Author Topic: Galati - Florin - 23 de ani  (Read 1418 times)

Cris

  • Staff Traceurs.RO
  • Administrator
  • Traiesc pe forum
  • *****
  • Posts: 516
  • Din infrangeri se nasc invingatorii
    • RebornEducation
Galati - Florin - 23 de ani
« on: July 29, 2012, 12:39:55 AM »
Duminica, 8.11.2009 - About me

Dupa cum multi dintre voi ma stiti, sunt Florin zis si Skypici din Galati.
        Ma antrenez de 5 ani. Am avut parte de multe intamplari in acesti 5 ani...nici nu stiu de unde sa incep. La inceput pot spune ca ma antrenam haotic, nu stiam nimic saream de la inaltimi mari fara sa stiu cauzele acelor sarituri...insa am avut noroc si m-am desteptat inainte sa patesc ceva. M-am ducomentat intens, si totul a fost bine...nu am avut nici o accidentare grava in acesti 5 ani...doar cateva lovituri puternice la genunchi cum se mai intampla fiecaruia dintre noi dar din fericire au trecut repede si nu au fost complicatii.
        La inceput a fost frumos, aveam cu cine sa ma antrenez sa ma motivez, am calatorit, m-am antrenat in diferite locuri, cu persoane diferite...asta m-a tinut motivat sa continui.
Am facut timp de 1 an de zile si sala de forta sa-mi maresc puterea dar eram mereu obosit, aveam mereu febra musculara si nu mai puteam sa dau totul din mine 100% la antrenamentele de parkour. Asa ca am lasat sala deoparte si am inceput sa ma conditionez afara "ghetto workout" ca sa zic asa..Mi-am facut un program si in fiecare zi lucrez cate o parte a corpului. In rest la antrenamentele de parkour lucrez si la partea de tehnica si la fluiditate, viteza and stuff...
        La partea de psihic lucrez foarte mult si la ea...deoarece am unele retineri..cu toate ca stiu ca pot acea miscare am o frica aiurea...puteam sa evoluez mult mai mult in astia 5 ani daca nu aveam frica asta...Insa pot spune ca am facut un real progres, deoarece la inceput aveam o frica enorma de inaltimi...acum am scapat de ea sa zicem in proportie de 80%. In rest trebuie sa mai lucrez la o metoda de a scapa de frica aia stupida la elementele si lucrurile la care stiu ca sunt pregatit fizic si tehnic.
        Insa in toti acesti ani de antrenament acum cam un an...inainte de jamul national de la constanta...era sa clachez...foarte putin mai aveam si ma lasam...ajunsesem sa ma intreb unde ajung eu daca ma antrenez asa...nu stiu de ce imi puneam intrebarea asta. Insa tot ceea ce a pornit acest lucru a fost faptul ca vedem cum toti prietenii mei incet incet incep sa dispara de la antrenamentele de parkour...fiecare si-a ales drumul..Ramasesem singur...Toti cei cu care ma apucasem la inceput nu mai erau...Am cunoscut totusi pe cineva care are cat de cat potential..si incercam sa ne motivam unul pe celalalt..dar totusi...tot nu se compara experienta si gandirea lui cu cea a "veteranilor". Ceea ce m-a determinat sa continui a fost jam-ul de la Constanta unde am vazut atata dedicatie in unele persoane..si am vazut ca sunt apreciat pentru munca pe care o depun, si am zis sa nu ma las si sa continui sa practic si sa impartasesc aceasta arta in orasul meu ani buni de acum in colo.

Voi updata acest topic cu cateva din antrenamentele mele. Sa ne auzim cu bine.
Aceasta comunitate sprijina PARKOUR-ul, nu COMPETITIA - antrenati-va fara rivali !

Cris

  • Staff Traceurs.RO
  • Administrator
  • Traiesc pe forum
  • *****
  • Posts: 516
  • Din infrangeri se nasc invingatorii
    • RebornEducation
Re: Galati - Florin - 23 de ani
« Reply #1 on: July 29, 2012, 12:40:14 AM »
Marti, 10.11.2009 - Train till you bleed!

        Dupa o perioada de 2 saptamani in care am lasat-o mai lejer cu antrenamentele, din cauza unei probleme la spate, am iesit cu 2 prieteni la un jogging. Am pornit pe un traseu cam de 5-6 km, nu stiu exact cat am alergat. Eu am tinut pasul cu ei, nu am avut nici o problema cu respiratia, sa ma adaptez la ritmul alert in care alergam, insa pe la 4 km cam asa am inceput sa nu-mi mai simt muschii din fata, de la picioare, cei de langa tibie dar am mai continuat cam 1 km asa, automotivandu-ma spunandu-mi ca nimic nu ma va opri, decat daca cedeaza singure picioarele. Tot ceea ce m-a motivat a fost sunetul pasilor celorlalti 2. Asa cum ei puteau sa continue, eu nu eram cu nimic diferit fata de ei si am tinut pasul. Si asa am si facut...am alergat pana mi-au cedat picioarele, mai aveam 1 km...Dar nici asta nu m-a oprit mai mergeam usor, mai alergam cate putin...pana am ajuns la locul unde se oprisera ei...Aveam o durere atat de mare incat simteam ca am niste tije infipte in picioare...M-am odihnit putin, si am inceput 3 serii de coarda.
        Picioarele nici nu mi le mai simteam...erau atat de obisnuite cu efortul incat uitasem de durere. La ultima serie de coarda, am inchis ochii si am inceput sa sar din ce in ce mai repede...parca eram una cu coarda..
        A doua zi cand m-am trezit am avut o febra musculara la tot ceea ce inseamna muschii picioarelor, deabia puteam sa merg...care continua si azi, dupa 2 zile de la antrenament. Dar asta nu ma va opri sa repet si azi aceeasi experienta. Numai prin miscare reusesc sa scap de febra, obisnuind din nou muschii cu miscarea...
Aceasta comunitate sprijina PARKOUR-ul, nu COMPETITIA - antrenati-va fara rivali !

Cris

  • Staff Traceurs.RO
  • Administrator
  • Traiesc pe forum
  • *****
  • Posts: 516
  • Din infrangeri se nasc invingatorii
    • RebornEducation
Re: Galati - Florin - 23 de ani
« Reply #2 on: July 29, 2012, 12:40:28 AM »
Sambata, 14.11.2009 - Dorinta si Vointa

        O zi ca toate celelalte - putin cam frig afara, dar nu atat de frig incat sa nu te poti misca dupa putina incalzire - insa o zi speciala pentru mine.
        De ceva vreme tot incerc sa-mi depasesc o frica. Frica de a da double kong pe bara. Indiferent daca barile erau mai joase sau mai inalte, distanta dintre ele mai mica sau mai mare...imi era frica. Nu stiam ce se va intampla dupa prima bataie...tot incercam sa-mi imaginez tot felul de situatii, ce se intampla daca mi se agata piciorul de a doua bara? dar daca nu nimeresc a doua bara punand mainile dupa ea sau chiar inaintea ei? Si tot felul de prostii inutile. Niciodata nu ..nu pot spune ca nu mi-a placut...dar nu prea intelegeam aceasta miscare.
        Mi-am facut curaj de cateva ori sa-l fac fie ca pe beton, fie ca pe bara dar mereu cand veneam in alta zi parca trebuia s-o iau de la capat cu acest curaj.
Mi-a mai reusit o data sau de 2 ori la barile la care mi-am propus in aceasta zi sa-l invat odata pentru totdeauna. Dar era cineva acolo la aterizare ca sa ma simt eu in siguranta...
        Cand am iesit din casa mi-am zis: Gata! Asta e ziua! Nu voi pleca de acolo pana nu termin de tot cu aceasta frica!
        Am ajuns in acel loc, m-am incalzit si am inceput sa alerg de colo colo, sa ma agit sa ma dezmortesc. Era cam rece afara si chiar mi-am facut ceva griji ca nu ma voi incalzi destul de bine incat sa ma simt confortabil dar am avut noroc sa nu fie CHIAR atat de frig.
        Buuun...dupa toate astea m-am pregatit sufleteste, m-am dus in fata barii am verificat daca totul e ok, mi-am udat palmele sa nu alunece - deoarece pe frig e o tendinta sa-ti alunece mana pe bara, ambele fiind reci si inghetate - mi-am luat avant, am inchis ochii si imi imaginam un double kong dat de Livewire si imi spuneam: "este usor, el face totul sa para atat de usor, dar asa si trebuie sa fie ca il face cu usurinta" (bine-nteles dupa ani de antrenament, totul e usor), ma imaginam pe mine facandu-l, ma calmam, dar cand sa plec imi veneau in cap tot felul de scenarii aiurea, cele depsre care v-am povestit mai sus, si cand ajungeam in fata obstacolului nu-mi luam destul avant sa sar in sus ca sa pot face si a doua bataie deoarece ma oprea frica. Am tot incercat lucrul asta timp de jumatate de ora..mereu era la fel. Ajunsese sa-mi transpire si palmele pe frigul ala..ori de la frica ori de la sentimentul de nereusita. Eram putin demoralizat.
        Am zis sa incerc mai intai sa fac prima bataie si la a doua sa incerc sa raman in maini si sa ma ridic pe bara...cu toate ca eu cred ca e mai greu sa faci asta decat double kong-ul prorpiu-zis. Si mi-a reusit dupa nustiucate incercari. Aunci am realizat ca daca pot face asta...nimic nu ma poate opri sa fac si double. M-am dus in locul din care trebuia sa pornesc, am inchis ochii, am inspirat adanc si m-am imaginat din nou facand aceasta miscare. Bine-nteles ca aparusera iar si scenariile alea, numai ca nu mai aveau aceeasi intensitate!!! Le puteam ignora incat sa nu ma opresc din miscare pana la final. Pe fundal se auzea din apropiere, dintr-un parc de distractii o melodie mai chill asa, exact cum imi place mie, exact genul de melodie care ma face sa uit de toate grijile, si deodata m-a cuprins un calm, de nedescris.           
        Aveam mintea atat de limpede incat ma gandeam numai la reusita acestei miscari. Mi-am zis: Asta e momentul!
        Si uite asa am reusit sa imi depasesc si aceasta frica, reusindu-mi aceasta miscare nu numai de 2 ori ca dupa sa-mi pierd curajul ( ca atunci cand era cineva in locul unde trebuia sa aterizez), ci de fiecare data cand vroiam sa-l dau. Frica disparuse. Eram atat de entuziasmat.
        Uite-asa inveti cate ceva nou in fiecare zi. Sau cand iti propui sa iesi din starea de comoditate si sa incerci sa mai depasesti o frica.
        Intotdeauna e ceva de invatat...chiar si dupa 5 ani de antrenament. Asa ca sa nu va mai aud ca v-ati plictisit dupa 2 ani sau chiar mai putin de antrenamente.

                               O seara buna tuturor si spor la antrenamente!
Aceasta comunitate sprijina PARKOUR-ul, nu COMPETITIA - antrenati-va fara rivali !

Cris

  • Staff Traceurs.RO
  • Administrator
  • Traiesc pe forum
  • *****
  • Posts: 516
  • Din infrangeri se nasc invingatorii
    • RebornEducation
Re: Galati - Florin - 23 de ani
« Reply #3 on: July 29, 2012, 12:40:46 AM »
Duminica - 22.11.2009

        Neavand prea mult timp la dispozitie si din cauza vremii am iesit mai rar la antrenamente.
        Astazi a fost o zi perfecta, pot spune, vreme frumoasa, soare, caldut, chef de antrenament. Am iesit cu Bodo si am zis sa mergem intr-un loc in care n-am mai fost demult.
        Am ajuns la locul respectiv, am facut incalzirea frumos si am inceput sa repet unele lucruri pe care le faceam cu ceva timp in urma. Ma descurcam incredibil de bine...Adica unele chestii la care ma chinuiam de 7-8 ori ca sa-mi iasa sau chiar nu-mi ieseau deloc, acum le faceam aproape cu ochii inchisi.
        Asta inseamna antrenament. Nu trebuie sa te duci mereu sa exersezi pana-ti iese creieru pe urechi ca sa reusesti sa faci un  lucru. Te-ai gandit ca poate inca nu esti pregatit sa-l faci?  Poate mai ai nevoie de conditionare, ca sa fie corpul tau pregatit sa reziste cand executi miscarea, sa nu-ti cedeze vre-o incheietura sau alte lucruri; sa fii pregatit psihic: sa stii ca poti face acel lucru; sa mai inveti tehnica: cand esti in fata obstacolului sa iti iasa corect pasii, sa poti face si cu piciorul stang si cu cel drept, sa nu te blochezi si sa te pierzi, nereusind miscarea si accidentandu-te, in caz ca nu ti-a picat piciorul pe care esti invatat.
        Acum reusesc sa urc o centrala pe care acum ceva timp in urma o urcam o singura data din 15 incercari, si cu elan de 10 metri. Acum nu numai ca reusesc sa o urc din prima, dar reusesc si cu elan de 5 metri.

Asta inseamna evolutie! Asta inseamna antreament! Asta inseamna conditionare!

        Dar odata cu evolutia vin si alte probleme. Cu toate ca esti entuziasmat sa vezi ca acum faci unele lucruri mult mai usor, entuziasmul acesta va pieri odata cu rutina.
        Atunci va trebui sa gasesti alta metoda de a te mentine "in priza". De aici intervine creativitatea. Odata ce vechile trasee se sting incep sa apara altele noi. Trebuie mereu sa iti imaginezi lucruri noi sa studiezi cu atentie locul si vei vedea ca sunt nenumarate posibilitati.

Noroc!
Aceasta comunitate sprijina PARKOUR-ul, nu COMPETITIA - antrenati-va fara rivali !

Cris

  • Staff Traceurs.RO
  • Administrator
  • Traiesc pe forum
  • *****
  • Posts: 516
  • Din infrangeri se nasc invingatorii
    • RebornEducation
Re: Galati - Florin - 23 de ani
« Reply #4 on: July 29, 2012, 12:41:02 AM »
Sambata, 28.11.2009 - Importanta controlului in aer

Astazi a fost poate cea mai reusita zi din ultimul timp. Nu am iesit special sa ma antrenez. Am iesit sa ajut un prieten (Bodo) sa-l filmez pentru un proiect. Dar daca tot am ajuns intr-un loc unde aveam si eu nevoie sa filmez cateva lucruri am zis sa ma incalzesc si sa filmez ce am nevoie. Trebuia sa filmez un traseu compus din 3 obstacole...dar neiesind cu gandul de a ma antrena nu am reusit sa trec de al doilea obstacol. Am zis s-o las balta pe ziua de azi...nici nu aveam la dispozitie unghiurile necesare pentru a filma deoarece niste masini imi blocau calea...asa ca nu m-am strofocat prea mult ca sa duc la capat filmarea pentru ca stiam ca nu va iesi asa cum imi doream din cauza unghiurilor indisponibile pe care le aveam eu in minte.
Asa ca l-am filmat pe Bodo, dupa care ne-am mutat in alt loc, fiind Ionut cu masina ne-am deplasat repede, neavand timp sa ne racim.
Am ajuns in al doilea loc unde am realizat un lucru foarte important. Un lucru care a inceput sa-mi placa odata ce l-am constientizat si voi lucra din ce in ce mai mult in privinta asta. Am realizat cat de important este controlul pe care il detii in aer, atunci cand sari pe o distanta mai lunga. Trebuia sa vin din viteza dintr-un fel de foisor si sa sar sa ma agat de trunchiul unui copac. Distanta era cam maricica asa ca trebuia sa sari ori hotarat ori nu mai sareai deloc deoarece daca sareai si te razgandeai in aer te loveai urat de trunchiul copacului. Mai dadusem aceasta saritura dar nemaiincercand-o de mult imi era cam frica. Am incercat sa sar de 2 ori dar cand sa fac desprinderea ma opream si nu mai saream, pana am zis ca sunt sigur pe mine si am sarit. Vreau sa spun ca in aer am constientizat tot ceea ce se intampla in jurul meu. Stiam deja cum voi ateriza, eram pregatit sa nu ma lovesc in caz ca nu aveam destula viteza ca sa ajung pe copac.
Acesta este un lucru foarte important pe care multi il ignora sau nu incearca sa profite de el. Cand ajungi sa devii atat de stapan pe tine incat sa poti face o saritura pe care chiar daca nu esti sigur ca o poti face, sa fie reusita chiar daca nu ai ajuns la punctul dorit. Aceasta e o parte a evolutitiei in aceasta calatorie spre necunoscut numita parkour. Asta inseamna pentru mine parkour, o calatorie in care mereu descopar lucruri noi, o calatorie in care niciodata nu ma plictisesc, si o calatorie in care mereu evoluez.
WFPF.COM Daniel Ilabaca- MTV's Ultimate Parkour Challenge
Cum a facut aici Daniel Ilabaca la secunda 0:25. Cu toate ca nu a ajuns in precizie unde dorea, nu a patit nimic deoarece in aer a constientizat ca nu va ajunge si era pregatit sa faca in asa fel incat sa nu se loveasca. Aceasta este o exemplificare a gandurilor mele. Nu stiu cati dintre voi vor intelege ce am zis mai sus. Imi vine greu sa ma exprim deoarece aceasta este o senzatie noua pentru mine si e cam greu de explicat.
Ceea ce va spun este ca trebuie sa va duceti mereu hotarati cand doriti sa faceti ceva nou, dar ATENTIE!!! Acest lucru il faceti doar atunci cand veti ajunge la stadiul sa fiti constienti de ceea ce se intampla cu voi cand sunteti in aer. Sa poti fi pregatit sa nu te lovesti daca nu vei reusi.
Dar ziua inca nu s-a terminat. Din acest loc ne-am dus spre al treilea unde am inceput sa sar ca turbatu...Din joaca m-am luat sa continui de la un simplu kong sa gasesc cat mai multe obstacole fara sa ma opresc...si am reusit sa fac un traseu incredibil. Undeva unde ma chinuiam la un kong precizie de cel putin 3 ori ca sa-mi iasa acum reuseam din prima si chiar din 2 pasi...am fost a 2-a zi n-am mai reusit deloc sa dau kong precizia aia. Nu stiu ce am avut...am avut un surplus de energie :)).
Inca un lucru important e acela ca atunci cand faci un traseu trebuie sa fii capabil sa te si intorci inapoi. Si m-am tot jucat asa, in concluzie a fost o zi GENIALA.
Aceasta comunitate sprijina PARKOUR-ul, nu COMPETITIA - antrenati-va fara rivali !