nu cred prea mult in mituri, dar imi placea sa-mi imaginez ca va fi o lupta mare la Ecomarathon si ca ploile dinaintea concursului au avut o semnificatie. Zis si facut, in noaptea de dinaintea cocnursului, a inceput sa toarne afara in ultimul hal. Va imaginati ? Noroi, vant, frig, 42 de km, yeeee....  :grin:
     Nu mai spun de picior. Imi faceam griji ca nu voi putea termina cursa schiopatand. Astfel, in jignirile continue ale mezinului, mi-am bandajat genunchiul si m-am rugat sa tzina.
     Spiritual eram pregatit pentru actiune. Era vorba de 3 bucle de urcari, toate alcatuind traseul de 42 km. Dar eram oare in stare sa il fac in jur de 4 ore, cand maximul meu de alergat era de 3 ore pe o distanta mult mai mica ?


     Trei, doi, unu.. start ! Imi amintesc cum canta piesa ,,Eyes of a tiger" la inceput. Imi amintise-mi de vorba aceea ,,Vrei o medalie ? Alearga 5 km. Vrei o experienta de viata ? Alearga un marathon". Ce putea sa insemne asta ?


     Prima bucla a fost distractiva. Am alergat in grupulete de oameni, fiecare tinandu-se destul de tare de grup ca sa inainteze cat mai mult. Si, cu toate astea, in varful buclei, simteam ca picioarele nu mai au acelasi entuziasm in a ma tot propulsa in sus. Folosise-mi un gel energizant ( unul din doua ). Coborarea a fost putin mai dragalasa, deoarece era abrupta, alunecoasa si stancoasa. Dar cei curajosi alergau precum caprele de munte la vale. M-am uitat la ceas, am vazut ca aveam o ora jumate de cand alerg si mi-am spus ,,ha, la timpul acesta fac de obicei un semi-maraton", ca la scurt timp sa vad un afis pe care scria ,,kilometrul 14,2". In ce ma bagase-mi ??


     Urma bucla a doua. Urcarea se facea pe un drum strict noroi, nu aveai cum sa-l ocolesti. Nu mai aveam energie. Urcam la pasi, mergand, aveam fruntea incruntata, ochii mici si ma tot amageam cu gandul ,,supravietuirii". A inceput sa bata vantul. Se facea din ce in ce mai frig. La un moment dat, cand eram aproape de primul varf al buclei, am inceput sa alerg doar-doar m-as incalzi putin si mi-ar trece usoara stare de hipotermie. Cu toate ca eram obosit, la vale alunecam precum o sanie pe langa toti. Deja se marea distanta dintre alergatori. A urmat o urcare mare, la pas, pe teren abrupt, unde am castigat foarte mult ( fiind capricorn -> capra, intelegeti voi... ). Cu muschii pocnindu-mi in picioare, am ajuns in varf, si, spre deosebire de restul concurentilor, mi-a venit sa alerg cu tot cu durere imediat ce am terminat urcarea. Atunci au aparut primele incurajari si aplauze din partea organizatorilor. Pe drum, trebuia sa ma opresc de multe ori, deoarece nu stiam sigur incotro trebuia sa o iau; nu vedeam marcajele. La un moment dat alergam de unul singur pritr-o padure intunecata, cu ochii cat cepele sa vad semnele. Nu era nimeni in fatza mea si nici un urma mea. Ploaia incepuse sa cada si moralul tuturor era si mai slabit. Atunci, in toiul ploii si a noroiului, am simtit furia intens. Mi-am spus ,,gata cu joaca!" si am inceput sa alerg dandu-mi plamanii afara. Nimeni nu ma intrecea. Ramaneau in urma.
     Am facut  o mare greseala. La sfarsitul buclei a doua, credeam ca voi termina in 4 ore marathonul si am sprintat. La linia de sosire eram glorios, cu mainile pe sus, cand niste baieti mi-au spus ,,Hai, continua sa alergi !". Nu i-am inteles, sau n-am vrut sa-i inteleg. Mai aveam inca o bulca ?!


     Cea din urma a fost ca naiba. Nu mai aveam energie. Nu mai aveam echilibru. Dealul devenea din ce in ce mai mare si fara final. Alergatorii alunecau din cauza inclinatiei. Am alunecat si eu, dar am sters pamantul cu doua degete si mi-am tras doua dungi sub ochiul stang ( ca la Rambo, pei da ..  :cheesy: ). Noroiul mi-a intrat in gura, frigul in oase, m-am tarait pana in varful acestei prime urcari. Acolo n-am mancat niciodata cu atata lacomie cuburi de zahar ! Eram precum un animal carnivor flamand de o saptamana. Si, desigur, a mai urmat o urcare prea mare.. atat de mare, incat era ceata pe unde urcam ( la 1344 m ). Voiam sa abandonez, ma gandeam la asta in timp ce priveam pierdut in pamant. Coborarea trebuia sa fie o binecuvantare, dar a inceput sa ma doara piciorul, tocmai acum. Piciorul, spatele, plamanii, mintea... de multe ori imi pierdeam nadejdea si imi venea sa plang in timp ce alergam. Nu se mai termina. Crengi de brad se izbeau de capul meu, poteca voia sa ma arunce in prapastie, apa se terminase. Imi tot repetam ceea ce mi-a spus fata pe care o iubeam ,,Nu uita, sambata cand vei simti ca nu mai poti, Laura a spus ca ,,Tu esti cel mai bun"". Era singurul lucru care ma consola. Deznadejde, dragoste, oboseala, confuzie... Incepuse-mi sa ma gandesc la cat de bun va fi sandwish-ul ce l-am adus cu mine de acasa :smiley: .


     Intr-un final am scos 4 ore, 59 de minute si 17 secunde, plasandu-ma al 76-lea din aproximativ 900 si al 7-lea din 14 la categorie. Huni a scos 4 ore si 22 de minute, plasandu-se al 25-lea din 900 si 3 din 14. Odata ce mi-am pus medalia de fier greu la gat, simteam ca am inceput ceva nou acolo, o viata mai buna. Simteam bucuria ca am supravietuit. Primul meu marathon.. unul din cele mai grele din Romania ! Tot ce mai conta la final era zambetul meu bucuros ce radia si ceaiul cald ce alina orice durere.


     Mai multe detalii pe site-ul oficial http://www.ecomarathon.ro/
     Sau albumul meu de pe facebook https://www.facebook.com/profile.php?id=100008186283252&sk=photos&collection_token=100008186283252%3A2305272732%3A69&set=a.1407770946172435.1073741832.100008186283252&type=3


                                                 II - Alta perspectiva

     Voiam sa-mi refac viata asa cum mi-o imaginam : prietenii apropiate, distractii, note bune, un viitor gandit si bine pus la punct. Raiul pe pamant.
     Dar intodeauna m-am simtit dat la o parte de propria clasa. Are legatura cu trecutul meu si, dupa ce am esuat de nenumarate ori sa-l schimb in bine cu colegii, din lipsa lor de interes, m-am lasat pagubas. Nu mai aveam nici o dorinta sa fiu cu ei. Pe langa asta, ma chinuiau gandurile conflictului cu Rusia si, ca sa puna capac la toate, ma framanta ideea ca as putea avea o boala letala. Am eu problemele mele ascunse ce ma framanta...
     Totusi, intr-o zi, o buna prietena imi face cadou un pandantiv special                                                (https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1408156162800580&set=a.1387241391558724.1073741829.100008186283252&type=1&theater ). M-am bucurat tare mult de acest dar si abia asteptam sa-l port. Ceilalti nu sunt de acord, dar mie tare imi seamana cu o frunza cu 3 laturi. Ma trimite cu gandul la natura si consider ca nu il merit. Daca il port, simt ca e un simplu obiect. Prietena mea a considerat ca il merit, dar pentru mine e de o semnificatie mult mai mare.
     A urmat o excursie, un pelerinaj, mai exact, de 2 zile prin tara. Atat de mult ma obseda ideea pandantivului, incat m-am cam izolat de oameni gandindu-ma ,,de ce simt ca nu il merit?" si ,,Ce pot face ca sa il port ?". Urmarea a fost evidenta, lumea deja isi facuse o parere despre mine si nu nici nu prea aveam dorinta de a sta la taclale cu oamenii. Oricum, m-am simtit singur cu mine insumi si, poate pentru prima oara, simteam ca nu ma intereseaza parerea celorlalti, ci parerea mea despre mine insumi.


     Intr-o postare anterioara am vorbit despre depasirea temerilor; cum am depasit teama de a cobori in viteza la vale. Ei bine, in acel moment de izolare, parca eram eu si un alt *eu* care imi reprezenta constinta ( stati linistiti, nu o sa bat mult timp campii  :cheesy: ). Nu merit pandantivul pentru ca inca nu infrunt viata ca un adevarat warrior. Am cautat echilibrul, dar aveam parte de comoditati si cautam mereu aprecierea din exterior, nu din interior.
     Drept urmare mi-am propus 3 mari provocari cu referire la natura ( pandantivul avand 3 parti principale ) :
     - O alergare de 3 ture prin padure la miezul noptii fara lumina la mine ( totalul e de 50 km ).
     - Trei zile si trei nopti de stat in padure cu un minim de echipament.
     - Urcarea celor 3 varfuri : Moldoveanu, Negoiu si Omu.
     Toate astea trebuie facute intr-un timp limitat, altfel o sa dau pandantivul oricarei alte persoane care consider ca il merita. Care este scopul provocarilor ? Imi este foarte teama de intuneric, pericolele padurii, singuratatea si inaltimea. Ce inseamna sa fii un razboinic ? Inseamna sa fii total vulnerabuil in fatza pericolelor, dar sa le infrunti cu fruntea sus. Pana la urma, la una din manastiri, parintele de acolo a spus un lucru drept ,,Intr-un final cu totii murim. Poate vom trai cu 10, 20, 30 de ani mai mult de cat altii, dar intr-un final cu totii vom pleca de pe lume. Cu ce rost sa traiesti mai multi ani, daca nu te apropii cu nimic de Dumnezeu ? Caci ce va da omul in schimb pentru sufletul sau ?". Din asta am inteles ca poti sa traiesti 100 de ani ca un sclav prins in propriile lanturi ale slabiciunii, sau, in cel mai rau caz, o sa traiesti indeajuns de mult timp incat sa smulgi aceste lanturi de pe tine si sa devii stapanul propriei tale vieti. Inseamna depasirea acelor limite care, la inceput, ne dau impresia ca acolo este capatul lumii. Teama ca vom cadea in nestire si ca vom muri ( offtopic : mai ales cand trebuie sa invitam o fata in oras  :cheesy: ).


     Dar timpul acesta nu e batut in cuie. Ne raportam la timpul nostru ca si cand am avea inca o vesnicie de ani de trait pe lumea aceasta.
     Si daca ati mai avea un singur an de trait... ce ati face diferit acum ? Ce ati face in acest moment ca sa va infruntati temerile si sa va apropiati de ceea ce doriti cel mai mult ( inafara de somnicul de noapte ). Ce ar fi diferit ? Si.... mai ales... ne-ar ajunge timpul ?


                                              III - Planul de bataie  


     Suntem predispusi la comoditate ! Amanarea actiunilor noastre este semn clar ca exista o comoditate peste masura. Mi-am dat seama ca din cauza comoditatii am dat-o in bara in fiecare aspect al vietii ! Cand simteam ca lucrurile mergeau bine, o lasam mai moale, si progresul se spulbera.
     Partea buna e ca pe fundul marii este cel mai bun loc in care putem aseza fundatia. Este locul ideal de scriere a planurilor de atac.
     Mai am putin si o sa realizez cele 6 antrenamente in fiecare saptamana. Luni, miercuri si vineri am programat flotarile, ridicarile de bidoane ( ingeniozitate economica ) pentru umeri, chest expander-ul si parkourul. Marti, joi si sambata am abdomene, tractiuni, alergare, bicilceta/inot, lupte. Singura dificultate este in a continua atunci cand incep sa vad rezultate si sa simt oboseala. De la Ecomarathon m-am convins ca oboseala tzine mai mult de starea mintii noastre. In rest e vorba de aportul cantitate/calitate, hrana si somn.
     Voi incepe mai intai cu cele 3 alergari pe intuneric. Sunt stane in apropierea padurii si nu stiu daca acei caini vor fi liberi sau nu. In orice caz, o sa ma echipez pentru distractii cu ciobanestii.
     Si important e sa citim : zilnic sa aflam cateceva, cat de mic si neinsemnat, legat de activitatea care ne pasioneaza. Eu citesc 1 ora pe zi; imi ajunge. Am bacul in 2 saptamani.
     Starea de izolare trebuie combatuta. Pentru a fi un razboinic, nu inseamna sa te izolezi de oameni. Nici de placerile lumesti nu trebuie sa te rupi in totalitate. Ideea este sa le faci cu masura si sa le controlezi intodeauna, nu ele pe tine.
     E nevoie sa lucram asupra a tuturor aspectelor noastre ale vietii, sa nu existe nici o fisura, si, atunci cand vor fi pregatite, sa ne rugam sa se lege toate intre ele. In acest fel putem asambla marele mozaic al vietii noastre.

« Last Edit: May 24, 2014, 10:30:05 PM by Chachiy »

Chachiy

  • Nou venit
  • *
  • Posts: 99
  • ,,De vor exista limite, noi ni le impunem singuri"
  • Locatia: Sf. Gheorghe - Covasna
  • Prenume: Mihai Ciprian
Re: Chachiy ( Ciachi ) - 18 ani - Sf.Gheorghe
« Reply #14 on: September 26, 2014, 01:25:24 AM »
« Last Edit: October 29, 2014, 09:01:27 PM by Chachiy »