Author Topic: Le Bonheur - Fericirea  (Read 1090 times)

Cris

  • Staff Traceurs.RO
  • Administrator
  • Traiesc pe forum
  • *****
  • Posts: 516
  • Din infrangeri se nasc invingatorii
    • RebornEducation
Le Bonheur - Fericirea
« on: July 24, 2012, 12:00:07 AM »
Departe de toate si de toti, ma echipez cu adidasii si ies. Fac un mic joc de glezne ca sa ma incalzesc, in frigul care ma inconjoara.
Ar putea sa-mi fie frig, dar imi este bine - simplul fapt ca sunt afara ma face si mai fericit. Incep, dupa cateva tractiuni sa fac cateva "passe muraille" (escaladari de ziduri).

Faptul de a fi afara, pe un timp asa frumos, faptul de a privi natura, mediul care ma inconjoara, ma face cel mai fericit din lume. Stand pe zidul pe care tocmai l-am urcat, nimeni nu ma vede, dar eu vad tot. Vederea este extraordinara, iar de sus, pot vedea textura zidului, textura pe care nimeni nu a mai vazut-o inaintea mea. Un cadou din ceruri pe care orice traceur trebuie sa-l pretuiasca. Natura care ne inconjoara este un cadou.

Ma las in jos pe perete pentru a cobori iar apoi ma arunc repede in spate ( dismount ? ). Pentru a amortiza socul, ma rostogolesc in iarba verde. O simt mulandu-se pe corpul meu, imi pun mainile pe pamant pentru a termina rostogolirea. Ridicandu-ma, am fost asa de aproape de aceasta iarba, de acest pamant incat deocamdata, imi ajunge. Fiecare contact cu un obstacol, ma face sa ma gandesc ca am uitat de-a lungul evolutiei umane sa apreciem ceea ce ne inconjoara. Imi este suficient un zid pentru a fi fericit. (<= cunosc senzatia :o) ) . Cine ar fi crezut acum 10 ani ca un zid ar fi suficient pentru fericirea unui om ? Pentru fericirea mea.

Sa fii unul cu obstacolul, a te vedea ca un descendent direct al mediului, nu ca un constructor al acestuia, iata ceea ce este Parkour-ul . Nici un cuvant nu-mi iese din gura, nici un cuvant nu simte nevoia sa fie exprimat. Uneori, fericirea nu se exprima in cuvinte ci se traieste pur si simplu. Sa impart cu cineva acest sentiment ? Bineinteles ca simt aceasta nevoie dar din pacate nu il pot transmite, totul ar fi prea usor. Nici un zgomot in preajma, toti sunt in casele lor, in afara de mine. Frigul nu ma deranjeaza, din potriva, acest frig amestecat cu soarele care rasare face sa apara o ceata abia vizibila care da impresia unei raze de lumina, ca intr-un vis. Acest vis il traiesc cu ochii deschisi de fiecare data cand fac Parkour.

Departe de pretentiile celor pentru care parkour-ul este sinonim cu glorie, departe de competitia si inconstienta lor, practic Parkour cu un mic grup de prieteni. Apropiati unul de altul, avem cu totii aceeasi relatie cu obstacolul, aceeasi pasiune care ne da viata. Nu imi este jena sa spun ca as putea plange vazand un antrenament de Parkour. Un contact cu un obstacol imi este suficient pentru a ma face sa resimt pana in ce masura Parkour-ul este o sansa, un noroc. Citind ceea ce scriu, veti crede ca o relatie de dragoste ma leaga de Parkour. Si aveti dreptate. Parkour-ul imi provoaca durere uneori, dar ma si face atat de fericit in asa masura incat nu voi renunta nicodata sa-l practic, pentru nimic in lume. Senzatiile simtite in timpul unui antrenament sunt atat de pure si de intense incat nu inteleg de ce unii le pun deoparte transformandu-si antrenamentul intr-o cursa de performanta, un concurs mediatic. Cum ar putea media (mass-media) sa redea Parkour-ul ?

Oare poate un spectator sa simta vantul atunci cand se presupune ca este singur , la cativa metrii deasupra solului, concentrandu-se la un cat-leap ? Toti acestia cauta doar spectaculosul, artficialul, show-ul. Natura se ofera pentru a ne face fericiti si primul lucru la care ne gandim este sa o uitam , in cautarea unei fericiri efemere constituita din bilete de spectacole. Inca o data, banii orbesc omenia. Asemanatori oamenilor in costume, carora nu vor sa semene, se forteaza sa creada ca nu sunt inchisi intr-un sistem care ii exploateaza, se forteaza sa creada ca nu sunt ca cei care se inchid intr-un birou pentru a munci. Nimeni nu isi mai acorda timpul sa aprecieze lucrurile frumoase in viata.

Parkour-ul ne ofera aceasta ocazie, ne ofera sansa sa privim natura cu alti ochi, cu ochi de actor mai degraba decat de spectator. Ma intorc acasa, este deja tarziu, parul plin de miresme - mireasma lemnului copacului pe care am urcat. Dupa ce fac un dush, ma intind in pat si gandindu-ma la ziua pe care am avut-o, stiu ca noaptea va fi si ea la fel.

( http://parkour.net )
Aceasta comunitate sprijina PARKOUR-ul, nu COMPETITIA - antrenati-va fara rivali !