Author Topic: Diluarea parkour-ului  (Read 1485 times)

Cris

  • Staff Traceurs.RO
  • Administrator
  • Traiesc pe forum
  • *****
  • Posts: 516
  • Din infrangeri se nasc invingatorii
    • RebornEducation
Diluarea parkour-ului
« on: July 23, 2012, 01:48:37 PM »
Urmatorul mesaj este scris in original (engleza) de catre Blane, din echipa Team Traceur.




Diluare :

  • Procesul de a face ceva mai slab sau mai putin concentrat
  • Un diluat sau o conditie slabita
  • O substanta diluata



Urmatorul articol este scris in primul rand pentru un prieten vechi cu care nu m-am mai antrenat de mult. Un prieten care observ ca nu se mai antreneaza la fel de mult, un pic distant, un pic ingrijorat ca nu este la fel de bun ca altii. Ii dedic acest articol si tuturor care se simt descurajati privind pe cei din jurul lor facand lucruri pe care ei nu le pot face?.si deasemenea pentru cei care descopera Parkour-ul.


Ieri a fost cea de-a 1300-a zi de antrenament in Parkour. Nu ma agit prea mult dupa aniversari, dar in aceasta zi, gandurile din ultimele 2 saptamani s-au adunat si s-au organizat in mintea mea.

Am inceput sa ma antrenez in urma cu 1301 zile, pe 10 septembrie 2003, a doua zi dupa difuzarea documentarului Jump London pe Canalul 4, si este uimitor sa ma gandesc la cate s-au intamplat de atunci si cat de mult s-a schimbat viata mea de atunci.

Inca imi amintesc clar primul meu antrenament, acum 185 de saptamani si 6 zile. Eram cu un bun prieten de atunci, Tom, si eram amandoi atat de entuziasmati din cauza documentarului, vroiam sa ne apucam imediat de treaba si sa sarim si noi ! Imi amintesc ca am incercat cateva vault-uri , cateva sarituri mici printre barele unui leagan, si imi aduc aminte prima experienta reala de frica in Parkour cand am sarit de pe acoperisul salii de gimnastica pe iarba, rostogolindu-ma. Era o saritura enorma pe atunci, cred ca era o inaltime de vreo 6 metrii. Am facut asta pentru ca asa credeam ca se face, ca asta inseamna Parkour, sa sari de pe chestii inalte si sa traiesti pana a doua zi ca sa povestesti prietenilor ce ai facut.
?Cat de departe am ajuns de atunci?.sau?oare ?


Asa cum multi va vor spune, zilele imediat urmatoare dupa primul antrenament sunt criminale. Cine isi aduce aminte acele senzatii de nedescris, de durere groaznica doar de la urcatul unuor trepte ? Imi aduc aminte ca pentru 2 saptamani mi-am simtit picioarele ca si cum ar fi fost lovite de o echipa de fotbal cu bate de baseball.

In prezent, exista foarte multe informatii disponibile celor care incep antrenamentul in aceasta disciplina, informatii la care eu nu am aveam acces cand am inceput antrenamentul. Era mai mult o chestie de incercare si eroare, cu accentul pus mai mult pe eroare. Dar in ciuda beneficiilor pe care le avem in urma invatarii din experientele trecute ale traceurilor veterani, ma intreb daca nu cumva exista si dezavantaje.

Nu pot decat sa-mi imaginez cat de greu a fost pentru David Belle si ceilalti traceuri de la inceput, in Lisses, cand, acum mai bine de 15 ani incercau lucruri noi, nestiind cu adevarat ce fac si neavand idee unde se va ajunge. Incetul cu incetul au facut o carare intr-o noua directie si au luminat calea pentru toti cei care au vrut sa ii urmeze.
Lor le-au trebuit multi ani ca sa creeze si cele mai simple miscari si sa le rafineze pana in punctul in care orice obstacol putea fi depasit folosind doar cateva tehnici combinate inteligent. O munca epica, fantastica, pe care traceur-ul de azi o poate ocoli, aproape, invatand 10 tehnici noi in 2 luni, care ar fi echivalat poate cu 5 ani de antrenament in Lisses, la inceputul anilor 90.

Deci in ritmul in care ne dezvoltam, progresam si invatam, cu siguranta ii vom prinde din urma si ii vom ajuta sa dezvolte si mai mult disciplina, nu ?

Nu, nu prea cred.

Cred ca avansam atat de repede pe acelasi drum, incat vom ramane fara combustibil inainte sa ajungem la ei. Ei (traceurii initiali) se uita in urma lor si ne vad pe noi, undeva departe, la mare distanta, si cred ca ei spera sa ii ajungem si sa ii ajutam sa dezvolte aceasta disciplina, dar nu cred ca prea multi oameni din generatiile viitoare o vor face.

Citandu-l pe Stephane Vigroux ? cred ca, pentru multi oameni, trebuie sa fie ceva mai personal, mai intim?toata lumea se misca?si sunt bucuros pentru ei?.dar prea repede, prea usor, cu o viteza prea mare, prea mult spectacol?prea mult din toate. ?

Exista persoane care se antreneaza de mai putin de un an si care fac chestii mai mari si mai spectaculoase decat persoane care se antreneaza de 4 ani, si cred ca acest lucru se datoreaza bogatiei de informatii disponibile de care pot profita. Acest lucru suna bine in principiu, ca pe masura ce timpul trece, generatiile viitoare vor putea trece peste etapa de incercare si eroare si se vor putea concentra asupra tehnicilor care s-au dovedit eficiente, pentru a ajunge la un nivel superior in Parkour. Insa sunt si ingrijorat.

Cred ca metoda incercarii si erorii i-a invatat pe traceurii din Lisses foarte, foarte multe lucruri despre ei, si le-a injectat o creativitate, pasiune si curaj care sunt uitate astazi, si inlocuite cu antrenament ? dupa reguli, ca la carte ? . Nu doar ca adaptabilitatea lor psihica si fizica este cu mult superioara, mai mult, aceste valori cred ca vor fi diluate si mai mult in timp, pe masura ce noile generatii vor aparea si vor incepe sa se antreneze.
Cei de acum au liste cu miscari pe care trebuie sa le invete si sa le stearga de pe lista dupa aceea, miscari pe care le fac repede, in graba, dupa care trec imediat la ceva nou, ceva mai mare, ceva mai impresionant.

Se pare ca cea mai buna metoda de a fi respectat in comunitatea de Parkour de astazi este sa faci cele mai mari si cele mai spectaculoase chestii, cu cat mai putin antrenament. Atat timp cat iti iese o data, nu conteaza cat de dezorganizat a fost, cat de grea a fost catararea pe un zid, cat de precisa a fost aterizarea sau cat de mult rau a facut impactul asupra corpului. Toata lumea va spune ca X a facut Y deci clar ca este mai bun decat Y din moment ce el face doar de Z luni .
Aceasta mentalitate poate lua amploare foarte repede, iar recent, imi dau seama ca a inceput sa distruga adevarata natura a Parkour-ului. Oamenii fac lucruri pentru a fi recunoscuti de altii, si este greu pentru oamenii care muncesc din greu si progreseaza constant sa vada tot ceea ce se intampla in jurul lor. (ii si vad o lacrima in ochiul lui SaTan ? )
Se simt fortati sa incerce lucruri peste nivelul lor cand vad aceste lucruri intamplandu-se in jurul lor, si nu este vina lor.

Pentru mine, Parkour este o calatorie lunga, grea, dar care merita facuta ? nu un foc de artificii.

Nu sunt ingrijorat doar de progresia mentala si creativitatea noilor practicanti care este sacrificata, dar si de costurile fizice ale unei progresii atat de rapide.

Ca si mine, unii dintre voi poate va amintiti de bunicul care era singurul din familie care putea sa deschida borcanul cu muraturi la masa, in ciuda varstei inaintate. Aceasta ? putere de bunic ?  de care vorbesc, nu era un miracol ? era rezultatul a 60 de ani de munca manuala si o forta produsa in urma a multi ani de utilizare repetata a muschilor.

Sunt ingrijorat de faptul ca azi, scurtaturile disponibile noilor practicanti le rapesc acea dezvoltare musculara de neinlocuit pe care traceurii din Lisses o au, caile neurologice adanc inradacinate si vasta cantitate de memorie a muschilor, pe care nici o carte, nici un articol sau cuvant rostit nu le poate oferi.

Cu totii stim ca iti poti conditiona corpul de la inceputul antrenamentului, si asta iti va imbunatatii abilitatea tehnica, dar tot am impresia ca oamenii se misca prea repede si progreseaza prea rapid. De multe ori am vazut miscari facute de practicanti noi, miscari pe care cei cu experienta nu le-au facut, si uneori, practicantii cu experienta se simt prost?.de multe ori se indoiesc de utilitatea antrenamentului lor si se intreaba de ce toata lumea pare sa fie mai buna decat ei.

Unii au venit la mine, popriu-zis cu depresii din cauza antrenamentelor lor, cerand sfaturi si intrebandu-ma unde au gresit, intreband ce au cei noi si ei nu. Raspunsul pe care l-am dat a fost unul simplu. Practicantii noi care fac sarituri mari, tehnici impresionante, intotdeauna in cautarea a ceva mare, periculos, etc, au aprins un fitil care se va stinge cu ani buni inainte ca ei sa-si doreasca acest lucru, din simplul motiv ca, corpurile lor nu sunt pregatite pentru ceea ce fac. Nu este o problema doar cu genunchii, ganditi-va si la distrugerea umerilor cand faceti sarituri din creanga in creanga pe un copac. Orice exercitiu fortat, pune prea mult stress pe diverse parti ale corpului.

Care vor fi efectele de lunga durata a acestor actiuni ?

Care vor fi efectele in timp, a sariturilor de la 2 metrii inaltime, cand picioarele nu au 10.000 de sarituri de la 1 metru ?

Doar timpul ne va lamuri.
Aceasta comunitate sprijina PARKOUR-ul, nu COMPETITIA - antrenati-va fara rivali !

Cris

  • Staff Traceurs.RO
  • Administrator
  • Traiesc pe forum
  • *****
  • Posts: 516
  • Din infrangeri se nasc invingatorii
    • RebornEducation
Re: Diluarea parkour-ului
« Reply #1 on: July 23, 2012, 01:53:35 PM »
Post`ul lui Boki in care il citeaza pe CAK010

? Am avut marea sansa sa`i intalnesc pe David si Joss in seara lui Iulie 12,2005 si doar sa stam si sa discutam. Am avut deasemenea sansa sa`mi petrec timpul facand Parkour cu ei in ziua urmatoare.Aici sunt cateva din lucrurile pe care le`am discutat si cred ca va vor ajuta sa invatati mai multe.

In primul si primul rand,cand i`am cerut (lui David) sa`mi spuna cu cuvintele lui ce este Parkour`ul,mi`a spus asta:
Pe partea fizica,Parkour`ul inseamna sa depasesti toate obstacolele din calea ta ca si cum ai fi facut`o intr`o situatie de urgenta.Vrei sa te misti de asa natura,cu orice miscare care te ajuta sa`ti maresti avansul in fata unei persoane sau a unui lucru ca si cum ai scapa de cineva sau ceva sau ai urmari pe cineva sau ceva.Deasemenea,oriunde te duci,trebuie sa fi in stare sa te intorci si inapoi.Daca te duci de la A la B,trebuie sa fi in stare sa te intorci de la B la A.Nu trebuie sa faci aceleasi miscari,trebuie doar sa te intorci.

El a afirmat deasemenea ca Parkour`ul se extinde deasupra fizicului. Cand l`am intrebat daca crede ca Parkour`ul este de folos in rezolvarea unei probleme de zi cu zi,traducerea a fost putin cam dificila asa ca am folosit un exemplu. L`am intrebat, ?Daca cineva are probleme intr`o relatie cu prietenul/prietena,vezi aceste dificultati ca un obstacol ca si in Parkour?? Mi`a raspuns cu un exemplu de`al lui, ? Daca esti in fata unui perete pe care nu`l poti trece,ai incepe sa dai cu capu in acest perete?... Nu,ai gasi un alt perete.? El cu siguranta crede ca Parkour`ul trece dincolo doar de partea fizica in mai mult decat o cale,ceea ce duce la urmatorul aspect al Parkour`ului.

As vrea sa va atrag atentia la acest aspect ca fiind probabil CEL mai important lucru pe care l`am invatat din discutia cu David,dupa cum pare sa se fi pierdut in comunitatea noastra. Parkour inseamna sa ajuti oameni.Cu antrenamentul si cunostiintele pe care le dobandim din Parkour,devenim folositori si ii putem ajuta pe ceilalti.Raza de situatii in care putem deveni folositori si de ajutor este foarte mare. Putem ajuta pe cineva blocat intr`o casa arzand.Sau putem ajuta un alt traceur sa depaseasca un perete ca mai apoi acel traceur sa devina de folos. Trebuie sa imaprtasim unii la altii ceea ce invatam,metode de antrenament si conceptii folositoare.

Mai departe, este vorba despre ce poti faci intr`un anume moment.Daca cineva este blocat intr`un incendiu si u spui, ?Ei bine,acum 2 ani as fi putut face ceva care te`ar fi salvat? atunci esti nefolositor. Parkour`ul nu este ceva ce ai fi putut face pentru asta nu este nici o scuza. Daca tu nu esti capabil sa ajuti pe cineva,ce folos mai ai?
David este o persoana foarte umila. Nu se vede pe sine ca fiind superior. In timp ce multora le place sa afirme ca el este divin,el rapid da din cap la aceasta id?e. El spune ca este doar un om si afirma, ? Daca imi rup piciorul,nu pot face nimic si asta ma face nefolositor.?

Deasemenea,Parkour`ul inseamna sa progresezi,mereu sa`ti doresti sa devi mai bun ca sa poti face mai multe. David citeaza un exemplu , ? Daca cineva te pune in fata unui perete inalt de 30 de m si iti spune sa ajungi la capatul lui si se intoarce apoi peste 2 ani si tu inca esti acolo,nu ai facut nici un progress. Ar trebui sa gasesti alt perete? Trebuie ca mereu sa ai in vedere sa progresezi. Tatal lui David a fost mereu deasupra lui sa`i dirijeze miscarile si sa devina mai bun.A fost si este mereu o metoda sa devi mai bun. Una din metodele ca sa progresezi este sa va ajutati reciproc. Fiecare are o viziune proprie, fizic si metode de antrenament si aplicand cunostiintele din care ei pot oferii sfaturi,optiuni si asistenta.Cu cat progresezi mai mult,cu atat poti sa ajuti mai mult

David a subliniat ca in timpul practicarii Parkour`ului ,trebuie sa fi concentrat la ceea ce faci. Sa`ti pastrezi concentrarea este cheia.Trebuie sa fi pregatit pentru ceea ce urmeaza sa faci. Cand un traceur ii spune altui traceur ?fi atent? nu`i spune ? Nu te rani? El spune, ?Ramai concentrat. Nu`ti pierde concentrarea?.Daca iti pierzi concentrarea,atunci te pui in pericol.Nu vrei ca mintea ta sa fie in alta partea.Niciodata sa nu faci lucruri doar pentru ca alte persoane se uita sau ca te provoaca sa faci daca nu poti fi concentrat si dedicat la ceea ce faci. Nu incerca nimic cand mental esti distras.Cand faci Parkour,trebuie sa`ti dedici mintea la ceea ce faci.

Cand l`am intrebat de ce s`a format PAWA si de ce turneul asta prin lume,raspunsul a fost acesta. PAWA a fost infiintat pentru a raspandi Parkour`ul de a fi de ajutor restului lumii. Este un scop de a exersa acea parte din Parkour?sa fi de folos altora si sa imparti cunostiintele. Este un loc central si de contact al informatiilor despre Parkour pe care le cauta sa le imparta. Turul mondial are ca scop prezentarea adevarata a Parkour`ului,aceea ca poate fi practicat oriunde in lume necontand mediul. Rural,urban,pietre,cladiri,copaci,Franta,California,Madagascar,Japonia,etc. nu conteaza. Turul acesta mondial le ofera posibilitatea lui David si altora sa se plimbe in jurul lumii si sa raspandeasca in primul rand corect. Cine mai bine decat fondatorul insusi.

Cand l`am intrebat despre competitii,mi`a dat de inteles ca viziunea lui asupra competiilor este foarte diferita de idea generala de competitii. A spus ca ei deja au competitii.Totusi,competiile nu sunt ca cele de razboi,luptandu`se pentru cine este mai bun. Competitiile sunt in a ajuta. Cine poate ajuta mai multe persoane si sa`si raspandeasca cunostiintele. Nu sunt medalii sau premii. Competitiile sunt cand persoane diferite se intalnesc si isi impart ideile cu scopul de a invata unii de la altii.Facand asta,devi cel mai bun aratand ca esti de folos si de ajutor.Cu cati ajuti mai multi oameni,cu atat de folositor ai devenit, daca acele persoane vor incepe sa`i ajute pe altii?ai castigat.

Am vorbit si despre alte subiecte,dar parca nimic atat de important pentru comunitatea de Parkour ca cele de mai sus.Daca ceva imi mai trece prin minte il voi aduga.Sper ca acestea au fost de ajutor pentru toti. ;-)
Multumesc lui David Belle si Joss pentru ca au venit. Deabia astept sa`i reintalnesc luna viitoare!!

CAK010?
Aceasta comunitate sprijina PARKOUR-ul, nu COMPETITIA - antrenati-va fara rivali !