Author Topic: O poveste - Johann Vigroux  (Read 859 times)

Cris

  • Staff Traceurs.RO
  • Administrator
  • Traiesc pe forum
  • *****
  • Posts: 516
  • Din infrangeri se nasc invingatorii
    • RebornEducation
O poveste - Johann Vigroux
« on: July 24, 2012, 12:15:14 AM »
O poveste.. Johann Vigroux

"Iulie 1998, veneam din vacanta, fratele meu Stephane a fost intr-adevar intr-un nou sport, nu stiu ce era, el nu vorbea prea mult despre el...Am avut oportunitatea sa ma uit la un video denumit SpeedAirMan, era despre un tip mai nebun, care zbura de colo in colo, acest tip locuia chiar la 5 minute, cu masina, fata de unde locuiam eu! M-am uitat la video, am fost uimit, dar nimic mai mult.

Intr-o zi, Stephane si un prieten de al meu, Ken, au fost sa se antreneze cu acest om, David Belle. M-au intrebat daca vreau sa ma alatur, fara sa stiu de la ce sa ma astept, am spus da. Eram in Lisses, unde am intalnit omul asta straniu, de care nu stiam nimic...Am stat foarte tacut si am ascultat pe toata lumea.

Atunci cand a inceput sesiunea, a trebuit sa il urmam pe David. La timpul asta nu am stiut nimic despre aceasta disciplina, daca are un nume sau orice, doar urmam un om.. Pana la urma am ajuns sa infrunt faimosul Cat leap de la scarile de la sala de sport. David si alti oameni au sarit. Eu nici nu m-am gandit ca e posibil pentru mine sa ajung pana acolo, asa ca nu mi-a fost frica!! Pentru mine nu arata ca ceva ce voi putea ajunge intr-o zi...Pana la urma David m-a ajutat sa ma urc pe acoperis, carandu'ma, iar dupaia ne-am continuat calatoria... In final am ajuns la patratul mare de iarba, dupa pod, chiar langa bazinul de inot, pentru cei care stiu Lisses. Era un patrat de iarba, inconjurat de pietre si copaci. Ideea jocului era simpla: sa incepi pe o piatra, si sa termini tura, fara sa atingem pamantul.

Eu nu am reusit sa termin tura, chiar daca totul arata ca si cum as fi putut, simteam ca e ceva posibil... Sesiunea s-a terminat si mi-am spus ca o sa vin in fiecare zi in locul asta, pana cand o sa reusesc sa termin tura...
Mi-a luat 3 luni pana cand am fost capabil sa termin tura! In timpul asta, nu m-am gandit ce ar putea si ce nu ar putea sa fie Parkour! Singurul meu scop era sa termin traseul pentru ca stiam ca o pot face!

Cand am inceput sa fiu mai sigur pe mine, am mers la Dame du Lac, unde l-am gasit pe fratele meu, David, si alta lume, care or sa devina prietenii mei..Eu eram cel mai incepator dintre toti, dar aveam ochii larg deschisi si incercam sa invat de la fiecare ceva. In grupa asta, erau: Sebastien Goudot, Michael Ramdani, Jerome Lebret si altii care aveau varsta mea. Am inceput sa practic tot mai mult cu Seb si Mike, si am devenit foarte apropiati.
In Lisses, era o grupa de cei "mari"(David, Romain, Stephane, Cisco, etc...) si grupa de cei tineri (eu, Seb, Mike, Jeje). Ne antrenam separat si cateodata auzeam ce a facut cealalta grupa, si imediat a trebuit sa vedem si noi ce au facut! Cateodata cand amandoua grupe se intalneau, era ceva de genul: hum, let's play!(hai sa ne jucam!)

Asa am inceput eu sa practic Parkour, asa l-am intalnit si asa am obisnuit sa traiesc timp de 5 ani. Fiecare zi era o calatorie noua, singurul scop era sa ma confrunt cu environment-ul(mediul) si sa il impart cu prietenii, familia mea de Parkour. In timpul respectiv, era doar sentimentul acela de a iesii afar, sa explorez mediul si sa gasesc noi cai, drumuri, obstacole, solutii, placeri, lacrimi, cazaturi, prieteni, dragoste.....

Chiar ma simt recunoscator ca am intalnit Parkour-ul in perioada aceea. Parkour-ul a trezit toate aceste lucruri pe care le aveam, care dormeau in interiorul inimii mele. Astazi vreau sa rasplatesc Parkourul, prin a impartasi experienta mea si arta, cu cativa si toti care le fac placere acest lucru."
Aceasta comunitate sprijina PARKOUR-ul, nu COMPETITIA - antrenati-va fara rivali !